Actualitate

Meci pe teren propriu contra Penicilinei Iasi pentru voleibalistele de la CSM Lugoj

Meci pe teren propriu contra Penicilinei Iasi pentru voleibalistele de la CSM Lugoj

Autoliv

Voleibalistele de la CSM Lugoj vor juca sâmbătă, 16 aprilie, pe teren propriu, în compania formaţiei Penicilina Iaşi în turul al III-lea al play offului Diviziei A1, pentru locurile 7-8. Gruparea lugojeană resimte lipsa unei ridicătoare, însă crede în şansa de a obţine o victorie în faţa propriilor suporteri.

“Poate fi ultimul sau penultimul meci pe care îl jucăm în faţa propriilor suporteri. Ne-am dori foarte mult să-l câştigăm. Locul 7 sau 8 este oricum încadrarea în obiectivul pe care ni l-am propus. Din păcate problemele de lot ne pun într-o poziţie delicată. Va fi un meci dificil, dar încercăm să aducem o bucurie suporterilor nostri. Va fi o partidă care se joacă două din trei victorii, iar în cazul în care îl vom câştiga, vom avea ocazia să obţinem o nouă victorie la Iaşi sau să jucăm meciul al treilea la Lugoj”, a declarat Dan Brudiu, preşedintele secţiei de volei a CSM Lugoj.

Meciul dintre CSM Lugoj şi Penicilina Iaşi se va disputa la Sala Sporturilor I.K. Ghermănescu, de la orele 18.30.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

EXCLUSIV Conflict reizbucnit între clanurile ţigăneşti din Lugoj care au vrut să se măcelărească

Banatenii21 iulie 2017

Pistolar urmărit în Germania, prins în Timiş. A fost reţinut şi va fi repatriat

Banatenii21 iulie 2017

O tânără de 24 de ani, din Timiş, căutată de poliţişti pentru că nu s-a mai întors acasă de două zile

Banatenii21 iulie 2017

La Buziaş funcţionează una dintre cele mai bune şcoli de piloţi din ţară. Aero West oferă pregătire pentru o gamă largă de licenţe şi calificări de zbor

Banatenii21 iulie 2017

Sete mare! Un tânăr din Timişoara s-a alimentat de la benzinărie cu băutură, pe care nu a plătit-o

Banatenii21 iulie 2017

Panică pe linia ferată. O locomotivă care a luat foc din cauza unui furtun de ulei nu a putut fi „ruptă” de vagoanele pline cu gaz pe care le tracta

Banatenii20 iulie 2017

Un nou show aviatic în apropiere de Lacul Surduc. Ziua Aviaţiei este marcată în satul lui Traian Vuia

Banatenii20 iulie 2017

Un IT-ist din Timişoara primeşte de la Statul Român peste 5.000 de euro, despăgubiri morale şi materiale, pentru că a lovit un câine pe autostradă

Daniel Dancea20 iulie 2017

Toate explicaţiile despre cum “s-a rupt” trenul Timişoara-Bucureşti, la Radomireşti. Culmea e că nu sunt oferite de CFR!

Banatenii19 iulie 2017

VIDEO Tinerii cântăreți care au făcut senzație în centrul Timișoarei. Robu a fost impresionat și s-a oprit să îi asculte

Banatenii19 iulie 2017

Servicii Complete pentru Nunta sau Botez, Dj, Foto-Video, Schela de Lumini si Fum pentru Dansul Mirilor (P)

Banatenii18 iulie 2017

Controale pe şantierele de la autostrăzi: calitatea slabă a materialelor, mobilizarea insuficientă a constructorilor şi lucrări neconforme proiectului

Banatenii17 iulie 2017