Inchiriere spatii Lugoj

Actualitate

Jandarmii au intervenit într-un scandal la o casă de schimb valutar din Timişoara. Euro falşi, motivul conflictului

Jandarmii au intervenit într-un scandal la o casă de schimb valutar din Timişoara. Euro falşi, motivul conflictului

Autoliv

Banatenii

Un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara, a fost solicitat să intervină pentru aplanarea unui conflict în zona Calea Aradului din municipiul Timişoara.

Ajunşi la faţa locului, jandarmii au identificat trei persoane, două femei şi reprezentantul unei case de schimb valutar. Între aceştia s-a declanşat un conflict cu privire la valută despre care există suspiciunea că ar fi falsă.

Una dintre femei, în vârstă de 37 de ani şi cu domiciliul în municipiul Timişoara, a reclamat că a intenţionat să schimbe o bancnotă de 500 euro, pe care, în urmă cu câteva zile ar fi achiziţionat-o din respectiva casă de schimb valutar, dar a fost atenţionată că este posibil să fie falsă. Reprezentantul casei de schimb valutar a negat însă că bancnota ar proveni de la el.

Jandarmii au întocmit în acest caz actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, existând suspiciunea de săvârşire a infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate.

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

Minoră de 15 ani prinsă la furat într-un magazin din Timișoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Când se deschide ansamblul Openville din Timişoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Ce zone va afecta ciclonul polar care va lovi duminică România

Banatenii16 noiembrie 2017
Penitenciarul Timişoara

Deținuții din Penitenciarul Timişoara care vorbesc limba italiană pot avea muncă de birou

Banatenii16 noiembrie 2017

„Peștele” unei prostituate din Timiș a fost reținut de polițiști

Banatenii15 noiembrie 2017

Transport agabaritic pe autostradă, de la Nădlag la Margina

Banatenii14 noiembrie 2017

Ce amenzi primesc biciliștii care nu respectă legea, de la 1 ianuarie

Banatenii7 noiembrie 2017

170 de muncitori evacuați dintr-o fabrică din Timiș. Incendiu provocat de un scurt-circuit

Banatenii3 noiembrie 2017

Trei timișoreni au inventat un sistem prin care să fii plătit dacă mergi la serviciu cu bicicleta

Banatenii2 noiembrie 2017

Timișoara a rămas fără servicii de întreținere a iluminatului public

Banatenii1 noiembrie 2017

Tot mai multe amenzi în weekend. 700 de sancţiuni contravenţionale şi 64 de permise reţinute în Timiş

Banatenii30 octombrie 2017

A găsit o sacoșă în care se aflau 25.800 de lei. Ce a făcut cu banii

Banatenii27 octombrie 2017