Social

Închirierea patinoarului a produs o pierdere de 80 de mii de euro. Cu aceşti bani se putea cumpăra un patinoar!

Închirierea patinoarului a produs o pierdere de 80 de mii de euro. Cu aceşti bani se putea cumpăra un patinoar!

Autoliv

Începută din anul 2011, tradiţia închirierii unui patinoar artificial s-a dovedit a fi una de succes pentru sute de tineri, care au găsit în timpul sărbătorilor de iarnă o atracţie în locul de distracţie. Chiar dacă lugojenii s-au bucurat şi au petrecut seri întregi pe gheaţă, din punct de vedere financiar, patinoarul închiriat la Lugoj a fost un adevărat dezastru financiar.

Potrivit informaţiilor furnizate, la solicitarea Cetăţeanul, de către Primăria Lugoj, în cele patru sezoane reci în care patinoarul a fost adus în oraş şi montat pe terenul de fotbal din Parcul „George Enescu”, locul de agrement a mâncat mult mai mulţi bani decât a produs. Mai exact, primăria a plătit în perioada perioada 2011 – 2015, în urma a patru sezoane complete în care patinoarul a fost închiriat câte două luni, suma de 628.496,65 de lei.

Împărţită pe ani, cea mai mare sumă pierdută a fost înregistrată în sezonul 2013 – 2014, 108.000 de lei, iar cel mai de succes an a fost primul, 2011 – 2012, când primăria a pierdut doar 58.800 de lei. Suma încasată în cele patru ierni a fost de 276.905 de lei. La un calcul matematic simplu, se constată un deficit de 351.591,65 de lei, adică 79.907,04 euro. În patru ani, Primăria Lugoj ar fi cumpărat un patinoar doar din deficitul creat în urma închirierii acestuia.

„Avem o gamă variată de produse, totul depinde de felul de patinoar pe care îl vrea clientul. Avem şi patinoare cu gheaţă artificială, avem patinoare atât noi, cât şi la mâna a doua. Patinoarele pornesc de la 600 de metri pătraţi şi ajung la 800 sau chiar 1.000 de metri pătraţi. La preţuri, acestea pornesc de la 80.000 şi ajung la 100.000 sau chiar 120.000 de euro, tot în funcţie de mărime şi dotări”, a explicat pentru Cetăţeanul reprezentantul unei firme care comercializează patinoare din Braşov.

Deşi şi-a exprimat intenţia de a cumpăra un patinoar, chiar şi la mâna a doua, în urmă cu câţiva ani, primarul Lugojului a revenit asupra ideii, renunţând la aceasta în ciuda pierderilor financiare.

„Nu putem lua la mâna a doua, de-aia am optat pentru închiriere, nu avem dreptul să cumpărăm la mâna a doua. Am găsit oferte pentru noi, dar sunt foarte scumpe, nu e atât patinoarul, cât partea de chiller, care formează gheaţa, acesta este motivul pentru care nu am cumpărat. Altfel cumpăram, pentru că era mult mai profitabil”, a declarat primarul Francisc Boldea pentru Cetăţeanul.

 

Gabriel Iosa

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. Marius Martinescu

    4 ianuarie 2016 at 12:03

    Cred ca analiza „financiara” mai avea o intrebare:
    -Mie cat imi iese !?? ,iar raspunsul a fost clar…”inchiriere”…!!!

  2. NECUNOSCUT

    29 ianuarie 2016 at 15:45

    CRED CA ERA MULMAI BINE CA BANII SA FIE FOLOSITI LA RENOVAREA SPITALULUI

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Mai multe în Social

De unde exportă Lidl, bere, lactate şi ulei, ca să vândă în magazinele din Europa

Banatenii26 iulie 2017

Campanie de donare de sânge la Timişoara. 35 de jandarmi au răspuns apelului

Banatenii25 iulie 2017

De 12 zile, pompierii din Caraş-Severin se luptă cu incendiilor de vegetaţie. ISU face apel la populaţie!

Banatenii21 iulie 2017

Cum să vă găsiţi legal un loc de muncă în străinătate şi ce trebuie să ştiţi ca să nu fiţi înşelaţi

Banatenii21 iulie 2017

VIDEO Un tânăr, aflat la Cazanele Dunării, a prins o vipera cu mâna şi a fost muşcat. E încă în pat, la două săptămâni de la păţanie

Banatenii19 iulie 2017

Doi copii de ispravă! Şi-au petrecut o săptămână din vacanţă muncind ca voluntari la adăpostul de animale

Banatenii19 iulie 2017

ROMANIA INCOMPETENTA – Trenul Timişoara-Bucureşti a pierdut vagoanele pe drum. 100 de persoane au rămas izolate, în câmp

Banatenii18 iulie 2017

Fiscul din Timişoara a lăsat doi copii cu autism fără bani de tratamente. A virat sumele care li se cuveneau în contul altei asociaţii

Banatenii14 iulie 2017

Tânăr, cu master în Economie, zilnic pe câmp, la volanul tractorului: “Nu mi-e ruşine cu ceea ce fac, e o pasiune frumoasă”

Banatenii14 iulie 2017

Romania incompetentă! “Mama a dispărut de două săptămâni din spitalul de la Jebel. Mi-au spus că ei nu au ce face, că mai au şi alţi bolnavi de îngrijit”

Banatenii14 iulie 2017

Ecologiştii atrag atenţia că pădurile UNESCO din Banat sunt încă sub securea Romsilva

Banatenii14 iulie 2017

Primăria Caransebeş, o organizaţie creştină şi o multinaţională au construit case pentru 10 familii

Banatenii13 iulie 2017