Lugojeanul

Educație

Multinaţionalele din Lugoj sprijină educaţia. Colegiul “Brediceanu” a primit încă o donaţie pentru a putea face performaţă

Multinaţionalele din Lugoj sprijină educaţia. Colegiul “Brediceanu” a primit încă o donaţie pentru a putea face performaţă

Autoliv

Banatenii

Colegiul Național ”Coriolan Brediceanu” Lugoj, continua să modernizeze baza materială, în vederea începerii noului an școlar în condiții cât mai bune. Pe lângă lucrările  curente de igienizare , s-a urmărit dotarea cabinetelor de informatică cu calculatoare cât mai performante.

,,Suntem extreme de mândri de rezultatele elevilor nostri la concursuri şi Olimpiada de Informatică sau TIC și, mai ales, de procentul ridicat de elevi brediceniști admiși la Universitatea Politehnică din Timișoara sau la universități tehnice de prestigiu din Anglia și Danemarca. De aceea, după cele 15 calculatoare primite săptămâna trecută de la firma Autolive, joi, 31 august, școala noastră a fost sponzorizata cu încă 10 calculatoare de către firma S.C. “L.C. Electronic SRL”, reprezentată de domnul Covaci Ioan, căruia îi mulțumesc în numele elevilor și cadrelor didactice pentru sprijinul acordat,, a declarat prof. dr.Ioan Aurelian Sima, directorul prestigiosului colegiu lugojean.

În felul acesta, elevii de la clasele de informatică și nu numai sunt întâmpinați în noul an școlar cu o sală de calculatoare complet renovată și dotată.

,,Astfel, dorim să încurajăm performanța și orientarea elevilor din clasele terminale spre universități de referință, în spiritual tradiției liceului, care a format o galerie de excepție de personalități din toate domeniile tehnice,, a explicat directorul Aurelian Sima.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Educație

POVESTE DE VIAŢĂ. Un copil crescut la orfelinat a ajuns director de şcoală în Banat

Banatenii15 septembrie 2017

Ce loc ocupă Universitatea de Vest în topul celor mai bune instituţii de învăţământ superior din Europa Centrală şi de Est

Banatenii13 septembrie 2017

Scandalul începutului de an în şcolile din Timiş: “Nu este bine ca să ajungem să facem o ierarhie a pilelor”

Banatenii5 septembrie 2017

Trimite un copil sărac la şcoală! Cu o contribuţie minimă, poţi salva un destin

Banatenii4 septembrie 2017

Tabără cu polițiști, în Timiș. Program pentru reducerea infracțiunilor din școli cu reperezentanți din patru județe

Banatenii28 august 2017

Cersanit a sponsorizat dotarea cu obiecte sanitare a băilor Colegiului Naţional “Coriolan Brediceanu” din Lugoj

Banatenii21 august 2017

Un colegiu din Lugoj primeşte 70.000 de euro pentru activităţi care să ducă la creşterea promovabilităţii la Bacalaureat

Banatenii8 august 2017

Copiii din centrele de plasament din Caraş Severin, în excursii la mai multe obiective din ţară

Banatenii27 iulie 2017

Peste 100 de percheziții la profesori și studenți din cadrul a două universități din vestul ţării

Banatenii26 iulie 2017

În Timiş şi Caraş-Severin sunt zeci de posturi de directori la şcoli, pentru care nu s-a înscris nimeni la concurs

Banatenii12 iulie 2017

Cum vrea Universitatea de Vest din Timişoara să atragă studenţi din Oltenia

Banatenii7 iulie 2017

Colegiul “Brediceanu” din Lugoj, cele mai mari note din Timiş la Bacalaureat. Singurul liceu cu trei elevi în Top 10

Banatenii5 iulie 2017