Lugojeanul

Actualitate

O lugojeancă, pasagera cu numărul 100.000 pe ruta Timişoara – Bucureşti a celor de la Ryanair

O lugojeancă, pasagera cu numărul 100.000 pe ruta Timişoara – Bucureşti a celor de la Ryanair

Autoliv

Adina Sârbu, o lugojeancă stabilită la Bucureşti şi care îşi vizitează familia de câteva ori pe lună în oraşul de pe Timiş a fost pasagera cu numărul 100.000 pe ruta Timişoara – Bucureşti a companiei aeriene Ryanair. Cu ocazia evenimentului, joi dimineaţa, pe când Adina cobora din aeronava aterizată cu bine pe Aeroportul Internaţional Timişoara, aceasta a fost întâmpinată cu un tort de către reprezentanţii companiei şi aeroportului.

„Vin de două ori pe lună pe ruta aceasta şi uneori mai des. Sunt contabilă în Bucuresti, iar acum vin acasă. De doi ani lucrez în Bucureşti. Când am auzit că va intra Ryanair pe ruta aceasta, spre capitală m-am bucurat foarte tare şi cred că am fost printre primii care au făcut rezervare”, a declarat Adina Sârbu, citată de opiniatimisoarei.ro

În afară de cadoul dulce, care a picat la ţanc pentru tânăra din Lugoj, care urmează să îşi sărbătorească în curând ziua de naştere, pasagera a primit şi un voucher pentru trei persoane spre orice destinaţie a companiei irlandeze, de pe aeroportul din Timişoara, până în data de 26 mai. Reprezentanţii Ryanair spun că sunt mulţumiţi că, într-un timp relativ scurt, aniversează cel de-al 100.000-lea pasager.

„Aniversăm pasagerul cu numărul 100.000 şi am început să numărăm începând cu luna septembrie a anului trecut, când am deschis baza de la Timişoara. În noiembrie am mărit frecvenţa la două zboruri pe zi. Suntem multumiţi mai ales că suntem doar la început aici, la Timişoara. Suntem fericiţi de gradul de ocupare pe această rută şi ne propunem să venim şi cu alte zboruri”, a declarat Denis Barabas, reprezentantul companiei aeriene pentru sursa citată.

foto: opiniatimisoarei.ro

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. dumnezeu

    28 aprilie 2017 at 9:32

    ce fake:))

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Vulpile au invadat o comună din Timiș. Oamenii se plâng că nici câinii nu le mai latră

Banatenii20 octombrie 2017

Andrada Gribincea, instructor de fitness: „Sportul nu trebuie să fie o povară”

Banatenii19 octombrie 2017

Restricții pe un drum important din Caraș-Severin. Circulație închisă timp de 20 de minute

Banatenii19 octombrie 2017

Tinerii care vor să se facă polițiști se pot înscrie pentru admiterea pe cele 1.600 de locuri scoase la concurs

Banatenii18 octombrie 2017

ISU începe verificările în şcolile din Timiş care nu au autorizaţii de securitate

Banatenii17 octombrie 2017

Restricţii rutiere pe drumurile din Banat, din cauza lucrărilor de întreţinere

Banatenii13 octombrie 2017

Proiectele inovatoare la Hackathon-ul din Timișoara. Au participat oameni de pe tot globul

Banatenii13 octombrie 2017

Cinci culturi de canabis și 150 de kilograme de droguri confiscate de polițiștii din Timiș

Banatenii12 octombrie 2017

Un batrân din Timiș a dispărut de la domiciliu

Banatenii12 octombrie 2017

eMAG deschide la Timișoara cel mai mare showroom după cel din București

Banatenii11 octombrie 2017

Siemens donează 10.000 euro pentru refacerea parcului central din Buziaș, distrus în urma furtunii

Banatenii11 octombrie 2017

Cauți un loc de muncă bun? Ai putea să-l găsești la Bursa Locurilor de Muncă de la Timișoara

Banatenii10 octombrie 2017