Inchiriere spatii Lugoj

Administrație

Inamici noi pentru Primăria Lugoj! Primarul nu are soluţii pentru combaterea lor

Inamici noi pentru Primăria Lugoj! Primarul nu are soluţii pentru combaterea lor

Autoliv

Banatenii

Zeci de „inamici” noi au adus căldura şi copacii înalţi, dar şi podul care adăposteşte clădirea instituţiei la Primăria Lugoj, după ce în anii precedenţi alte înaripate au dat mari bătăi de cap administraţiei locale. Este vorba despre porumbei, păsările făcându-şi cuiburi în podul primăriei şi, inevitabil, umplând aleile şi spaţiile verzi din spatele clădirii de dejecţii. Dacă în ultimele zile la Lugoj a fost răcoare, odată cu creşterea temperaturilor mirosurile din Parcul Prefecturii încep să devină greu de suportat.

Dacă la ciori primăria a acţionat fără milă, cu tunuri cu jeturi de apă sub presiune, drujbe cu care au tăiat crengile pe care acestea şi-au făcut cuiburi şi prin alte metode pentru a le elimina, la porumbei situaţia se anunţă una mai delicată. Reprezentanţii administraţiei locale spun că deocamdată nu există o soluţie în această problemă.

„Eu când era nepoata mea mică mergeam cu pâine în Piaţa Operei din Timişoara şi le dădeam porumbeilor să mănânce din mână. La ciori am intervenit, aici fiind păsări aşa frumoase nu pot să le fac ceva, nu am cum. Nu credem că este o situaţie gravă, mirosurile nu sunt aşa puternice şi sunt doar vreo 50 de păsări”, a declarat pentru Cetăţeanul primarul Francisc Boldea.

În 2014, primăria lugojeană a ajuns în pragul disperării din cauza ciorilor, care au transformat mai multe zone din oraş în adevărate focare de infecţie. Ca să scape de miros şi mizerie, cei de la administraţia locală au apelat şi la pompieri, care nu au putut însă să îi ajute cu o autospecială. Într-un final, fraţii din Jena au sărit în ajutorul Lugojului, donând oraşului înfrăţit o maşină dotată cu scară, cu care s-a intervenit şi distrus cuiburile de ciori.primaria lugoj parcare parc prefectura dejectii porumbei foto cetateanul 2015 (1)

primaria lugoj parcare parc prefectura dejectii porumbei foto cetateanul 2015 (2)

primaria lugoj parcare parc prefectura dejectii porumbei foto cetateanul 2015 (3)

primaria lugoj parcare parc prefectura dejectii porumbei foto cetateanul 2015 (4)

primaria lugoj parcare parc prefectura dejectii porumbei foto cetateanul 2015 (5)

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Mai multe în Administrație

Zece proiecte de drumuri din Timiș primesc finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală

Banatenii6 decembrie 2017

Cine se ocupă cu deszăpezirea pe drumurile din Timiș

Banatenii24 noiembrie 2017

Lucrări la drumurile din Banat. Unde se circulă cu restricții

Banatenii27 octombrie 2017

Consilierii județeni vor reglementa situația transportului de persoane până în 2019

Banatenii25 octombrie 2017

Cursă reluată spre Bucureşti, de la Aeroportul Timişoara

Banatenii24 octombrie 2017

Încep să pice primarii care au făcut afaceri cu Măran. Doi au ajuns la DNA. Câți mai urmează?

Banatenii19 octombrie 2017

Biroul Vamal de Interior Timiș are un nou sediu

Banatenii18 octombrie 2017

Consilierii județeni alocă bani pentru modernizarea și lărgirea mai multor drumuri din Timiș

Banatenii17 octombrie 2017

Consilierii judeţeni se întrunesc în şedinţă. Mai multe drumuri din Timiş intră în reabilitare

Banatenii11 octombrie 2017

Un consilier local din Timișoara “inventariază” gropile din drumurile municipiului de pe Bega

Banatenii2 octombrie 2017

Pe ce drumuri din Banat se circulă cu restricţii, din cauza lucrărilor de remediere

Banatenii29 septembrie 2017

Consilierii judeţeni din Timiş se întâlnesc în şedinţă, pentru a discuta vânzarea unor spaţii, desfiinţarea unor centre de copii şi alte proiecte

Banatenii22 septembrie 2017