Sport

FOTO! CSM Lugoj nu a avut bani să plătească arbitrii la ultimul meci de fotbal pe teren propriu şi riscă excluderea din campionat

FOTO! CSM Lugoj nu a avut bani să plătească arbitrii la ultimul meci de fotbal pe teren propriu şi riscă excluderea din campionat

Autoliv

Meciul de fotbal dintre CSM Lugoj şi Naţional Sebiş, din etapa a XXVII a Ligii a III-a, programat marţi, 17 mai, a fost pe punctul de a nu se desfăşura, deoarece clubul lugojean nu dispune de suma de aproximativ 3.800 de lei, cât ar fi costat baremul de arbitraj.

Situaţia este foarte gravă. Surse din interiorul clubului au afirmat că dacă până vineri la ora prânzului nu se prezintă cu dovada că au achitat prestaţia arbitrilor din meciul contra celor de la Sebiş, echipa nu va fi programată în partida următoare împotriva Ighiului, urmând ca la două neprezentări să fie exclusă din campionat.

“Dacă nu vom reuşi să achităm acest barem în timp util riscăm să nu fim programaţi în etapa următoare de la Ighiu. Dar nu sunt eu în măsură să discut aceste probleme şi sper ca cei care se ocupă de partea administrativă a clubului să le rezolve. Este păcat ca propiectul pe care l-am început în urmă cu doi ani să nu aibă liniştea financiară necesară pentru a continua. În aceşti doi ani de când am preluat echipa s-au promovat foarte mulţi jucători de la CSŞ Lugoj, cum nu s-a făcut în perioada anterioară şi care au început să confirme”, a declarat Cosmin Petruescu, antrenorul echipei CSM Lugoj.

Jucători neplătiţi de două luni

Acestea nu sunt singurele probleme cu care secţia de fotbal a clubului lugojean se confruntă. Jucătorii sunt neplătiţi de două luni de zile, şi tot unele surse care doresc să îşi păstreze anonimatul spun că unii fotbalişti, care nu sunt din localitate, stau la Lugoj în condiţii improprii. Ca dovadă a indiferenţei faţă de situaţia fotbalului lugojean este faptul că la meciul dintre CSM Lugoj şi Naţional Sebiş tribuna oficială a fost goală, nimeni din conducerea clubului şi niciun reprezentant al administraţiei locale nefiind prezent la meci.

Altfel, pe plan sportiv, jocul a fost oarecum apăsat de neajunsurile financiare cu care se confruntă clubul, deşi fotbaliştii lugojeni au dat tot ce au putut pe teren pentru un rezultat bun. Meciul s-a terminat indecis, 0-0, în condiţiile în care CSM Lugoj a întâlnit o echipă a Sebişului net superioară din punct de vedere financiar şi ca valoare individuală a jucătorilor, deşi provine dintr-un oraş mai mic decât Lugojul ca număr de locuitori.

Fotbalişti de Primă Ligă la Naţional Sebiş

Echipa din Sebeş îl are în lot pe Gelu Velici, un atacant de 24 de ani, dublu campion naţional la juniori cu Poli Timişoara, prezent în Prima Ligă la Ceahlăul Piatra Neamţ şi la Dinamo Bucureşti unde are 10 goluri marcate. Un alt jucător valoros de la Naţional Sebiş este Suleymane Keita cu peste 100 de prezenţe în Liga Întâi la Iaşi, Botoşani, Bistriţa şi la Poli Timişoara. De asemenea, Ionuţ Bogdanovici este jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate în Liga a Doua de la FC Olt. Naţional Sebiş a transferat cei mai buni jucători în această iarnă de la Becicherc, printre care şi Radu Zoran.

În iarnă, gruparea din Sebiş a efectuat două pregătiri centralizate la Braşov şi în Ungaria, unde au jucat meciuri amicale în compania unor formaţii din eşaloanele superioare.

“Din punct vedere financiar am întâlnit o echipă mult mai stabilă. Având această linişte fnanciară este normal să aibă şi o altă stare de spirit. Mă bucur că băieţii noştri nu s-au lăsat copleşiţi de problemele financiare. Eu sper şi îmi doresc ca în viitorul apropiat cei care se ocupă pe plan administrativ de destinele clubului să rezolve această problemă, pentru a putea aborda cu mai multă încredere partidele următoare. S-a demonstrat că avem jucători de caracter, care în ciuda acestor probleme financiare, nu s-au lăsat influenţaţi şi au făcut tot ce a depins de ei pentru a obţine un rezultat pozitiv”, a mai spus Petruescu.

Rezultat echitabil

În aceste condiţii, rezultatul de egalitate obţinut de CSM Lugoj pe teren propriu este unul echitabil, chiar dacă formaţia lugojeană a avut posibilitatea să învingă în ultimele cinci minute, când a avut două mari ocazii de gol, prin căpitanul Miculescu, jucător care a reluat din patru metri pe lângă poartă şi la ultima fază când portarul oaspeţilor a respins de la rădăcina barei. În prima repriză ocazii au mai avut Precupanu, Dobricean sau Olariu, însă fără rezultat pe tabela de marcaj.

“Cred că a fost o partidă echilibrată, în ciuda diferenţei enorme de buget şi de valoare individuală între cele două echipe. Poate cu un plus de posesie pentru formaţia oaspeţilor. Un punct meritat şi muncit. Pentru a obţine mai mult aveam nevoie de şansă. În acelaşi timp trebuie să recunosc că şi oaspeţii puteau să-şi adjudece toate cele trei puncte. Să nu uităm că am întâlnit un adversar redutabil, care la începutul campionatului şi-a propus ca obiectiv promovarea în Liga a Doua, motiv pentru care au şi transferat o serie de jucători care au evoluat la nivelul Primei Ligi. Este un punct de moral. În ultimele şase partide am avut o singură înfrângere, la Hunedoara, etapa trecută, total nemeritată după aspectul general al jocului”, a afirmat Cosmin Petruescu.

Etapa viitoare, dacă va fi achitat baremul de arbitraj, CSM Lugoj va juca în deplasare la Performanţa Ighiu.

Foto: Silviu Boian

 

 

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. Borosteanu Cristian Stefan

    18 mai 2016 at 15:32

    Boldea era prezent la intalnirea cu tinerii social-democrati. Nu-i mai pasa lui de sportul lugojean. Goana dupa voturi este mai importanta.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Sport

Primarul Timişoarei îi cheamă pe timişoreni să o sprijine pe Poli, la meciul cu FCSB: „Echipa are mare nevoie de bani”

Banatenii18 iulie 2017

Timişul va avea cea mai modernă bază hipică din România. Vor veni concurenţi din toată Europa şi din ţările arabe

Banatenii18 iulie 2017

Supercupa României la fotbal în sală se va desfăşura la Lugoj. Nume mari precum Belodedici sau Rotariu şi-au anunţat prezenţa

Alina Damian12 iulie 2017

VIDEO – Vreţi să săriţi cu paraşuta? O puteţi face în acest weekend, la Buziaş

Banatenii10 iulie 2017

Elevă de 10 pe linie, în pericol să abandoneze şcoala. Cum o poţi ajuta

Banatenii4 iulie 2017

Reșițenii sunt invitați la mișcare în aer liber pentru sănătate, manifestare ce va avea loc în centrul orașului

Banatenii28 iunie 2017

Patru ore de superspectacol AeroNautic la Surduc. Vezi programul complet al manifestărilor

Banatenii27 iunie 2017

Înotători din Norvegia, la pregătire în Reșița. Sportivii sunt antrenați de o reșițeancă

Banatenii23 iunie 2017

De ce este bine sa ne creem conturi la mai multe case de pariuri

Banatenii22 iunie 2017

De ce se implică Nicolae Robu în transferurile de la Poli: „Eu am avut inițiativa creării acestei echipe”

Banatenii22 iunie 2017

Raliu în Banat! Între Nădrag și Fârdea se desfășoară “Cupa României la Automobilism – ACR-CNAK TIMIS 2017”

Banatenii21 iunie 2017

Piloţii de la Moto Extrem Lugoj, din nou pe podium în etapa de la Zărneşti

Alina Damian14 iunie 2017