Inchiriere spatii Lugoj

Actualitate

Două lugojence au ajuns în vârful industriei porno. Una dintre ele a vândut un film în 150.000 de exemplare

Două lugojence au ajuns în vârful industriei porno. Una dintre ele a vândut un film în 150.000 de exemplare

Autoliv

Banatenii

Fiind un domeniu tabu, despre care nu se vorbeşte prea mult în public, dar care a ajuns să valoreze câteva miliarde de euro, industria filmelor erotice le-a atras şi pe două lugojence, care au strâns sute de mii de fani din întreaga lume după apariţia clipurilor în care au apărut. Una dintre lugojence este Daniela Luca, care şi-a ales numele de scenă Julia De Lucia şi a tras peste 300 de filme şi filmuleţe pornografice.

După ce a lucrat în comerţ, atât ca şi casieriţă, cât şi ca şi animatoare într-un club de noapte, Daniela a decis să plece către Spania în 2010, acolo unde a început să joace în diferite producţii. De atunci şi până în prezent, tânăra a strâns zeci de mii de fani în întreaga lume, însă a făcut deja un pas în spate, urmând să renunţe la cariera de star porno pentru a jucat în filme artistice.

O altă lugojeancă recunoscută la nivel mondial în industrie este Mădălina Marincan, care se poate mândri cu o producţie care s-a vândut într-un număr record de exemplare. Astfel, unul dintre dvd-urile în care Mădălina Ray, aşa cum apare aceasta în producţiile în care joacă, este star principal, The Dome, s-a vândut în peste 150.000 de exemplare. Mădălina a studiat fizica şi matematica la liceu, după care a plecat în Germania, la Hannover. Perioada în care actriţa a profesat şi a atins apogeul carierei este 1998-2001.

Mai mult, lugojeanca s-a bucurat şi de aprecieri din partea industriei, care i-a oferit de două ori premiul pentru cea mai bună actriţă, în cadrul Premiilor X care se decernează în fiecare an la Festivalul Internaţional de Erotică de la Bruxelles. Tot pentru cariera în pornografie, Mădălina a primit şi premiul Venus, decernat în Marea Britanie pentru cel mai bun film al acesteia, „Baron of Darkness” (Baronul Întunericului, tr.)

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. pusa

    18 decembrie 2015 at 12:23

    Si care e ideea? Trebuie s-o urmam si noi ca sa facem bani?

  2. sad

    18 decembrie 2015 at 14:23

    pusa apucate pana nu e prea tarziu :))))

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Enel întrerupe curentul în mai multe localități din Timiș

Daniel Groza11 decembrie 2017

Polițiștii locali ar putea să primească aceleași atribuții ca și cei de la Rutieră

Banatenii5 decembrie 2017

Cum poți ajunge la închisoare din cauza petardelor

Banatenii5 decembrie 2017

Doi bănățeni în primii zece cei mai bogați români

Banatenii4 decembrie 2017

Avansări în grad la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin

Banatenii29 noiembrie 2017

O femeie a sunat la 112 pentru că a răpit-o amantul! Polițiștii i-au dat amenda

Banatenii29 noiembrie 2017

Tinerii din Timiș consumă mai multe droguri. Canabisul, ecstasy și amfetamina în topul substanțelor traficate

Banatenii28 noiembrie 2017

Inspecția Tehnică Periodică pentru mașinile mai vechi de 12 ani se va face anual

Banatenii22 noiembrie 2017

Minoră de 15 ani prinsă la furat într-un magazin din Timișoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Când se deschide ansamblul Openville din Timişoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Ce zone va afecta ciclonul polar care va lovi duminică România

Banatenii16 noiembrie 2017
Penitenciarul Timişoara

Deținuții din Penitenciarul Timişoara care vorbesc limba italiană pot avea muncă de birou

Banatenii16 noiembrie 2017