Social

Lugojenii sunt invitaţi la cel mai aşteptat festival al papricaşului din judeţ

Lugojenii sunt invitaţi la cel mai aşteptat festival al papricaşului din judeţ

Autoliv

Banatenii

Cel mai aşteptat festival al papricaşului din judeţ îi va aduce laolaltă pe împătimiţii celebrului preparat şi pe bucătarii din ţară şi de peste hotare pentru a petrece împreună două zile de vis. Festivalul Papricaşului şi Vinului, deja o tradiţie pentru zona de vest a ţării, va avea loc la Buziaş, în parcul din centrul staţiunii, în zilele de 8 şi 9 octombrie.

Ca de fiecare dată, manifestarea este organizată de Asociaţia pentru Dezvoltarea Zonei Buziaş, în colaborare cu Primăria Buziaş. Pe lângă bucatele alese, care anul trecut au strâns în jur de 10.000 de oameni la Buziaş, cei prezenţi vor putea urmări programe muzicale, dansuri şi alte demonstraţii de artă ce vor fi puse la cale de organizatori.

Nu vor lipsi nici concursurile de papricaş, gulaş şi alte specialităţi ale bucătăriei naţionale şi internaţionale, precum şi surprizele din partea organizatorilor. Festivalul este unul dintre evenimentele favorite ale lugojenilor la început de toamnă, mai ales pentru faptul că între Lugoj şi Buziaş sunt doar 26 de kilometri.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Social

Salbăticia naturii surprinsă în toată splendoarea. Video viral realizat în Munții Banatului

Banatenii22 iunie 2017

Un oraș din Banat rămâne o zi fără apă la robinete

Banatenii21 iunie 2017

VIDEO Jurnalista din Timișoara care realizează superbele reportaje „Izolați în România”: „Înțelepciunea lor vine de undeva de sus”

Daniel Dancea21 iunie 2017

Ciobanii din Caraș, în război cu braconierii. Le-au otrăvit câinii ca să poată împușca animalele sălbatice

Banatenii21 iunie 2017

Un român a inventat casa care se construiește în șase zile, cu mai puțini bani decât una normală

Banatenii21 iunie 2017

VIDEO Turiștii care vizitează morile din Banat unice în Europa, așteptați cu „scoverzi”, „plășinți”, „coleășă”, „trașită”, „ches” și „păntofi”

Banatenii20 iunie 2017

Aproape 100 de cazuri noi de rujeolă au fost confirmate, în ultima săptămână, în Timiș

Banatenii19 iunie 2017

Mașină în flăcări pe un drum din Caraș-Severin. Autoturismul a luat foc după ce a fost implicat într-un accident

Banatenii19 iunie 2017

Gugulanii se plâng că sunt hăituiţi de polițiști şi nu sunt lăsaţi să-şi mai vândă țuica la “drumu mare”

Banatenii19 iunie 2017

Un nou ștrand termal din Timiș atrage mii de turiști

Banatenii14 iunie 2017

De ce nu au început lucrările la magazinul Dedeman din Lugoj

Banatenii13 iunie 2017

Un băieţel de trei ani, din Banat, suferă de o boală ciudată care nu-l lasă să se dezvolte. Părinţii nu mai au bani să-i asigure tratamentul

Banatenii13 iunie 2017