Inchiriere spatii Lugoj

Administrație

Încep să pice primarii care au făcut afaceri cu Măran. Doi au ajuns la DNA. Câți mai urmează?

Încep să pice primarii care au făcut afaceri cu Măran. Doi au ajuns la DNA. Câți mai urmează?

Autoliv

Banatenii

 

Fostul primar din Peciu Nou, liberalul Ioan Fărcălău(foto), a fost miercuri, 18 octombrie, la sediul DNA Timișoara pentru audieri. Marți, când procurorii au descins la casa sa, acesta era plecat în Austria.

”Nu știu nimic. Acum merg să văd. Nu s-a găsit nimic. Toate contractele au fost legale. Se poate vedea. Nu s-au cerut comisioane”, a declarat acesta la intrarea la audieri. Miercuri, primarul din Pișchia, Ioan Sas, a fost audiat și a plecat acasă după ce a fost anunțat că este suspect de săvârșirea infracțiunii de luare de mită, arată pressalert.ro

Conform sursei citate, ancheta procurorilor a plecat de la un denunț făcut de omul de afaceri Florin Măran, patronul firmei Tehnocer trimis în judecată de DNA pentru evaziune fiscală, constituirea unui grup infracţional organizat, spălare de bani și uz de fals. Acesta a fost acuzat că a prejudiciat statul cu 12,3 milioane lei din care a plătit, până la începerea procesului, peste opt milioane de lei.

Mai multe informații pe pressalert.ro

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Mai multe în Administrație

Lucrări la drumurile din Banat. Unde se circulă cu restricții

Banatenii27 octombrie 2017

Consilierii județeni vor reglementa situația transportului de persoane până în 2019

Banatenii25 octombrie 2017

Cursă reluată spre Bucureşti, de la Aeroportul Timişoara

Banatenii24 octombrie 2017

Biroul Vamal de Interior Timiș are un nou sediu

Banatenii18 octombrie 2017

Consilierii județeni alocă bani pentru modernizarea și lărgirea mai multor drumuri din Timiș

Banatenii17 octombrie 2017

Consilierii judeţeni se întrunesc în şedinţă. Mai multe drumuri din Timiş intră în reabilitare

Banatenii11 octombrie 2017

Un consilier local din Timișoara “inventariază” gropile din drumurile municipiului de pe Bega

Banatenii2 octombrie 2017

Pe ce drumuri din Banat se circulă cu restricţii, din cauza lucrărilor de remediere

Banatenii29 septembrie 2017

Consilierii judeţeni din Timiş se întâlnesc în şedinţă, pentru a discuta vânzarea unor spaţii, desfiinţarea unor centre de copii şi alte proiecte

Banatenii22 septembrie 2017

Drum închis spre o stațiune din Caraș-Severin. Se execută lucrări de consolidare

Banatenii19 septembrie 2017

VIDEO Robu publică două filmări cu șoferi periculoși din Timișoara. „Indiferent de câte injurii voi avea parte…EU VOI FI ÎNVINGĂTORUL”

Banatenii14 septembrie 2017

Reşiţenii, chemaţi să-şi achite impozitele fără majorări de întârziere

Banatenii12 septembrie 2017