Social

Începe distribuirea cererilor pentru ajutorul de încălzire. Vezi ce condiții trebuie să îndeplinești

Începe distribuirea cererilor pentru ajutorul de încălzire. Vezi ce condiții trebuie să îndeplinești

Autoliv

Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Lugoj demarează acţiunea de preluare a documentelor pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu gaze naturale sau lemne, pentru perioada sezonului rece.

Familiile şi persoanele singure cu venituri reduse din Lugoj beneficiază şi în acest an de ajutor pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale şi lemne, energie electrică şi cărbuni şi combustibili petrolieri în timpul sezonului rece. Subvenţiile se vor acorda pentru perioada 1 noiembrie 2016 – 31 martie 2017.

Începând cu data de 24 octombrie, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Lugoj din piaţa Victoriei nr. 4, camera 14 – parter, în intervalul orar 9.00-16.00, luni, marți, joi, vineri și miercuri între orele 9.00-18.00 se vor pune la dispoziţia solicitanţilor formulare noi pentru dobândirea ajutorului. De aceste ajutoare beneficiază persoanele singure sau familiile cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Lugoj sau satele aparţinătoare, Tapia şi Măguri, care realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 615 lei.

Verificarea veridicității celor înscrise în formular de către titularul cererii – declarației pe proprie răspundere se face de către angajați ai D.A.S.C. Lugoj, organizați în echipe de câte doi angajați din care unul este asistent social specializat și/sau de către angajații agențiilor teritoriale. Prin ancheta socială realizată la domiciliul titularului se verifică atât veridicitatea celor înscrise în cerere, cât și menținerea condițiilor pentru acordarea ajutorului de încălzire pe perioada scursă de la data depunerii cererii până la data efectuării anchetei sociale.

Ajutorul de încălzire se acordă diferențiat în funcție de combustibilul folosit pentru încălzirea locuinței, respectiv: gaze naturale – între 20 și 262 lei/luna, energie electrică – între 48 și 240 lei/luna sau lemne, cărbuni, combustibili petrolieri – între 16 și 54 lei/luna.

Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Lugoj sau la numărul de telefon 0256/351441 – interior 211.

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Mai multe în Social

VIDEO Un tânăr, aflat la Cazanele Dunării, a prins o vipera cu mâna şi a fost muşcat. E încă în pat, la două săptămâni de la păţanie

Banatenii19 iulie 2017

Doi copii de ispravă! Şi-au petrecut o săptămână din vacanţă muncind ca voluntari la adăpostul de animale

Banatenii19 iulie 2017

ROMANIA INCOMPETENTA – Trenul Timişoara-Bucureşti a pierdut vagoanele pe drum. 100 de persoane au rămas izolate, în câmp

Banatenii18 iulie 2017

Fiscul din Timişoara a lăsat doi copii cu autism fără bani de tratamente. A virat sumele care li se cuveneau în contul altei asociaţii

Banatenii14 iulie 2017

Tânăr, cu master în Economie, zilnic pe câmp, la volanul tractorului: “Nu mi-e ruşine cu ceea ce fac, e o pasiune frumoasă”

Banatenii14 iulie 2017

Romania incompetentă! “Mama a dispărut de două săptămâni din spitalul de la Jebel. Mi-au spus că ei nu au ce face, că mai au şi alţi bolnavi de îngrijit”

Banatenii14 iulie 2017

Ecologiştii atrag atenţia că pădurile UNESCO din Banat sunt încă sub securea Romsilva

Banatenii14 iulie 2017

Primăria Caransebeş, o organizaţie creştină şi o multinaţională au construit case pentru 10 familii

Banatenii13 iulie 2017

Galerie FOTO – În Banat se construiesc trenuri şi tramvaie de lux, dar românii circulă tot în condiţii mizerabile

Banatenii12 iulie 2017

Şase tineri au fost opriţi de poliţişti doar cu ajutorul focurilor de armă. Încercau să scape după ce au fost prinşi în flagrant la un furt

Daniel Groza12 iulie 2017

Strigătul unui copil de 5 ani, din Banat: “Sufăr de o formă rară de CANCER. Te rog, salvează-mă!”

Banatenii7 iulie 2017

FOTO – Nu aţi plecat la mare! Şase ştranduri din Timişoara, unde vă puteţi petrece zilele caniculare

Banatenii7 iulie 2017