Actualitate

[FOTO] Povestea din spatele celui mai inedit local din Lugoj, cu bar industrial art şi o colecţie unică de sticle Coca Cola

[FOTO] Povestea din spatele celui mai inedit local din Lugoj, cu bar industrial art şi o colecţie unică de sticle Coca Cola

Autoliv

Ice Noir Cafe, una dintre cele mai cunoscute cafenele de lux din Lugoj, a trecut în ultimele luni printr-un proces de reamenajare unic în oraş. Preferat în special de tineri şi beneficiind şi de un spaţiu la subsol, barul a fost gândit de un iubitor de artă industrială, un nou trend în special în America, pentru iubitorii de inedit.

„Este un concept nou care se poartă foarte tare peste ocean, Statele Unite. A început să apară şi în Europa, în oraşele mari, e un concept care nu e foarte accesibil financiar, pentru că la prima vedere zici, să lucrezi fierul nu e cine ştie ce, însă e foarte complicat. Nivelul este de art, totul este detaliat la maxim. Eu sunt lugojean şi am făcut pentru plăcerea mea în primul rând, dar are priză şi la public”, a declarat patronul de la Ice Noir Cafe.

Nu doar barul arată ca în filmele americane, investitorul dorind să ofere şi produse la cele mai înalte standarde de calitate. Astfel, cafeaua şi ceaiurile sunt aduse din Italia şi respectiv Germania, iar iar expresoarele de cafea, măcinătoarele, toată linia tehnică din dotarea cafenelei este de cea înaltă calitate profesională.

„Tot ce avem este de super calitate, începând de la cafea, Marcafe, care e cotată ca numărul trei în Italia, nu se compară cu nimic ce e în zonă, nu vorbim doar de Lugoj, ci chiar de zona de vest. Toată aparatura pe care o avem, profesională, de bar, este de la cei mai buni producători”, a mai explicat proprietarul localului.

Despre alegerea designului şi munca din spatele reamenajării, patronul de la Ice Noir Cafe spune că a fost o plăcere, însă una costisitoare. În final însă, este de părere acesta, totul se rezumă la client şi la oferirea unui loc inedit în care acesta să servească o cafea dimineaţa sau o băutură de calitate seara.

„Totul este făcut artizanal, din piese de maşini, din fier, din ţevi. Se numeşte industrial art, este o chestie pe care eu am combinat-o cu elemente de lux, elemente antice restaurate şi aşa mai departe. Pe lângă bar şi ce vedeţi aici, am o colecţie unică de sticle Coca Cola, care nu ştiu dacă mai există în România. Valorează destul de mult, am cumpărat-o de la expoziţii de anticităţi din occident, din Italia şi Germania. Sticlele expuse sunt din 1950, 1952, originale, aduse din America, cumpărate de la un colecţionar care se ocupa doar cu aşa ceva. Tablourile sunt şi ele unice, cotate la preţuri importante în licitaţii. A costat mult, dar rezultatul este cel dorit, s-a lucrat mai bine de patru luni şi sincer, suntem foarte mulţumiţi de cum a ieşit totul”, a concluzionat reprezentantul barului.

Ideea reamenajării prin „industrial art” aparţine lui NOT, iar execuţia designului a fost realizată de NeRu.

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. Nick cave

    21 noiembrie 2016 at 6:53

    Frumos barul,Bună cafeaua…păcat ca nu ai loc la masa de „prietenii”lui otescu care trag de o apa cu orele

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

VIDEO Prăpăd făcut de furtună, la Lugoj. Acoperiș înlocuit recent, smuls și aruncat zeci de metri

Banatenii23 iunie 2017

Avertizare de furtuni! Se strică vremea în Banat: vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină

Banatenii23 iunie 2017

Tineri din Timiș, prinși pe stradă de jandarmi cu droguri asupra lor

Banatenii23 iunie 2017

Mafia primește informații „pe surse”. Banda de hoți care a speriat Vestul, scăpată de o „cârtiță”

Banatenii22 iunie 2017

Galerie FOTO – Cele mai scumpe apartamente din Timisoara! Cum arată penthouse-ul de 670.000 de euro

Banatenii22 iunie 2017

A furat alcool din magazin și a fost prins de polițiști. Acum merge la închisoare

Banatenii22 iunie 2017

Deținuți din cinci penitenciare românești joacă fotbal la Timișoara: „Sportul educă foarte mult”

Banatenii22 iunie 2017

Timișoara, Lugoj și mai multe comune vor avea întreruperi de curent săptămâna viitoare

Banatenii22 iunie 2017

In vizita la Isawilly, cea mai noua cofetarie si patiserie din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

Pensionarii de la Centrul pentru persoane vârstnice,,Sf. Nicolae” din Lugoj  vor face paradă în costume populare de Ziua iei

Banatenii21 iunie 2017

Ce se construieste lângă magazinul Unicarm din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

UPDATE Singurul premier pe care l-a dat Banatul după Revoluție, demis de propriul partid

Banatenii21 iunie 2017