Actualitate

Locuitorii din vestul țării vor putea trece Dunărea în Serbia cu feribotul

Locuitorii din vestul țării vor putea trece Dunărea în Serbia cu feribotul

Autoliv

Consiliul Județean Caraș-Severin, în parteneriat cu Primăria Moldova Nouă, Municipalitatea Veliko Gradiște și Municipalitatea Golubac au pus bazele unui proiect transfrontalier prin care se va construi un bac pentru transportul de autoturisme și pasageri între România și Serbia pe Dunăre.

Proiectul are o valoare totală de 2.352.674 euro. Baziaș 4 se numește feribotul și va face curse regulate pe fluviu între localitatile Moldova Nouă și Golubac. Bacul a fost recepționat de Consiliul Judeșțean Caraș Severin nu demult prin proiectul transfrontalier „Punct de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă și Golubac”.

Nava poate transporta până la 20 de mașini și 40 de pasageri. Până la momentul în care vom trece din Banatul românesc în cel sârbesc, pe Dunare, mai sunt însa câteva luni.

„Suntem în proiect, e construit feribotul, se află la Orșova și urmează să termină întreg proiectul în decembrie. Proiectul prevede contruirea unui drum de legătură, de 2- 3 kilometri, între drumul național și punctul de îmbarcare, atât în partea română, cât și în cea sârbă, dar și construirea unui punct vamal tip container și a două pontoane. În mod normal, în luna decembrie, la finalizarea proiectului, ar trebui să înceapă să circule feribotul, însă noi estimăm că vom termina mai repede. În prima fază, vor putea urca pe feribot mașinile de până la 3,5 tone, iar pe viitor ne gândim la extinderea proiectului, astfel încât să poată fi transportate și masini mai mari”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro primarul orașului Moldova Nouă, Matei Lupu.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Sute de mii de euro, găsiți la perchezițiile din dosarul „diplome fără studii” de la Arad

Banatenii26 iulie 2017

Dezvăluiri incendiare făcute de renumitul chirurg, Emil Urtilă, vizat de dosarul „diplome fără studii” de la Arad

Banatenii26 iulie 2017

Parcul din preajma restaurantului timişorean „Flora” va fi reamenajat de către administraţia locală

Banatenii25 iulie 2017

Avertizări de inundaţii în Timiş şi Caraş Severin. Creşte debitul pe mai multe râuri!

Banatenii25 iulie 2017

VIDEO Gestul făcut de o mamă pentru salvarea fiului filmat cum fură şi făcut de ruşine pe Facebook

Daniel Dancea25 iulie 2017

GEC Nera acuză din nou tăieri ilegale de pădure într-o zonă de protecţie integrală din Caraş-Severin

Banatenii25 iulie 2017

Cum au fost rezolvate dosarele de evaziune care „zăceau” în fişetele poliţiştilor din Timiş: „Nu cred că a fost vorba de delăsare”

Banatenii24 iulie 2017

Nu sunt pericol public, chiar dacă au îngrozit un oraş! Romii scandalagii din Lugoj au fost eliberaţi

Banatenii24 iulie 2017

RATT devine istorie. Timişorenii vor circula cu autobuze şi tramvaie ale STPT

Banatenii24 iulie 2017

Aproape 400 de şoferi au fost penalizaţi. Cei mai mulţi au primit amenzi pentru viteză

Banatenii24 iulie 2017

EXCLUSIV Conflict reizbucnit între clanurile ţigăneşti din Lugoj care au vrut să se măcelărească

Banatenii21 iulie 2017

Pistolar urmărit în Germania, prins în Timiş. A fost reţinut şi va fi repatriat

Banatenii21 iulie 2017