Sport

Luptătorii Clubului Sportiv Şcolar Lugoj, pe podium la Campionatul Naţional

Luptătorii Clubului Sportiv Şcolar Lugoj, pe podium la Campionatul Naţional

Autoliv

Luptele lugojene la nivel de cadeţi (16-17 ani), atât greco-romane cât şi libere, s-au evidenţiat la Campionatul Naţional Şcolar, ce a avut loc în perioada 14-15 mai. Sportivii pregătiţi de către antrenorul emerit Avrămuţ Todorescu şi de profesorul Laurenţiu Macarei au câştigat cinci medalii, dintre care una de argint şi restul de bronz. Patru dintre luptătorii care au urcat pe podium provin de la centrul satelit din Mănăştiur al Clubului Sportiv Şcolar Lugoj.

Timişoara a găzduit finala la lupte libere, acolo unde CSŞ Lugoj a avut trei clasări pe podium, prin sportivele de la Mănăştiur. Cea mai bună performanţă a obţinut-o Roxana Ţif, la 43 kg, luptătoare cooptată la lotul national de la Bucureşti. După luni întregi de eforturi şi muncă zilnică la antrenamente, aceasta a obţinut medalia de argint la o categorie mai mare de greutate, ea concurând în mod normal la 40 kg.

“Sunt mulţumită de acest rezultat, deoarece am făcut o categorie superioară de greutate. M-am pregătit intens la lotul naţional pentru această întrecere, zilnic două antrenamente, dar mă bucur că munca mea a dat roade”, a declarat Roxana Ţif.

În cadrul categoriei 49 kg, Cosmina Otescu şi Ligia Carp de la Mănăştiur au urcat ambele pe treapta a treia a podiumului. Cele două au luptat la o categorie superioară de vârstă, cu acord parental, sportivele având doar 15 ani, ceea ce dă o consistenţă şi mai mare performanţei lor.

“De opt ani lucrez şi la Mănăştiur, iar acolo există nişte copii foarte talentaţi, ale căror rezultate se văd.  Facem eforturi mari pentru a putea face performanţă cu copiii de acolo. Mă deplasez de două sau de trei ori pe săptămână la Mănăştiur, pentru a face antrenamente, iar înainte de competiţia naţională i-am adus pe sportivi la Lugoj, chiar de cinci ori pe săptămână. Mulţumim profesorilor şcolii George Gârda din Mănăştiur, precum şi direcţiunii pentru sprijin şi înţelegere în a oferi condiţii cât mai bune pentru marea performanţă”, a precizat antrenorul emerit Avrămuţ Todorescu.

Finala Campionatului Naţional Şcolar la lupte greco- romane s-a desfăşurat în aceeaşi perioadă la Suceava. Aici, cei patru sportivi deplasaţi au fost în cărţi pentru medalii, însă doar doi au urcat pe treapta a treia a podiumului. Este vorba despre Mihai Fogaş (46 kg) de la Mănăştiur, respectiv Edmond Danteş (100 kg) . Emanuel Şibu (58 kg) şi Alexandru Marin (69 kg) s-au clasat la final pe locul cinci.

“A fost o competiţie puternică, în care s-au desfăşurat meciuri disputate, sportivii noştri reuşind să ajungă cu toţii în finalele pentru medalia de bronz, cu victorie la categoria 46 kg, respectiv 100 kg”, a afirmat profesorul Laurenţiu Macarei de la CSŞ Lugoj.

Pentru luptătorii lugojeni urmează o competiţie foarte importantă, finala Campionatului Naţional, peste trei săptămâni, care reprezintă un criteriu de selectare pentru participarea la Campionatul European şi Mondial.

 

 

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Sport

100 de jandarmi asigură ordinea pentru meciul dintre Poli şi Steaua. Cum se face accesul în stadion

Banatenii21 iulie 2017

Primarul Timişoarei îi cheamă pe timişoreni să o sprijine pe Poli, la meciul cu FCSB: „Echipa are mare nevoie de bani”

Banatenii18 iulie 2017

Timişul va avea cea mai modernă bază hipică din România. Vor veni concurenţi din toată Europa şi din ţările arabe

Banatenii18 iulie 2017

Supercupa României la fotbal în sală se va desfăşura la Lugoj. Nume mari precum Belodedici sau Rotariu şi-au anunţat prezenţa

Alina Damian12 iulie 2017

VIDEO – Vreţi să săriţi cu paraşuta? O puteţi face în acest weekend, la Buziaş

Banatenii10 iulie 2017

Elevă de 10 pe linie, în pericol să abandoneze şcoala. Cum o poţi ajuta

Banatenii4 iulie 2017

Reșițenii sunt invitați la mișcare în aer liber pentru sănătate, manifestare ce va avea loc în centrul orașului

Banatenii28 iunie 2017

Patru ore de superspectacol AeroNautic la Surduc. Vezi programul complet al manifestărilor

Banatenii27 iunie 2017

Înotători din Norvegia, la pregătire în Reșița. Sportivii sunt antrenați de o reșițeancă

Banatenii23 iunie 2017

De ce este bine sa ne creem conturi la mai multe case de pariuri

Banatenii22 iunie 2017

De ce se implică Nicolae Robu în transferurile de la Poli: „Eu am avut inițiativa creării acestei echipe”

Banatenii22 iunie 2017

Raliu în Banat! Între Nădrag și Fârdea se desfășoară “Cupa României la Automobilism – ACR-CNAK TIMIS 2017”

Banatenii21 iunie 2017