Cultură

Lansare de carte Eugen Bunaru. Evenimentul va fi precedat de dezvelirea unei plăci comemorative

Lansare de carte Eugen Bunaru. Evenimentul va fi precedat de dezvelirea unei plăci comemorative

Autoliv

Scriitorul timișorean Eugen Bunaru  își lansează joi la English Pub cel mai recent volum de interviuri, „Exerciții de apropiere. Interviuri, dialoguri”, prezentat și la Salonul Internațional de Carte Bookfest Timișoara în luna aprilie. La lansare sunt invitați scriitorii și publiciștii timișoreni Cornel Ungureanu, Robert Șerban, Viorel Marineasa, Robert Șerban și Adrian Marcu, directorul cotidianului ”Banatul azi”. Participă Henrieta Szabo, directoarea Bibliotecii Municipale, Constantin Răducanu, artist plastic, și Simona Avram, moderator al evenimentului.

Înainte de lansare pe fațada fostei clădiri a Palatului Poporului, (în care a funcționat fostul magazin ”Moto Velo”) va fi dezvelită o placă comemorativă, ce conține un scurt istoric al clădirii. Imobilul, ridicat în urmă cu 113 ani, a fost sediu de bancă al comunității greco-catolice din oraș și a găzduit redacția ziarului Banat, unde a lucrat o perioadă și Camil Petrescu. Tot aici, Mircea Nedelciu a lucrat în 1986 la romanul ”Tratament fabulatoriu”.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Cultură

Şcoală de vară în Timiş, pentru studierea Holocaustului. Printre participanţi se află şi doi supravieţuitori

Banatenii24 iulie 2017

Semenic FestRock continuă şi în acest weekend. „Trenul Pierdut” se poate prinde în Poiana Lupului

Banatenii21 iulie 2017

VIDEO Jurnalistul britanic care a realizat documentarul Wild Carpathia, apel pentru salvarea Băilor Herculane: “Guvernul nu face nimic!”

Banatenii19 iulie 2017

A murit actorul care a primit “Oscar”, pentru rolul în care l-a interpretat pe bănăţeanul Bela Lugosi

Banatenii17 iulie 2017

Trupa CARGO urcă în premiera pe scena de La Capiţe, din Timişoara

Banatenii15 iulie 2017

Trupa „Timpuri Noi” deschide SemenicFest Rock de la Gărâna

Daniel Groza15 iulie 2017

Caransebeş, oraşul românesc cu cele mai multe sculpturi monumentale din Europa, realizate de artişti din întreaga lume

Banatenii10 iulie 2017

Amintiri dureroase! Cum au suportat copiii bănăţenilor deportarea în Bărăgan

Banatenii3 iulie 2017

Final de stagiune la Teatrul Naţional Timişoara, cu Rambuku de Jon Fosse

Daniel Groza3 iulie 2017

Baroque||Urban, ediția a II-a, aduce la Timișoara uimitoarele sculpturi ale artistului Virgilius Moldovan

Banatenii28 iunie 2017

Timișoara se pregătește pentru cinci zile de spectacol, cu ansambluri folclorice din 12 țări

Banatenii27 iunie 2017

Reșița este în sărbătoare la sfârșitul săptămânii. Carla’s Dreams și Proconsul, capetele de afiș pentru cele cinci zile de spectacole

Banatenii26 iunie 2017