Actualitate

Minoră din Lugoj, în spital după un accident provocat de fiul unui medic chirurg din oraş

Minoră din Lugoj, în spital după un accident provocat de fiul unui medic chirurg din oraş

Autoliv

Banatenii

Un tânăr de 19 ani din Lugoj a provocat un accident de circulaţie joi seara. Dintre persoanele care au avut de suferit în urma incidentului face parte şi o minoră de doar 16 ani, care se află internată la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, acolo unde va fi supusă unei intervenţii chirurgicale.

Incidentul s-a petrecut joi, aproape de miezul nopţii, pe strada Caraiman din Lugoj. În timp ce se deplasau pe stradă, cele două maşini implicate în accident ar fi mers una după cealaltă pentru câteva momente. Autoturismul marca Mercedes, cu 5 persoane la bord, a intrat în depăşirea Opelului condus de fiul medicului chirurg Decebal Musceac de la spitalul lugojean.

Poliţiştii spun că băiatul a tras de volan la stânga, acroşând maşina în care se aflau cinci persoane, angajată în depăşire, care a fost proiectată într-o altă maşină aflată pe marginea drumului. Chiar dacă mai multe persoane au fost rănite, printre care şi tânăra de 16 ani, poliţiştii lugojeni l-au sancţionat pe tânăr cu o amendă şi l-au lăsat să plece.

„Un tânăr de 19 ani din Lugoj a condus un autoturism pe strada Caraiman din municipiu, iar la un moment dat a efectuat virajul la stânga fără să se asigure, intrând în coliziune cu un alt autoturism care era angajat în depăşire. În urma impactului, cele două autoturisme au fost proiectate într-un autoturism parcat. Conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă în valoare de 500 de lei”, au declarat reprezentanţii IPJ Timiş pentru Cetăţeanul.

Cetăţeanul a stat de vorbă şi cu medicul lugojean, care a răbufnit când a fost întrebat despre cele întâmplate.

„Eu sunt după gardă, mă odihnesc, vă rog frumos, trebuie să mă odihnesc acum. (… ) Deja s-a stabilit că a fost vinovat? Poate că o să contest treaba asta! (Dar a fost amendat, n.r.) Cine a scris acolo are adevărul absolut? Băiatul meu nu este vinovat, eu mă odihnesc acum”, au fost cuvintele lui Decebal Musceac.

Anchetatorii spun că motivul pentru care nu s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă este că fata, care a ajuns la spital într-u târziu a declarat pe propria răspundere, în prezenţa bunicii sale, că s-ar fi dezechilibrat la ieşirea din maşina lovită şi atunci s-ar fi lovit la cot, nu în urma impactului dintre cele două
maşini. Rănile constatate de medicii timişoreni sunt grave, minora necesitând o intervenţie chirurgicală în cadrul căreia ar putea avea nevoie de plăci şi şuruburi pentru a susţine osul rupt.

„Este vorba despre o fată care a avut un accident, o fractură treime medie de braţ, cominutivă, care este mobilizată, stabilă, nu pune nici un fel de alte probleme, nu are alte leziuni. Este programată pe luni pentru intervenţie chirurgicală, dar se pare că părinţii care nu sunt în ţară şi-au exprimat dorinţa de a o duce la tratament în Germania. Va veni un părinte pentru a-şi exprima această opţiune”, a declarat pentru Cetăţeanul Adam Ovidiu, medic şi manager al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” Timişoara.

Potrivit anchetatorilor, ambulanţa solicitată la faţa locului a plecat fără pacient. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în acest caz.

foto: lugojinfo.ro

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

Si-a omorat fosta concubina cu un topor! Crima terifianta la Lugoj

Banatenii26 iunie 2017

Răsturnare de situație în dosarul de corupție al doctoriței de la Casa de Pensii Lugoj. Camelia Rămneanțu a scăpat de pușcărie

Banatenii26 iunie 2017

Cum a aparut Gelateria lui Iury si Ivan din Lugoj! Povestea celei mai cautate inghetate din oras

Banatenii26 iunie 2017

15.000 de turişti pe an vizitează Cramele Recaș. În 2003 erau doar 300

Banatenii26 iunie 2017

VIDEO Prăpăd făcut de furtună, la Lugoj. Acoperiș înlocuit recent, smuls și aruncat zeci de metri

Banatenii23 iunie 2017

Avertizare de furtuni! Se strică vremea în Banat: vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină

Banatenii23 iunie 2017

Tineri din Timiș, prinși pe stradă de jandarmi cu droguri asupra lor

Banatenii23 iunie 2017

Mafia primește informații „pe surse”. Banda de hoți care a speriat Vestul, scăpată de o „cârtiță”

Banatenii22 iunie 2017

Galerie FOTO – Cele mai scumpe apartamente din Timisoara! Cum arată penthouse-ul de 670.000 de euro

Banatenii22 iunie 2017

A furat alcool din magazin și a fost prins de polițiști. Acum merge la închisoare

Banatenii22 iunie 2017

Deținuți din cinci penitenciare românești joacă fotbal la Timișoara: „Sportul educă foarte mult”

Banatenii22 iunie 2017

Timișoara, Lugoj și mai multe comune vor avea întreruperi de curent săptămâna viitoare

Banatenii22 iunie 2017