Actualitate

Lugojeni înşelaţi prin telefon, după ce hoţii i-au invitat „să îşi reactualizeze softul” şi să se aboneze la SMS-uri motivaţionale

Lugojeni înşelaţi prin telefon, după ce hoţii i-au invitat „să îşi reactualizeze softul” şi să se aboneze la SMS-uri motivaţionale

Autoliv

Mai mulţi lugojeni au fost înşelaţi printr-o nouă metodă gândită de hoţii care în trecut au câştigat zeci de mii de euro de pe spatele oamenilor speriaţi că rudele lor au avut un accident sau sunt pe masa de operaţie şi au nevoie urgentă de bani. De această dată, infractorii au acţionat tot prin telefon, cerându-le victimelor să trimită mai multe SMS-uri.

Cei care au căzut în plasa acestora vor plăti acum din buzunarul propriu toată „distracţia”. Sub pretextul că vor face o actualizare la softul telefoanelor, hoţii le-au cerut lugojenilor să trimită câte un SMS la numerele indicate, moment în care aceştia, fără să ştie, au încărcat telefoanele apelanţilor cu zeci de euro, totodată înscriindu-se la un serviciu de SMS contra cost.

„Noi avem un grup de trei numere în familie, m-au sunat pe mine şi i-am paşaportat. Au sunat la ai mei şi le-au spus că au vorbit cu mine să facă actualizarea softului pe telefon. Le-a zis unde să trimită SMS şi ai mei au făcut cum le-a zis ăla. Au trimis mesaj la un număr unde te abonezi la SMS-uri motivaţionale şi la fiecare SMS primit îţi ia 3 euro. Plus două încărcări de cartele prepay de 40 de euro bucata”, a declarat pentru Cetăţeanul unul dintre lugojenii înşelaţi.

Deşi au sunat la compania de telefonie mobilă de care aparţin, victimele au primit un raspuns sec, cei de la „Relaţii cu clienţii” informându-i că nu pot face nimic în asemenea cazuri şi că o să fie nevoiţi să îşi achite facturile cu tot cu sumele plătite degeaba pentru aşa-zisa reactualizare a softului telefoanelor.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

VIDEO Prăpăd făcut de furtună, la Lugoj. Acoperiș înlocuit recent, smuls și aruncat zeci de metri

Banatenii23 iunie 2017

Avertizare de furtuni! Se strică vremea în Banat: vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină

Banatenii23 iunie 2017

Tineri din Timiș, prinși pe stradă de jandarmi cu droguri asupra lor

Banatenii23 iunie 2017

Mafia primește informații „pe surse”. Banda de hoți care a speriat Vestul, scăpată de o „cârtiță”

Banatenii22 iunie 2017

Galerie FOTO – Cele mai scumpe apartamente din Timisoara! Cum arată penthouse-ul de 670.000 de euro

Banatenii22 iunie 2017

A furat alcool din magazin și a fost prins de polițiști. Acum merge la închisoare

Banatenii22 iunie 2017

Deținuți din cinci penitenciare românești joacă fotbal la Timișoara: „Sportul educă foarte mult”

Banatenii22 iunie 2017

Timișoara, Lugoj și mai multe comune vor avea întreruperi de curent săptămâna viitoare

Banatenii22 iunie 2017

In vizita la Isawilly, cea mai noua cofetarie si patiserie din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

Pensionarii de la Centrul pentru persoane vârstnice,,Sf. Nicolae” din Lugoj  vor face paradă în costume populare de Ziua iei

Banatenii21 iunie 2017

Ce se construieste lângă magazinul Unicarm din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

UPDATE Singurul premier pe care l-a dat Banatul după Revoluție, demis de propriul partid

Banatenii21 iunie 2017