Actualitate

Foto! Peste 40 de concurenţi din ţară şi de peste hotare s-au reunit la Lugoj pentru a participa la Classic Florin Teodorescu

Foto! Peste 40 de concurenţi din ţară şi de peste hotare s-au reunit la Lugoj pentru a participa la Classic Florin Teodorescu

Autoliv

A XI-a ediţie a concursului de culturism şi fitness Classic Frorin Teodorescu a reunit la Lugoj sportivi cu rezultate remarcabile pe plan naţional şi internaţional din Ungaria, Serbia şi România. Peste 40 de competitori până la cele mai înaintate vârste şi-au încordat muşchii pe scena Teatrului Traian Grozăvescu, pentru a demonstra că sportul nu are limite de vârstă. Mai mult, anul acesta a fost introdusă o secţiune dedicată mamelor. În cadrul acestei categorii a concurat o sportivă de peste 50 de ani, cu cinci copii, care şi-a măsurat forţele de la egal la egal cu sportive mult mai tinere.

“Un concurs foarte reuşit, cu spectatori calzi. Atât spectatorii cât şi sportivii dau reuşita evenimentului sportiv. Unii fără alţii nu se poate. Vrem să arătăm că sportul nu are limită de vârstă. Ca dovadă faptul că astăzi au venit şi mămici cu cinci copii. Au participat astăzi peste 40 de sportivi, campioni mondiali şi europeni. Arbitrajul a fost foarte reuşit, pentru că au fost arbitrii internaţionali. Pentru a reuşi în culturism trebuie să perseverăm şi să muncim, nu există secrete”, a declarat la final Florin Teodorescu, organizatorul evenimentului.

Cel mai vârstinic concurent a avut 63 de ani şi este din Lugoj. Numele lui este Ladislau Valent şi spune că s-a antrenat din greu pentru această competiţie.

“Ca întotdeauna, au fost mulţi sportivi, concurenţă mare, emoţii, muncă multă şi până la urmă un rezultat destul de bun, merituos după atâta pregătire şi aici includ antrenamente, alimentaţie şi odihnă. În fiecare an competiţia este tot mai strânsă, sportivi tot mai buni şi mai pregătiţi. Sunt cel mai vârstnic culturist al oraşului. Eu l-am adus pe Florin Teodorescu la Lugoj, tocmai din dorinţa de a promova sportul. Mă bucur că există în oraş trei săli mari de culturism, unde se pregătesc sute de persoane. Asta era dorinţa mea, ca tinerii să facă sport”, a precizat Valent Ladislau, cel mai vârstnic culturist din concurs.

Alţi sportivi au subliniat faptul că pentru a reuşi în acest sport, pe lângă antrenamente, trebuie o dietă strictă.

“Mă pregătesc pentru acest concurs de trei luni. A fost un concurs tare, mai ales la categoria mea, unde au fost concurenţi foarte buni. Am concurat cu un multiplu campion naţional şi balcanic şi am ieşit pe locul al doilea, dar e bine şi aşa şi sunt mulţumit. Pentru a ajunge la forma optimă pentru concurs trebuie să combini dieta cu antrenamentele. Trebuie o dietă foarte bine pusă la punct”, a declarat Ovidiu Oprescu, de la CS Florin Teodorescu.

Dar dorinţa de a fi pe primul loc este motivaţia care îi impinge pe sportivi să respecte programul zilnic de antrenamente şi o dietă strictă.

“Am concurat din 2010 încontinuu, la foarte multe conursuri şi mi s-a părut foarte greu, deşi am fost şi anul trecut. Am luat locul I. Pentru asta am venit, altfel nu mă prezentam. Sunt campion naţional absolut, finalist la Campionatul European. Am foarte multe trofee în palmares, nici nu le mai ţin minte. Din 2010 am participat la trei, patru concursuri pe an şi nu prea am luat locul doi niciodată. Dacă ştiu că nu am şanse să câştig, nu particip. Sunt concursuri unde nu m-am dus pentru că nu m-am simţit suficient de pregătit. Am muncit mult ca să ajung unde sunt, pentru că odată am avut 60 de kilograme”, a declarat Radu Ulici, de la Arad.

Câştigătorii Concursului Classic Florin Teodorescu, ediţia a XI-a au fost:

Categoria Culturism – 85 kg: locul I- Manuel Frica (CS Gladiator), locul II- Ovidiu Oprescu (CS Florin Teodorescu), locul III- Constantin Bogdan (CS Gladiator)

Categoria Culturism + 85 kg: locul I- Radu Ulici (Arad), locul II- Ottokan Mihaly (Ungaria), locul III- Pohiba Tibor (Ungaria)

Categoria Bikini -167 cm: locul I- Kele Zita (Ungaria), locul II- Claudia Iakob (Bucureşti), locul III- Loch Mercedes (Ungaria)

Categoria Bikini + 167 cm: locul I- Iasmina Martin (CS Florin Teodorescu), locul II- Alexandra FOKI- Serbia, locul III- Szczepanowzky Moinia (Ungaria)

Categoria Body Fitness: locul I- Suhajda Franciska (Ungaria), locul II- Victoria Butas (Ungaria), locul III- Maria Hajdrik (Ungaria)

Man’s Physique: locul I-Percze Sandor (Ungaria), locul II- Alexandru Coste (CSM Baia Mare), locul III- Mircea Stancu (Adonis Reşiţa)

Categoria Fitness Mame: locul I- Suhajda Franciska (Ungaria), locul II- Kele Zita (Ungaria), locul III- Seczepanowky Monika (Ungaria)

Categoria BB Clasic: locul I- Nyutali Norbert (Ungaria)

Masters 40-50 de ani: locul I- Habliczek Norbert (Ungaria), locul II- Lucian Apetrei (Extrem Fitness)

Masters 50-60 de ani: locul I Roman Tibor (Ungaria)

Masters +60: locul I Medek Tibor (Ungaria), locul II- Valent Ladislav (CS Florin Teodorescu)

Duminică, 20 noiembrie, de la ora 17, la Timişoara va avea loc ediţia XXVIII-a a Cupei Libertăţii, Memorial Vasile Balmuş. Locul de desfăşurare este Casa Tineretului.

FOTO: SILVIU BOIAN

 

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

VIDEO Prăpăd făcut de furtună, la Lugoj. Acoperiș înlocuit recent, smuls și aruncat zeci de metri

Banatenii23 iunie 2017

Avertizare de furtuni! Se strică vremea în Banat: vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină

Banatenii23 iunie 2017

Tineri din Timiș, prinși pe stradă de jandarmi cu droguri asupra lor

Banatenii23 iunie 2017

Mafia primește informații „pe surse”. Banda de hoți care a speriat Vestul, scăpată de o „cârtiță”

Banatenii22 iunie 2017

Galerie FOTO – Cele mai scumpe apartamente din Timisoara! Cum arată penthouse-ul de 670.000 de euro

Banatenii22 iunie 2017

A furat alcool din magazin și a fost prins de polițiști. Acum merge la închisoare

Banatenii22 iunie 2017

Deținuți din cinci penitenciare românești joacă fotbal la Timișoara: „Sportul educă foarte mult”

Banatenii22 iunie 2017

Timișoara, Lugoj și mai multe comune vor avea întreruperi de curent săptămâna viitoare

Banatenii22 iunie 2017

In vizita la Isawilly, cea mai noua cofetarie si patiserie din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

Pensionarii de la Centrul pentru persoane vârstnice,,Sf. Nicolae” din Lugoj  vor face paradă în costume populare de Ziua iei

Banatenii21 iunie 2017

Ce se construieste lângă magazinul Unicarm din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

UPDATE Singurul premier pe care l-a dat Banatul după Revoluție, demis de propriul partid

Banatenii21 iunie 2017