Sport

Medalie de bronz pentru boxerul Denis Berciu la Cupa României

Medalie de bronz pentru boxerul Denis Berciu la Cupa României

Autoliv

Denis Berciu, pugilistul Clubului Sportiv Municipal Lugoj, a câştigat medalia de bronz la Cupa României, competiţie care se desfăşoară în perioada 17-22 aprilie la Bacău.

În primul meci al categoriei 91 kg, a învins un sportiv de la Târgovişte prin KO tehnic în repriza a treia şi s-a calificat în semifinală. În penultima fază a competiţiei lugojeanul a luptat împotriva lui Cristian Filip, un boxer din Baia Mare, cooptat la lotul naţional de la Bacău şi a pierdut la puncte, adjudecându-şi medalia de bronz.

“A făcut un meci bun, însă nu a fost suficient încât să-l învingă pe adversar la el acasă, la Bacău. A fost un meci disputat, însă reprezentantul lotului naţional a fost dificil de învins, acesta având aproape 2 metri înălţime. Medalia de bronz reprezintă un rezultat mulţumitor. Am sperat la mai mult, dar nu s-a putut”, a declarat la final Ştefan Gomoescu, antrenorul boxerului lugojean.

Următoarea competiţie de anvergură la care Denis Berciu va participa este Campionatul Naţional care va avea loc în luna septembrie, unde boxerul de la CSM are ca obiectiv clasarea pe podium.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Sport

Primarul Timişoarei îi cheamă pe timişoreni să o sprijine pe Poli, la meciul cu FCSB: „Echipa are mare nevoie de bani”

Banatenii18 iulie 2017

Timişul va avea cea mai modernă bază hipică din România. Vor veni concurenţi din toată Europa şi din ţările arabe

Banatenii18 iulie 2017

Supercupa României la fotbal în sală se va desfăşura la Lugoj. Nume mari precum Belodedici sau Rotariu şi-au anunţat prezenţa

Alina Damian12 iulie 2017

VIDEO – Vreţi să săriţi cu paraşuta? O puteţi face în acest weekend, la Buziaş

Banatenii10 iulie 2017

Elevă de 10 pe linie, în pericol să abandoneze şcoala. Cum o poţi ajuta

Banatenii4 iulie 2017

Reșițenii sunt invitați la mișcare în aer liber pentru sănătate, manifestare ce va avea loc în centrul orașului

Banatenii28 iunie 2017

Patru ore de superspectacol AeroNautic la Surduc. Vezi programul complet al manifestărilor

Banatenii27 iunie 2017

Înotători din Norvegia, la pregătire în Reșița. Sportivii sunt antrenați de o reșițeancă

Banatenii23 iunie 2017

De ce este bine sa ne creem conturi la mai multe case de pariuri

Banatenii22 iunie 2017

De ce se implică Nicolae Robu în transferurile de la Poli: „Eu am avut inițiativa creării acestei echipe”

Banatenii22 iunie 2017

Raliu în Banat! Între Nădrag și Fârdea se desfășoară “Cupa României la Automobilism – ACR-CNAK TIMIS 2017”

Banatenii21 iunie 2017

Piloţii de la Moto Extrem Lugoj, din nou pe podium în etapa de la Zărneşti

Alina Damian14 iunie 2017