Actualitate

Lugojul va avea o reprezentantă la Campionatul European de Judo al veteranilor din Croaţia

Lugojul va avea o reprezentantă la Campionatul European de Judo al veteranilor din Croaţia

Autoliv

Loredana Lari (Musteţa), sportiva care s-a iniţiat în judo-ul de performanţă la Clubul Sportiv Şcolar Lugoj, va reprezenta Finlanda la Campionatul European al veteranilor, care se desfăşoară în perioada 23-26 iunie în Croaţia. Loredana va concura la F1, -63 KG, F1 însemnând sportive cu vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani, categoriile de vârstă fiind structurate din patru în patru ani, atât la feminin cât şi la masculin.

Judoka din Lugoj ţinteşte la întrecerea continentală o clasare pe podium, chiar medalia cea mai strălucitoare, deşi nu va fi uşor, participarea fiind una numeroasă.

“Îmi doresc să devin campioană europeană, pentru asta merg acolo, să lupt. Sper să fac meciuri bune şi să obţin rezultatul pe care mi-l doresc”, a declarat Loredana Lari.

Rezultatele înregistrate în acest an la precedentele competiţii o recomandă pentru a-şi atinge obiectivul propus. Judoka s-a clasat pe poziţia a doua la Hungarian Open Masters, care a avut loc în 2 aprilie la Budapesta. De asemenea, a ocupat primul loc la Campionatul Naţional din sudul Finlandei, competiţie desfăşurată pe 23 aprilie. Cea mai recentă performanţă a sportivei este medalia de aur obţinută la Nordic Championship, în 22 mai.

În urmă cu doi ani Loredana Lari a participat la Campionatul Mondial. A luptat pentru România deoarece nu obţinuse pe atunci cetăţenia finlandeză şi a pierdut în primul meci, competiţia desfăşurându-se în sistem eliminatoriu.

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

Si-a omorat fosta concubina cu un topor! Crima terifianta la Lugoj

Banatenii26 iunie 2017

Răsturnare de situație în dosarul de corupție al doctoriței de la Casa de Pensii Lugoj. Camelia Rămneanțu a scăpat de pușcărie

Banatenii26 iunie 2017

Cum a aparut Gelateria lui Iury si Ivan din Lugoj! Povestea celei mai cautate inghetate din oras

Banatenii26 iunie 2017

15.000 de turişti pe an vizitează Cramele Recaș. În 2003 erau doar 300

Banatenii26 iunie 2017

VIDEO Prăpăd făcut de furtună, la Lugoj. Acoperiș înlocuit recent, smuls și aruncat zeci de metri

Banatenii23 iunie 2017

Avertizare de furtuni! Se strică vremea în Banat: vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină

Banatenii23 iunie 2017

Tineri din Timiș, prinși pe stradă de jandarmi cu droguri asupra lor

Banatenii23 iunie 2017

Mafia primește informații „pe surse”. Banda de hoți care a speriat Vestul, scăpată de o „cârtiță”

Banatenii22 iunie 2017

Galerie FOTO – Cele mai scumpe apartamente din Timisoara! Cum arată penthouse-ul de 670.000 de euro

Banatenii22 iunie 2017

A furat alcool din magazin și a fost prins de polițiști. Acum merge la închisoare

Banatenii22 iunie 2017

Deținuți din cinci penitenciare românești joacă fotbal la Timișoara: „Sportul educă foarte mult”

Banatenii22 iunie 2017

Timișoara, Lugoj și mai multe comune vor avea întreruperi de curent săptămâna viitoare

Banatenii22 iunie 2017