Actualitate

Incredibil! Aurelian Sima, repus în funcția de inspector școlar adjunct după ce a fost destituit

Incredibil! Aurelian Sima, repus în funcția de inspector școlar adjunct după ce a fost destituit

Autoliv

Situație hilară la Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Cei trei inspectori şcolari adjuncţi din Timiş (Francisc Halasz, Cornel Petroman şi Aurelian Sima) au renunţat să mai dea examenul pentru posturile de adjuncţi atunci când a fost cazul. S-au retras după prima probă, motivând că programa e prea stufoasă, iar timpul de învățat a fost insuficient – o lună. La scurt timp, aceștia au fost eliberați din funcție și fără ca situația să fi suferit vreo modificare, doi dintre aceștia au fost repuși în funcție.

Astfel, Francisc Halasz și Aurelian Sima vor avea același statut până la organizarea unui nou concurs, ce ar putea ave loc în luna august.

”Nu am fost destituiți, asta este procedura. Noi, tot timpul am fost cu delegație și pe aceasta scria în felul următor: <<Are delegație pe funcția de inspector școlar general adjunct până la organizarea concursului, nu mai târziu de 31 august>>. Nu s-a făcut altceva, decât s-a prelungit acea delegație. Sunt în continuare inspector general adjunct cu delegație, ca și până acum. În ceea ce privește titularizarea mea, sunt tot profesor de matematică la Colegiul Național ”Coriolan Brediceanu” din Lugoj”, a declarat Aurelian Sima.

”Am primit o delegare până la organizarea noului concurs, dar nu mai târziu, până la sfârșitul anului școlar, adică până în 31 august. Asta a fost reglementarea generală în toată țara pentru acele posturi unde n-au existat candidați sau candidații s-au retras din concurs”, a spus Francisc Halasz.

Cornel Petroman, cel de-al treilea inspector adjunct eliberat din funcție, ocupă în prezent un post de director adjunct la Liceul Pedagogic ”Carmen Sylva”.

La conducerea inspectoratului se mai află Aura Danielescu – inspector şcolar general şi Mihaela Petrov (directorul Colegiului Tehnic ”Emanuil Ungureanu” din Timișoara) – inspector şcolar general adjunct, care au susținut și au promovat concursul pentru aceste funcţii. Cea din urmă a fost cel de-al patrulea candidat înscris la concursul din luna aprilie, a susținut toate cele patru probe, pe care le-a trecut cu brio.

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. victor L

    19 iunie 2015 at 14:46

    O clipa: din moment ce li s-a prelungit delegarea pe functie nu inseamna ca au fost destituiti.
    Sint „repusi” in functie doar cu delegare, pina la organizarea concursului, care nu e mai tirziu de 31 august.
    Ce e atit de scandalos?
    Aveti cumva de platit o polita dlui Aurelian Sima?

  2. abramburica

    19 iunie 2015 at 22:24

    Hahaha, pai ce nu intelegi bre Victor L. Astia nu s-au prezentat la concurs ca e 😉 prea prostii sa sustina examenul, au fost eliberati din funcție din cauza respectiva, dupa care au fost luati de buni si pusi din nou in functie. De asta merge educatia de-a busilea in Romania. Cat despre Sima…Dumnezeu sa ne ierte pe toti, ca la toți ne e greu!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

Sute de mii de euro, găsiți la perchezițiile din dosarul „diplome fără studii” de la Arad

Banatenii26 iulie 2017

Dezvăluiri incendiare făcute de renumitul chirurg, Emil Urtilă, vizat de dosarul „diplome fără studii” de la Arad

Banatenii26 iulie 2017

Parcul din preajma restaurantului timişorean „Flora” va fi reamenajat de către administraţia locală

Banatenii25 iulie 2017

Avertizări de inundaţii în Timiş şi Caraş Severin. Creşte debitul pe mai multe râuri!

Banatenii25 iulie 2017

VIDEO Gestul făcut de o mamă pentru salvarea fiului filmat cum fură şi făcut de ruşine pe Facebook

Daniel Dancea25 iulie 2017

GEC Nera acuză din nou tăieri ilegale de pădure într-o zonă de protecţie integrală din Caraş-Severin

Banatenii25 iulie 2017

Cum au fost rezolvate dosarele de evaziune care „zăceau” în fişetele poliţiştilor din Timiş: „Nu cred că a fost vorba de delăsare”

Banatenii24 iulie 2017

Nu sunt pericol public, chiar dacă au îngrozit un oraş! Romii scandalagii din Lugoj au fost eliberaţi

Banatenii24 iulie 2017

RATT devine istorie. Timişorenii vor circula cu autobuze şi tramvaie ale STPT

Banatenii24 iulie 2017

Aproape 400 de şoferi au fost penalizaţi. Cei mai mulţi au primit amenzi pentru viteză

Banatenii24 iulie 2017

EXCLUSIV Conflict reizbucnit între clanurile ţigăneşti din Lugoj care au vrut să se măcelărească

Banatenii21 iulie 2017

Pistolar urmărit în Germania, prins în Timiş. A fost reţinut şi va fi repatriat

Banatenii21 iulie 2017