Actualitate

Incendiu la Darova pornit dintr-o joacă de copil! Primarul a sărit primul în ajutor

Incendiu la Darova pornit dintr-o joacă de copil! Primarul a sărit primul în ajutor

Autoliv

Mobilizare generală la Darova după ce o gospodărie din localitate a fost cuprinsă de flăcări. Din primele informații se pare că focul a fost aprins de unul dintre copiii proprietarului care se juca cu chibriturile.

Cel mic a ”reușit” să dea foc la o mână de paie, de unde în câteva secunde flăcările s-au extins până la grajd. Mama acestuia a fost cea care a auzit o bufnitură și a descoperit focul.

Unul dintre cei care au zărit fumul negru din depărtare a fost chiar primarul Sorin Tilihoi care și răspunde de pompierii voluntari ai comunei.

”Am văzut fum și am știut imediat că acolo nu se ard cauciucuri. Când am ajuns eu, flăcările au cuprins grajdul. Am chemat repede vecinii, oamenii din Primărie și am scos vaca din grajd. Apoi s-a adus apă cu gălețile de la două fântâni și am reușit să potolim oarecum flăcările până la venirea pompierilor. Era pericolul ca focul să se extindă la patru case din apropiere”, precizează primarul.

Acesta spune și că familia are probleme financiare și că va trebui ajutată:

”Este o familie săracă, gazda este la cluj cu o boală destul de gravă, iar acum le-a ars tot nutrețul pe care-l aveau pregătit pentru iarnă și nici singura vacă pe care o au nu mai are grajd. Va trebui să ne mobilizăm și să-i ajutăm cum putem”.

La această oră, pompierii se ocupă cu lichidarea incendiului.

foto: lugojinfo.ro

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Si-a omorat fosta concubina cu un topor! Crima terifianta la Lugoj

Banatenii26 iunie 2017

Răsturnare de situație în dosarul de corupție al doctoriței de la Casa de Pensii Lugoj. Camelia Rămneanțu a scăpat de pușcărie

Banatenii26 iunie 2017

Cum a aparut Gelateria lui Iury si Ivan din Lugoj! Povestea celei mai cautate inghetate din oras

Banatenii26 iunie 2017

15.000 de turişti pe an vizitează Cramele Recaș. În 2003 erau doar 300

Banatenii26 iunie 2017

VIDEO Prăpăd făcut de furtună, la Lugoj. Acoperiș înlocuit recent, smuls și aruncat zeci de metri

Banatenii23 iunie 2017

Avertizare de furtuni! Se strică vremea în Banat: vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină

Banatenii23 iunie 2017

Tineri din Timiș, prinși pe stradă de jandarmi cu droguri asupra lor

Banatenii23 iunie 2017

Mafia primește informații „pe surse”. Banda de hoți care a speriat Vestul, scăpată de o „cârtiță”

Banatenii22 iunie 2017

Galerie FOTO – Cele mai scumpe apartamente din Timisoara! Cum arată penthouse-ul de 670.000 de euro

Banatenii22 iunie 2017

A furat alcool din magazin și a fost prins de polițiști. Acum merge la închisoare

Banatenii22 iunie 2017

Deținuți din cinci penitenciare românești joacă fotbal la Timișoara: „Sportul educă foarte mult”

Banatenii22 iunie 2017

Timișoara, Lugoj și mai multe comune vor avea întreruperi de curent săptămâna viitoare

Banatenii22 iunie 2017