Social

[FOTO] Ziua Iei, sărbătorită la Complexul Sf. Nicolae din Lugoj

[FOTO] Ziua Iei, sărbătorită la Complexul Sf. Nicolae din Lugoj

Autoliv

Zeci de persoane au participat marţi dimineaţa, în incinta Complexului de Servicii pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Nicolae”, la sărbătoarea dedicată iei, bluza tradiţională românească ce se celebrează în fiecare an pe 24 iunie. Cei care au participat la eveniment s-au pregătit ca la carte pentru serbare, cu poezii, cântece la fluier şi melodii speciale.

Evenimentul, aflat la a treia ediţie de serbare a iei româneşti, şi-a propus şi a şi reuşit să revitalizeze tradiţia bluzei populare.

„Valorizăm astfel tezaurul pe care îl avem de la străbunii noştri, în centrul nostru de zi după cum se vede toţi bunicii au venit bine pregătiţi, au scos din lăzile de zestre costumele şi cu entuziasm au pregătit un material artistic. Avem şi instrumentişti care ne cântă la fluier şi un program folcloric pe care îl prezentăm asistenţei. Avem şi musafiri, bunicii au venit însoţiţi de familie, ne bucurăm de ziua frumoasă şi de acest eveniment”, a declarat Adriana Hornyak, directoarea Complexului de Servicii pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Nicolae”.

În ciuda vârstei înaintate, bunicii şi bunicuţele de la centru vor participa mâine la un eveniment de asemenea dedicat iei. Este vorba despre tura organizată de Lugojul Pedalează şi care are ca temă serbarea bluzei naţionale, la care bătrânii vor prezenta un program artistic în amfiteatrul exterior al Universității Drăgan.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Social

“Mustrarea verbală”, pedeapsa dată la Spitalul de Psihiatrie Jebel pentru dispariția unei paciente, bolnavă psihic

Banatenii28 iulie 2017

Cinci şefi DSP, propuşi să fie schimbaţi în criza rujeolei. Dragoş Luca, Caraş-Severin: “Nu e corect, vedem care sunt argumentele”

Banatenii27 iulie 2017

De unde exportă Lidl, bere, lactate şi ulei, ca să vândă în magazinele din Europa

Banatenii26 iulie 2017

Campanie de donare de sânge la Timişoara. 35 de jandarmi au răspuns apelului

Banatenii25 iulie 2017

De 12 zile, pompierii din Caraş-Severin se luptă cu incendiilor de vegetaţie. ISU face apel la populaţie!

Banatenii21 iulie 2017

Cum să vă găsiţi legal un loc de muncă în străinătate şi ce trebuie să ştiţi ca să nu fiţi înşelaţi

Banatenii21 iulie 2017

VIDEO Un tânăr, aflat la Cazanele Dunării, a prins o vipera cu mâna şi a fost muşcat. E încă în pat, la două săptămâni de la păţanie

Banatenii19 iulie 2017

Doi copii de ispravă! Şi-au petrecut o săptămână din vacanţă muncind ca voluntari la adăpostul de animale

Banatenii19 iulie 2017

ROMANIA INCOMPETENTA – Trenul Timişoara-Bucureşti a pierdut vagoanele pe drum. 100 de persoane au rămas izolate, în câmp

Banatenii18 iulie 2017

Fiscul din Timişoara a lăsat doi copii cu autism fără bani de tratamente. A virat sumele care li se cuveneau în contul altei asociaţii

Banatenii14 iulie 2017

Tânăr, cu master în Economie, zilnic pe câmp, la volanul tractorului: “Nu mi-e ruşine cu ceea ce fac, e o pasiune frumoasă”

Banatenii14 iulie 2017

Romania incompetentă! “Mama a dispărut de două săptămâni din spitalul de la Jebel. Mi-au spus că ei nu au ce face, că mai au şi alţi bolnavi de îngrijit”

Banatenii14 iulie 2017