Actualitate

La ce număr impresionant de conturi de Facebook a ajuns Lugojul in 2015

La ce număr impresionant de conturi de Facebook a ajuns Lugojul in 2015

Autoliv

Rețeaua de socializare Facebook va avea în curând câte un cont pentru fiecare lugojean, potrivit celei mai recente numărători efectuatea de Facebrands, compania care monitorizează activitatea rețelei. Lugojul, care la început de an avea puțin sub 22.000 de conturi de Facebook, în doar câteva luni a ajuns la cifra de 25.000 de conturi, ocupând locul al doilea în județul Timiș după Timișoara, acolo unde există nu mai puțin de 320.000 de utilizatori.

Pe locul al treilea în Timiș se situează Jimbolia, cu 6.900 de conturi, pe locul patru Făgetul, 3.700 de conturi, iar pe locul al cincilea Buziașul, cu 2.000 de conturi. La nivel ce comune, cele mai active pe Facebook din zona Lugojului sunt Traian Vuia, 250 de conturi, Coșteiu, 210 conturi și Tomești, 200 de conturi. În total, în Timiș sunt înregistrate 388.840 de conturi.

Tot la nivel de județ, cea mai apreciată pagină este cea a cântăreței Kamelia, care a adunat peste 800.000 de Like-uri. La nivel național, 8.200.000 de români și-au făcut cont pe Facebook, 93,8% dintre aceștia setându-și orașele din care provin. Cea mai apreciată pagină din România este cea a cântăreței Inna, cu nu mai puțin de 12 milioane de fani.

Puteți urmări cele mai noi știri și informații despre Lugoj și zonele adiacente pe pagina de Facebook Cetățeanul.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

VIDEO Prăpăd făcut de furtună, la Lugoj. Acoperiș înlocuit recent, smuls și aruncat zeci de metri

Banatenii23 iunie 2017

Avertizare de furtuni! Se strică vremea în Banat: vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină

Banatenii23 iunie 2017

Tineri din Timiș, prinși pe stradă de jandarmi cu droguri asupra lor

Banatenii23 iunie 2017

Mafia primește informații „pe surse”. Banda de hoți care a speriat Vestul, scăpată de o „cârtiță”

Banatenii22 iunie 2017

Galerie FOTO – Cele mai scumpe apartamente din Timisoara! Cum arată penthouse-ul de 670.000 de euro

Banatenii22 iunie 2017

A furat alcool din magazin și a fost prins de polițiști. Acum merge la închisoare

Banatenii22 iunie 2017

Deținuți din cinci penitenciare românești joacă fotbal la Timișoara: „Sportul educă foarte mult”

Banatenii22 iunie 2017

Timișoara, Lugoj și mai multe comune vor avea întreruperi de curent săptămâna viitoare

Banatenii22 iunie 2017

In vizita la Isawilly, cea mai noua cofetarie si patiserie din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

Pensionarii de la Centrul pentru persoane vârstnice,,Sf. Nicolae” din Lugoj  vor face paradă în costume populare de Ziua iei

Banatenii21 iunie 2017

Ce se construieste lângă magazinul Unicarm din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

UPDATE Singurul premier pe care l-a dat Banatul după Revoluție, demis de propriul partid

Banatenii21 iunie 2017