Social

Marius Bațu revine la Lugoj. Concertul are loc miercuri la SpaceBowling

Marius Bațu revine la Lugoj. Concertul are loc miercuri la SpaceBowling

Autoliv

Pe 21 octombrie, Marius Bațu revine la Lugoj pentru a susține un concert la Clubul SpaceBowling.

Marius Bațu s-a remarcat în lumea muzicii românești in 1977, anul în care a înființat, alături de Eugen Baboi, grupul Poesis. În perioada 1982-1985 a activat în Cenaclul Flacara iar în 1994, după o perioadă de 8 ani petrecută în Germania, revine în țară și reia activitatea grupului Poesis. A urmat o colaborare cu formația Holograf la spectacole și albume precum: 69% Unplugged, Supersonic, Undeva departe și Holografica.

În aceeași perioadă, colaborează cu Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Ovidiu Lipan Țăndărică și Dinu Olărașu. În 2001 Marius Bațu este cooptat în grupul Pasărea Colibri, cu care lansează albumul „Încă 2000 de ani”. La sfârșitul anului 2007, după o pauză de mai bine de 10 ani și la 30 de ani de la înființarea grupului, Marius Bațu și Eugen Baboi s-au reunit în fața publicului românesc și au lansat un albumul „Babilon”, iar în 2012 – albumul „Creanga de aur”.

La Lugoj, Marius Bațu a avut numeroase apariții, ultima fiind în cadrul Festivalului Saltimbanciada, desfășurat în luna iulie.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Mai multe în Social

De 12 zile, pompierii din Caraş-Severin se luptă cu incendiilor de vegetaţie. ISU face apel la populaţie!

Banatenii21 iulie 2017

Cum să vă găsiţi legal un loc de muncă în străinătate şi ce trebuie să ştiţi ca să nu fiţi înşelaţi

Banatenii21 iulie 2017

VIDEO Un tânăr, aflat la Cazanele Dunării, a prins o vipera cu mâna şi a fost muşcat. E încă în pat, la două săptămâni de la păţanie

Banatenii19 iulie 2017

Doi copii de ispravă! Şi-au petrecut o săptămână din vacanţă muncind ca voluntari la adăpostul de animale

Banatenii19 iulie 2017

ROMANIA INCOMPETENTA – Trenul Timişoara-Bucureşti a pierdut vagoanele pe drum. 100 de persoane au rămas izolate, în câmp

Banatenii18 iulie 2017

Fiscul din Timişoara a lăsat doi copii cu autism fără bani de tratamente. A virat sumele care li se cuveneau în contul altei asociaţii

Banatenii14 iulie 2017

Tânăr, cu master în Economie, zilnic pe câmp, la volanul tractorului: “Nu mi-e ruşine cu ceea ce fac, e o pasiune frumoasă”

Banatenii14 iulie 2017

Romania incompetentă! “Mama a dispărut de două săptămâni din spitalul de la Jebel. Mi-au spus că ei nu au ce face, că mai au şi alţi bolnavi de îngrijit”

Banatenii14 iulie 2017

Ecologiştii atrag atenţia că pădurile UNESCO din Banat sunt încă sub securea Romsilva

Banatenii14 iulie 2017

Primăria Caransebeş, o organizaţie creştină şi o multinaţională au construit case pentru 10 familii

Banatenii13 iulie 2017

Galerie FOTO – În Banat se construiesc trenuri şi tramvaie de lux, dar românii circulă tot în condiţii mizerabile

Banatenii12 iulie 2017

Şase tineri au fost opriţi de poliţişti doar cu ajutorul focurilor de armă. Încercau să scape după ce au fost prinşi în flagrant la un furt

Daniel Groza12 iulie 2017