Actualitate

În loc să înveţe pentru şcoală, doi minori din Lugoj au furat o bicicletă dintr-o scară de bloc

În loc să înveţe pentru şcoală, doi minori din Lugoj au furat o bicicletă dintr-o scară de bloc

Autoliv

Doi minori din Lugoj au deja dosare penale, chiar dacă la vârsta lor tinerii de-abia îşi fac buletinul. Copiii, în vârstă de 14 şi respectiv 15 ani, au fost descoperiţi în piaţa din oraş marţi, 26 ianuarie, în timp ce aveau asupra lor o bicicletă. Întrebaţi despre provenienţa acesteia, minorii nu au avut replică, poliţiştii dându-şi seama imediat că aceasta era furată.

„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că minorii ar fi sustras bicicleta, profitând de faptul că nu era asigurată, din casa scării unui imobil situat pe raza municipiului Lugoj”, arată poliţiştii timişeni într-un comunicat de presă.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunul fiind restituit păgubitului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.

foto: arhivă

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. Pingback: Furturile cu minori au explodat în primele două luni ale lui 2016 | Cetateanul.ro

  2. Pingback: Furturile puse la cale de minori au explodat în primele două luni ale lui 2016 | Cetateanul.ro

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Mafia primește informații „pe surse”. Banda de hoți care a speriat Vestul, scăpată de o „cârtiță”

Banatenii22 iunie 2017

Galerie FOTO – Cele mai scumpe apartamente din Timisoara! Cum arată penthouse-ul de 670.000 de euro

Banatenii22 iunie 2017

A furat alcool din magazin și a fost prins de polițiști. Acum merge la închisoare

Banatenii22 iunie 2017

Deținuți din cinci penitenciare românești joacă fotbal la Timișoara: „Sportul educă foarte mult”

Banatenii22 iunie 2017

Timișoara, Lugoj și mai multe comune vor avea întreruperi de curent săptămâna viitoare

Banatenii22 iunie 2017

In vizita la Isawilly, cea mai noua cofetarie si patiserie din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

Pensionarii de la Centrul pentru persoane vârstnice,,Sf. Nicolae” din Lugoj  vor face paradă în costume populare de Ziua iei

Banatenii21 iunie 2017

Ce se construieste lângă magazinul Unicarm din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

UPDATE Singurul premier pe care l-a dat Banatul după Revoluție, demis de propriul partid

Banatenii21 iunie 2017

Polițiștii și procurorii DIICOT au descins la 45 de adrese din județele Timiș și Arad

Banatenii21 iunie 2017

CONCURS: Castiga doua tricouri pictate manual de Lady Blue

Gabriel Iosa20 iunie 2017

Nokia își extinde campusul din Timișoara cu cel mai mare centru de cercetare și dezvoltare din industria de telecomunicații din România

Banatenii20 iunie 2017