Social

Hodi și-a depășit două recorduri la turul Randonneur și a câștigat dreptul de participare la turul Paris-Brest-Paris!

Hodi și-a depășit două recorduri la turul Randonneur și a câștigat dreptul de participare la turul Paris-Brest-Paris!

Autoliv

Ciclistul lugojean Ștefan Hodi a încheiat duminică seara cel de-al patrulea Brevet din cadrul Randonneur România, etapă care i-ar permite să participe la cel mai faimos eveniment ciclist de distanță lungă din lume, PARIS-BREST-PARIS Randonneur.

Mai exact, în acest maraton au fost patru etape în România la care Hodi a participat, cel din urmă, de 600 de km în 40 de ore, fiind încheiat aseară.

”Sâmbătă am pedalat pe traseul Arad-Curtici-Ineu-Gurahonț-Săvârșin-Arad-Timișoara, 345 de km, iar duminică după două ore de somn, am mers Timișoara-Deta-Foeni-Jimbolia-Sânnicolau-Arad – 305 km. Mi-am depășit recordul de pedalat într-o zi cu încărcătură maximă – 360 km în 24 de ore și cel pe două zile, în 48 de ore am pedalat peste 600 de km, mai exact în 38 de ore și 15 minute”, a declarat lugojeanul aflat în Timișoara, la capăt de linie.

A fost cea de-a patra etapă, după altele derulate din luna aprilie în lungime de 200, 300 și 400 de kilometri. Cu aceste patru etape parcurse, Hodi este printre puținii români care s-ar putea înscrie la cea de-a 18-a ediție a PARIS-BREST-PARIS Randonneur. Din păcate, nu o va face din motive financiare.

Ştefan Hodi este cel mai cunoscut biciclist lugojean, poate chiar din România. În întreaga „carieră” de cicloturist a străbătut singur sau împreună cu familia (inclusiv copiii) zeci de mii de km. Are la activ nu mai puţin de opt tururi ale României care doar ele însumează 20.000 de km. Hodi mai are la activ trei tururi ale Europei, cel mai mare fiind cel de anul trecut când a pedalat peste 14.000 de km.

Ștefan Hodi se întoarce acasă astăzi, bineînțeles pe biciletă.

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. Adrian Farcas (@rizache)

    23 iunie 2015 at 21:28

    nu mai merge cu cersitul prin sponsorizare?
    solutia e simpla: sa mearga la munca…

  2. Pingback: Ciclistul de cursă lungă Ștefan Hodi participă la Paris-Brest-Paris cu bani de împrumut – Cetateanul.ro

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Social

Salbăticia naturii surprinsă în toată splendoarea. Video viral realizat în Munții Banatului

Banatenii22 iunie 2017

Un oraș din Banat rămâne o zi fără apă la robinete

Banatenii21 iunie 2017

VIDEO Jurnalista din Timișoara care realizează superbele reportaje „Izolați în România”: „Înțelepciunea lor vine de undeva de sus”

Daniel Dancea21 iunie 2017

Ciobanii din Caraș, în război cu braconierii. Le-au otrăvit câinii ca să poată împușca animalele sălbatice

Banatenii21 iunie 2017

Un român a inventat casa care se construiește în șase zile, cu mai puțini bani decât una normală

Banatenii21 iunie 2017

VIDEO Turiștii care vizitează morile din Banat unice în Europa, așteptați cu „scoverzi”, „plășinți”, „coleășă”, „trașită”, „ches” și „păntofi”

Banatenii20 iunie 2017

Aproape 100 de cazuri noi de rujeolă au fost confirmate, în ultima săptămână, în Timiș

Banatenii19 iunie 2017

Mașină în flăcări pe un drum din Caraș-Severin. Autoturismul a luat foc după ce a fost implicat într-un accident

Banatenii19 iunie 2017

Gugulanii se plâng că sunt hăituiţi de polițiști şi nu sunt lăsaţi să-şi mai vândă țuica la “drumu mare”

Banatenii19 iunie 2017

Un nou ștrand termal din Timiș atrage mii de turiști

Banatenii14 iunie 2017

De ce nu au început lucrările la magazinul Dedeman din Lugoj

Banatenii13 iunie 2017

Un băieţel de trei ani, din Banat, suferă de o boală ciudată care nu-l lasă să se dezvolte. Părinţii nu mai au bani să-i asigure tratamentul

Banatenii13 iunie 2017