Inchiriere spatii Lugoj

Actualitate

Lugojul, răscolit în ultimele 48 de ore de 7 patrule de poliţişti! Câte infracţiuni au constatat aceştia

Lugojul, răscolit în ultimele 48 de ore de 7 patrule de poliţişti! Câte infracţiuni au constatat aceştia

Autoliv

Un total de 7 patrule de poliţişti au patrulat, luni şi marţi, pe străzile din Lugoj, cu scopul de a menţine siguranţa publică la un nivel optim. Acţiunile, care vor devein o rutină pentru poliţişti, s-au lăsat cu amenzi pentru cei certaţi cu legea.

Astfel, poliţiştii au intervenit la 7 evenimente, dintre care 6 au fost sesizate prin 112, au constatat 3 infracţiuni, două contra patrimoniului şi una la regimul circulaţiei rutiere.

În total, au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale, una la Legea 61 şi 12 la regimul rutier, valoarea totală a sancţiunilor fiind de peste 3000 de lei. A fost reţinut şi un permis de conducere. La nivel judeţean, au fost organizate 130 de patrule de siguranță publică și au fost utilizate 123 de mijloace auto.

Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice. În ultimele 48 de ore, polițiștii timișeni au intervenit la 104 evenimente, dintre care 81 au fost sesizate prin numărul unic de urgență 112.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Inspecția Tehnică Periodică pentru mașinile mai vechi de 12 ani se va face anual

Banatenii22 noiembrie 2017

Minoră de 15 ani prinsă la furat într-un magazin din Timișoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Când se deschide ansamblul Openville din Timişoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Ce zone va afecta ciclonul polar care va lovi duminică România

Banatenii16 noiembrie 2017
Penitenciarul Timişoara

Deținuții din Penitenciarul Timişoara care vorbesc limba italiană pot avea muncă de birou

Banatenii16 noiembrie 2017

„Peștele” unei prostituate din Timiș a fost reținut de polițiști

Banatenii15 noiembrie 2017

Transport agabaritic pe autostradă, de la Nădlag la Margina

Banatenii14 noiembrie 2017

Ce amenzi primesc biciliștii care nu respectă legea, de la 1 ianuarie

Banatenii7 noiembrie 2017

170 de muncitori evacuați dintr-o fabrică din Timiș. Incendiu provocat de un scurt-circuit

Banatenii3 noiembrie 2017

Trei timișoreni au inventat un sistem prin care să fii plătit dacă mergi la serviciu cu bicicleta

Banatenii2 noiembrie 2017

Timișoara a rămas fără servicii de întreținere a iluminatului public

Banatenii1 noiembrie 2017

Tot mai multe amenzi în weekend. 700 de sancţiuni contravenţionale şi 64 de permise reţinute în Timiş

Banatenii30 octombrie 2017