Educație

Inspectoratul Şcolar Timiş, o primă victorie împotriva unei eleve din Făget care a copiat la bacalaureat

Inspectoratul Şcolar Timiş, o primă victorie împotriva unei eleve din Făget care a copiat la bacalaureat

Autoliv

Oraşul Făget a ţinut prima pagină a ziarelor din întreaga ţară pentru câteva săptămâni, după ce 143 dintre elevii care au susţinut examenul de bacalaureat în liceul din localitate au fost eliminaţi din testare. În urma cercetărilor, care au început cu descinderi ale autorităţilor şi verificarea înregistrărilor video şi audio din sălile de clasă, au fost daţi afară nouă profesori care, conform anchetatorilor, au încălcat legile de desfăşurare a examenului.

Cazul a ajuns în instanţă, elevii şi reprezentanţii Inspectoratului Judeţean Școlar continuând să se judece pentru a scoate la iveală adevărul. Eleva din Făget a cerut suspendarea procesului-verbal până la finalizarea procesului de fond, pentru a putea da la facultate. Instanţa a decis că dovezile stau împotriva elevei, refuzând cererea acesteia, urmând ca procesul de fond să continue.

Tot la Făget, zece cadre didactice, altele decât cele nouă date afară, s-au ales cu diminuarea salariului pentru trei luni sau jumătate de an, în funcţie de gravitatea faptelor lor. În urma scandalului, zeci de elevi şi o parte din profesorii implicaţi au acţionat în instanţă ISJ Timiş.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Educație

Mai multe în Educație

Copiii din centrele de plasament din Caraş Severin, în excursii la mai multe obiective din ţară

Banatenii27 iulie 2017

Peste 100 de percheziții la profesori și studenți din cadrul a două universități din vestul ţării

Banatenii26 iulie 2017

În Timiş şi Caraş-Severin sunt zeci de posturi de directori la şcoli, pentru care nu s-a înscris nimeni la concurs

Banatenii12 iulie 2017

Cum vrea Universitatea de Vest din Timişoara să atragă studenţi din Oltenia

Banatenii7 iulie 2017

Colegiul “Brediceanu” din Lugoj, cele mai mari note din Timiş la Bacalaureat. Singurul liceu cu trei elevi în Top 10

Banatenii5 iulie 2017

O elevă din Lugoj a obţinut la Bac cea de-a doua medie din Timiş. A fost acceptată deja la trei universităţi din Olanda

Banatenii5 iulie 2017

Visul singurei eleve din Banat cu 10 la BAC. Vrea să devină medic chirurg

Banatenii5 iulie 2017

S-au afişat rezultatele la Bacalaureat 2017, în Timiş şi Caraş-Severin. Ce note au obţinut elevii din Banat la bac

Banatenii5 iulie 2017

Elevii unui colegiu din Lugoj nu mai vor să se lase intimidaţi!„Stop bullying-ului – Spune Nu intimidării”

Banatenii3 iulie 2017

Elevii de la Colegiu “Brediceanu” s-au întors cu multe premii de la un concurs de matematică în limbi moderne

Banatenii28 iunie 2017

Prima probă scrisă la Bacalaureat . 7.600 de elevi din Timiș și Caraș-Severin sunt așteptați astăzi în sălile de examen

Banatenii26 iunie 2017

Rezultatele Evaluării Naționale. Aproape 7.500 de elevi din Banat au dat examenul de capacitate

Banatenii26 iunie 2017