Inchiriere spatii Lugoj

Actualitate

[FOTO] Comercianţii de brazi din Lugoj, dar şi magazinele din piaţă, verificate de poliţişti

[FOTO] Comercianţii de brazi din Lugoj, dar şi magazinele din piaţă, verificate de poliţişti

Autoliv

Poliţiştii Biroului Economic din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj au efectuat, joi dimineaţa, o razie în piaţa de brazi de Crăciun a oraşului. Comercianţii, care s-au instalat în parcarea din vecinătatea autogării, au scos la vânzare brazi care pleacă de la un metru şi ajung până la 4 metri înălţime.

Evident, şi preţurile la un asemenea brad uriaş sunt pe măsură. Astfel, un brad de până în 1,5 metri costă chiar şi 100 de lei, în timp ce brazii de 3 sau 4 metri ajung să coste, în funcţie de aspect şi dimensiunea bazei, chiar şi 400 de lei. Din nefericire, comercianţii se plâng că vânzarea merge greu, cumpărătorii preferând să cumpere brazi mici sau doar câteva crengi.

Acţiunea poliţiei economice s-a axat pe verificarea documentelor comercianţilor.

„În total, au fost verificate 7 societăţi comerciale, în urma controlului fiind aplicate 5 sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.000 de lei. Totodată, au fost confiscate 125 de kilograme de legume. În cazul comercianţilor de brazi de Crăciun, poliţiştii nu au găsit nereguli”, a declarat pentru Cetăţeanul Ancuţa Morariu, purtător de cuvânt IPJ Timiş.

Agenţii biroului au verificat şi alte câteva magazine din zonă, unde nu au fost descoperite nereguli.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Inspecția Tehnică Periodică pentru mașinile mai vechi de 12 ani se va face anual

Banatenii22 noiembrie 2017

Minoră de 15 ani prinsă la furat într-un magazin din Timișoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Când se deschide ansamblul Openville din Timişoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Ce zone va afecta ciclonul polar care va lovi duminică România

Banatenii16 noiembrie 2017
Penitenciarul Timişoara

Deținuții din Penitenciarul Timişoara care vorbesc limba italiană pot avea muncă de birou

Banatenii16 noiembrie 2017

„Peștele” unei prostituate din Timiș a fost reținut de polițiști

Banatenii15 noiembrie 2017

Transport agabaritic pe autostradă, de la Nădlag la Margina

Banatenii14 noiembrie 2017

Ce amenzi primesc biciliștii care nu respectă legea, de la 1 ianuarie

Banatenii7 noiembrie 2017

170 de muncitori evacuați dintr-o fabrică din Timiș. Incendiu provocat de un scurt-circuit

Banatenii3 noiembrie 2017

Trei timișoreni au inventat un sistem prin care să fii plătit dacă mergi la serviciu cu bicicleta

Banatenii2 noiembrie 2017

Timișoara a rămas fără servicii de întreținere a iluminatului public

Banatenii1 noiembrie 2017

Tot mai multe amenzi în weekend. 700 de sancţiuni contravenţionale şi 64 de permise reţinute în Timiş

Banatenii30 octombrie 2017