Actualitate

„Jason Bourne”, filmul săptămânii la Cinema Bela Lugosi

„Jason Bourne”, filmul săptămânii la Cinema Bela Lugosi

Autoliv

Fanii seriei în care Matt Damon l-a făcut celebru pe Jason Bourne, personajul care nu îşi aminteşte cine este, dar este capabil să ucidă la comandă, vor putea urmări la cinematograful din Lugoj al treilea şi cel mai nou film al seriei. Intitulat chiar Jason Bourne, filmul este de neratat pentru toţi cei care au urmărit şi primele două apariţii ale seriei, care au făcut furori la casele de bilete. Pe lângă aventurile lui Bourne, lugojenii vor mai putea urmări Star Trek: Beyond şi Mame bune şi nebune, iar pentru cei mici va fi redată animaţia Oachi, prinţul din junglă.

Program cinema 29 iulie – 4 august:

Vineri, Sâmbătă, Duminică, 29 – 31 iulie: Star Trek Beyond, 17:00 şi 20:00; Jason Bourne, 17:30; Mame bune şi nebune, 20:30;
Sâmbătă şi Duminică, 30 şi 31 iulie: Oachi, prinţul din junglă, 10:00;
Joi, 4 august: Star Trek Beyond, 17:00 şi 20:00; Mame bune şi nebune, 17:30; Jason Bourne, 20:30.

Jason Bourne: Matt Damon se întoarce în Jason Bourne, în cel mai memorabil rol din cariera sa. Paul Greengrass, regizorul a două dintre filmele din serie, Supremația lui Bourne și Ultimatumul lui Bourne, se întoarce, de asemenea, în fruntea echipei din spatele camerelor de filmat, pentru a regiza noul capitol care îl găsește pe protagonist forțat să iasă din umbră.

Alături de Matt Damon îi vom vedea pe Alicia Vikander, Vincent Cassel și Tommy Lee Jones, și ne vom reîntâlni cu Julia Stiles. Producători sunt Frank Marshall și Jeffrey Weiner, de la Captivate Entertainment, alături de Greengrass, Damon, Gregory Goodman și Ben Smith. Bazat pe personajele create de Robert Ludlum, scenariul e scris de Greengrass și Christopher Rouse.

Star Trek – Beyond: De data aceasta echipajul navei Enterprise are de înfruntat inamici noi în vastul spațiu cosmic încă neexplorat. În această nouă aventură echipajul va ajunge „acolo unde nu a mai ajuns nimeni, în căutarea lumilor noi și a noilor civilizații”, dincolo de orice Univers cunoscut, în binecunoscutul spirit al francizei Star Trek.

Chris Pine, Zachary Quinto, Simon Pegg, Karl Urban, Zoe Saldana, John Cho si Anton Yelchin iși reiau rolurile din primele două filme. Idris Elba și Sofia Boutella întregesc distribuția stelară a noii aventuri Star Trek. Justin Lin preia rolul de regizor de la J.J. Abrams, care rămâne în universul creat de Gene Roddenberry ca producător al filmului.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

EXCLUSIV Conflict reizbucnit între clanurile ţigăneşti din Lugoj care au vrut să se măcelărească

Banatenii21 iulie 2017

Pistolar urmărit în Germania, prins în Timiş. A fost reţinut şi va fi repatriat

Banatenii21 iulie 2017

O tânără de 24 de ani, din Timiş, căutată de poliţişti pentru că nu s-a mai întors acasă de două zile

Banatenii21 iulie 2017

La Buziaş funcţionează una dintre cele mai bune şcoli de piloţi din ţară. Aero West oferă pregătire pentru o gamă largă de licenţe şi calificări de zbor

Banatenii21 iulie 2017

Sete mare! Un tânăr din Timişoara s-a alimentat de la benzinărie cu băutură, pe care nu a plătit-o

Banatenii21 iulie 2017

Panică pe linia ferată. O locomotivă care a luat foc din cauza unui furtun de ulei nu a putut fi „ruptă” de vagoanele pline cu gaz pe care le tracta

Banatenii20 iulie 2017

Un nou show aviatic în apropiere de Lacul Surduc. Ziua Aviaţiei este marcată în satul lui Traian Vuia

Banatenii20 iulie 2017

Un IT-ist din Timişoara primeşte de la Statul Român peste 5.000 de euro, despăgubiri morale şi materiale, pentru că a lovit un câine pe autostradă

Daniel Dancea20 iulie 2017

Toate explicaţiile despre cum “s-a rupt” trenul Timişoara-Bucureşti, la Radomireşti. Culmea e că nu sunt oferite de CFR!

Banatenii19 iulie 2017

VIDEO Tinerii cântăreți care au făcut senzație în centrul Timișoarei. Robu a fost impresionat și s-a oprit să îi asculte

Banatenii19 iulie 2017

Servicii Complete pentru Nunta sau Botez, Dj, Foto-Video, Schela de Lumini si Fum pentru Dansul Mirilor (P)

Banatenii18 iulie 2017

Controale pe şantierele de la autostrăzi: calitatea slabă a materialelor, mobilizarea insuficientă a constructorilor şi lucrări neconforme proiectului

Banatenii17 iulie 2017