Actualitate

La doar 18 ani, a pierit într-un accident de mașină! Polițiștii l-au depistat sub influența alcoolului cu trei ore înainte de tragedie

La doar 18 ani, a pierit într-un accident de mașină! Polițiștii l-au depistat sub influența alcoolului cu trei ore înainte de tragedie

Autoliv

Un tânăr de doar 18 ani a decedat duminică dimineața, în jurul orei 6, după ce a intrat cu mașina în care se afla într-un cap de pod. Prietenii și familia lui Raul-Andrei Chirilă au aflat cu groază că acesta s-a stins în teribilul accident, tânărul, de loc din Sârbova și care avea carnet de conducere de puțin timp, circulând cu mașina dinspre Timișoara spre Buziaș.

„Tânărul a condus un autoturism pe DJ 592, iar la kilometrul 22 a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul unui cap de pod. În urma accidentului, tânărul de 18 ani a decedat”, a declarat Mirela Drăghicioiu, purtător de cuvânt IPJ Timiș.

Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața șoferului. Polițiștii au explicat și că, cu doar trei ore înainte de nefericitul eveniment rutier, un echipaj al Poliției Rutiere din Timișoara îl oprise pe băiat în trafic, acesta fiind găsit sub influența băuturilor alcoolice.

„În cursul nopții, în jurul orei 3:30, polițiștii Biroului Rutier Timișoara l-au depistat pe tânărul de 18 ani în timp ce conducea autoturismul pe Calea Aradului din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au mai declarat reprezentanții IPJ Timiș.

Chiar dacă i-au făcut dosar penal pentru faptele sale, tânărul a decis să se urce din nou la volan, fapt ce i-a fost fatal. De la aflarea veștii, zeci de prieteni și apropiați ai lui Raul, acesta având un grup mare de amici la Lugoj, îl plâng pe acesta pe rețelele de socializare, postând neîncetat mesaje în care își exprimă regretul față de dispariția prematură a tânărului.

Vezi comentarii (3)

3 Comments

  1. Pingback: Un adolescent oprit de poliție în timp ce conducea sub influența alcoolului a murit câteva ore mai târziu într-un accident de mașină

  2. Olvi

    11 ianuarie 2016 at 0:11

    Bine ca nu a omorat si pe altii.

  3. Pingback: Tânăr teribilist, aproape în comă alcoolică, implicat într-un accident grav lângă Lugoj | Cetateanul.ro

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

Decizie „bombă” în dosarul procurorului DNA care a cerut închisoare pentru Ostaficiuc, Ciuhandu, Cojocari și alți „grei” din Timișoara

Banatenii18 august 2017

Şeful clanului de romi acuzat că a cerut taxă de protecţie neagă implicarea în conflictul armat de la Lugoj

Banatenii18 august 2017

Focuri de armă pe o stradă din Lugoj. Din nou romii sunt protagoniştii scandalului

Banatenii18 august 2017

Clanurile ţigăneşti au început să se încaiere şi la Timişoara, după ce toată vara Lugojul a fost “teatru de război”

Banatenii17 august 2017

Un fost militar din Craiova, condamnat la Timișoara pentru uciderea iubitei cu 23 de ani mai în vârstă

Banatenii17 august 2017

VIDEO Imagini spectaculoase de pe traseul autostrăzii aflate în construcție, în zona Lugoj-Deva

Banatenii17 august 2017

VIDEO Primăria Lugoj a instalat camere să-i prindă pe cei care aruncă gunoaie, însă i-a filmat pe cei care se “iubesc în boscheți”

Banatenii16 august 2017

Aeroportul Internaţional Timişoara sărbătoreşte pasagerul 1.000.000

Banatenii16 august 2017

Boala care face ravagii vara. Câte cazuri au fost descoperite în Timiș

Banatenii14 august 2017

VIDEO Ţiganii implicaţi în ultimul scandal cu topoare de la Lugoj sunt liberi să continue măcelul

Banatenii14 august 2017

FOTO Primăria Dumbrăviţa prezintă pixurile de 145 de lei bucata. Motivul pentru care au fost cumpărate

Banatenii14 august 2017

EXCLUSIV/VIDEO  Un nou conflict violent între ţiganii din Lugoj. BMW distrus cu toporul

Banatenii13 august 2017