Sport

Handbaliştii de la CSM Lugoj vor primele puncte în acest sezon, într-un meci pe care îl vor disputa pe teren propriu

Handbaliştii de la CSM Lugoj vor primele puncte în acest sezon, într-un meci pe care îl vor disputa pe teren propriu

Autoliv

 

Echipa de handbal CSM Lugoj vrea să obţină primele puncte în noua ediţie, în meciul de pe teren propriu din etapa a treia a Campionatului Seriei de Vest. Duminică, 30 octombrie, handbaliştii lugojeni, pregătiţi de Dorel Pavel, vor evolua în compania formaţiei  din Arad, meciul urmând să se dispute de la ora 11, la Sala Sporturilor Lavinia Miloşovici.

Evoluţia din primele două runde a echipei de handbal a Lugojului nu a fost foarte mulţumitoare, cel puţin prim prisma rezultatelor obţinute. În prima etapă a pierdut meciul de pe teren propriu, contra celor de la Unirea Sânnicolau Mare cu 44-33. CSM Lugoj nu a reuşit să se impună nici în a doua partidă disputată în acest sezon în deplasare. HC Giroc, câştigătoarea seriei de anul trecut, a ieşit victorioasă, scorul fiind 33-28.

Dorel Pavel, antrenorul handbaliştilor de la CSM, a menţionat însă că echipa a trecut printr-un proces de întinerire şi că vor apărea şi rezultatele, cu puţină răbdare.

“Am schimbat aproape tot lotul. Am început un nou sezon cu tineret şi juniori. Am întinerit lotul cu jucători de la secţia de handbal a Clubului Sportiv Şcolar Lugoj, pregătiţi de profesorul Nicolae Băban.  Ei joacă în campionatul lor de Republicani şi apoi evoluează pentru echipa de seniori. Vom face în aşa fel să nu suprapunem competiţiile, deoarece ne bazăm pe aceiaşi jucători. Nu pot să am multe aşteptări, deoarece s-a făcut schimbul de generaţii  şi trebuie să avem răbdare”, a precizat Dorel Pavel.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sport

Mai multe în Sport

Înotători din Norvegia, la pregătire în Reșița. Sportivii sunt antrenați de o reșițeancă

Banatenii23 iunie 2017

De ce este bine sa ne creem conturi la mai multe case de pariuri

Banatenii22 iunie 2017

De ce se implică Nicolae Robu în transferurile de la Poli: „Eu am avut inițiativa creării acestei echipe”

Banatenii22 iunie 2017

Raliu în Banat! Între Nădrag și Fârdea se desfășoară “Cupa României la Automobilism – ACR-CNAK TIMIS 2017”

Banatenii21 iunie 2017

Piloţii de la Moto Extrem Lugoj, din nou pe podium în etapa de la Zărneşti

Alina Damian14 iunie 2017

Lugojeanul Ioan Ladanyi a fost eliminat de la Campionatul Mondial de Biliard

Banatenii14 iunie 2017

Medalie de argint pe echipe la Campionatul Naţional pentru gimnaştii lugojeni de la Clubul Sportiv Şcolar

Alina Damian12 iunie 2017

Turneu internațional de baschet la Lugoj, pentru old-boys

Banatenii9 iunie 2017

Lugojenii sunt așteptați să se înscrie la un campionat de bowling

Daniel Groza8 iunie 2017

Lugojeanul Ioan Ladanyi va participa din nou la Campionatul Mondial de biliard

Banatenii3 iunie 2017

Un lugojean în vârstă de 72 de ani este în premieră campion naţional la pescuit

Alina Damian30 mai 2017

Reprezentanţi ai zece sporturi se vor reuni pe platoul Casei de Cultură

Alina Damian26 mai 2017