Știri naționale

Modificări de tarife. Ce se întâmplă cu prețurile la gaz și energie electrică de la 1 iulie?

Modificări de tarife. Ce se întâmplă cu prețurile la gaz și energie electrică de la 1 iulie?

Autoliv

Banatenii

Luna iulie aduce modificări la tarifele la gaze, la energia electrică, dar și în ceea ce privește salariul minim.

Cea mai importantă schimbare de la 1 iulie este creşterea facturilor la gazele naturale cu circa 12 la sută. Guvernul a negociat un nou calendar de liberalizare a preţurilor pentru populaţie cu instituţiile internaţionale, iar prima creştere de preţ din noul calendar se aplică de luna viitoare.

În schimb, facturile la energia electrică vor scădea uşor, cu circa 1,5 la sută, pentru că liberalizarea preţurilor aduce tarife mai mici cu rezervarea energiei consumate.

O altă modificare importantă de care beneficiază peste 1 milion de angajaţi din România este majorarea salariului minim pe economie de la 975 de lei până la 1.050 de lei. Un sfert dintre salariaţii din România sunt plătiţi cu salariul minim. De la 1 iulie, toţi aceşti angajaţi vor câştiga mai mult.

Pe de altă parte, creşterea salariului minim măreşte automat şi amenzile de circulaţie. De miercuri, un punct de amendă creşte cu 8 procente, până la 105 lei.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri naționale

Mai multe în Știri naționale

Se topește asfaltul. Două zile cu drumuri închise în toată România pentru mașinile mai grele de 7,5 tone

Banatenii4 august 2017

CFR anunță că urmează întârzieri mari pe calea ferată. Trenurile vor circula la viteză redusă

Banatenii1 august 2017

Magazinele Kaufland se transformă în mall. Vor avea inclusiv zona Food Court

Banatenii31 iulie 2017

17 judeţe afectate ploile abundende din ultimele 24 de ore. Caraş-Severin printre zonele unde s-au înregistrat pagube

Banatenii26 iulie 2017

Carte de identitate nouă. Va ţine loc şi de card de sănătate

Banatenii26 iulie 2017

Începe recrutarea tinerilor care doresc să devină soldaţi. Care sunt condiţiile

Banatenii7 iulie 2017

O nouă majorare stabilită de Guvern. Creşte tariful rovinietei

Banatenii4 iulie 2017

Un artist a colorat copacii dintr-o pădure din România, pentru a protesta împotriva tăierilor abuzive

Banatenii3 iulie 2017

Mașinile pentru examenul auto, dotate cu camere de supraveghere. Ce se întâmplă cu filmările

Banatenii30 iunie 2017

Nu e glumă! CFR te invită să străbați România cu trenul și să mai scrii și eseuri despre cât de frumos a fost

Banatenii23 iunie 2017

Locul de muncă din România pentru care câștigi 3.500 de lei în mână, cazare și masă și nici nu ai nevoie de facultate

Banatenii20 iunie 2017

VIDEO – Doi tineri și-au cumpărat un castel în Transilvania, cu banii pentru un apartament din București

Banatenii19 iunie 2017