Actualitate

Fotbaliştii de la CSM Lugoj II au obţinut toate cele trei puncte într-o deplasare dificilă

Fotbaliştii de la CSM Lugoj II au obţinut toate cele trei puncte într-o deplasare dificilă

Autoliv

Echipa de fotbal CSM Lugoj II a câştigat la limită, cu scorul de 1-0, deplasarea de la Unirea Sânnicolau Mare. Meciul a contat pentru etapa a opta din campinatul Ligii a IV-a Timiş.

Un aport considerabil la obţinerea tuturor punctelor puse în joc şi l-a adus Lucian Stoica, antrenorul-jucător al grupării lugojene, care a marcat singurul gol al întâlnirii, în minutul 70. Reuşita a venit după cursul normal al jocului, pe care CSM Lugoj II l-a dominat de la un capăt la celălalt.

În cele opt etape disputate, a doua echipă de fotbal a Lugojului, antrenată de Lucian Stoica şi Dan Bidiviu, a înregistrat cinci victorii, două înfrângeri şi un rezultat de egalitate, acumulând 16 puncte.

“A fost cel mai bun meci de când am început campionatul şi vreau să-mi felicit echipa. Mă bucur că fiecare jucător şi-a făcut treaba pe postul pe care joacă, în faţa unei echipe incomode. Însă noi am stat grupaţi, ne-am respectat sarcinile şi am adus un rezultat foarte bun, trei puncte mari. Am dominat meciul din primul minut până în ultimul şi nu am acordat şansa adversarului să ne pună niciun fel de probleme”, a declarat Lucian Stoica, antrenorul-jucător de la CSM Lugoj II.

Etapa viitoare CSM Lugoj II va evolua pe teren propriu, în compania formaţiei Timişul Şag. Meciul va avea loc duminică, 2 octombrie, cu începere de la ora 11.

CSM Lugoj II: Grecu, Peptănuş, Loga, Făgeţan, Claudiu Ardelean, Vânătu, Secoşan, Robi Ardelean, Dobra, Tătar, Stoica. Au mai intrat: Paul Ardelean, Bek, Popa, Ionadan. Antrenori: Lucian Stoica şi Dan Bidiviu.

 

 

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

Avertizări de inundaţii în Timiş şi Caraş Severin. Creşte debitul pe mai multe râuri!

Banatenii25 iulie 2017

VIDEO Gestul făcut de o mamă pentru salvarea fiului filmat cum fură şi făcut de ruşine pe Facebook

Daniel Dancea25 iulie 2017

GEC Nera acuză din nou tăieri ilegale de pădure într-o zonă de protecţie integrală din Caraş-Severin

Banatenii25 iulie 2017

Cum au început să fie rezolvate dosarele de evaziune care „zăceau” în fişetele poliţiştilor din Timiş: „Nu cred că a fost vorba de delăsare”

Banatenii24 iulie 2017

Nu sunt pericol public, chiar dacă au îngrozit un oraş! Romii scandalagii din Lugoj au fost eliberaţi

Banatenii24 iulie 2017

RATT devine istorie. Timişorenii vor circula cu autobuze şi tramvaie ale STPT

Banatenii24 iulie 2017

Aproape 400 de şoferi au fost penalizaţi. Cei mai mulţi au primit amenzi pentru viteză

Banatenii24 iulie 2017

EXCLUSIV Conflict reizbucnit între clanurile ţigăneşti din Lugoj care au vrut să se măcelărească

Banatenii21 iulie 2017

Pistolar urmărit în Germania, prins în Timiş. A fost reţinut şi va fi repatriat

Banatenii21 iulie 2017

O tânără de 24 de ani, din Timiş, căutată de poliţişti pentru că nu s-a mai întors acasă de două zile

Banatenii21 iulie 2017

La Buziaş funcţionează una dintre cele mai bune şcoli de piloţi din ţară. Aero West oferă pregătire pentru o gamă largă de licenţe şi calificări de zbor

Banatenii21 iulie 2017

Sete mare! Un tânăr din Timişoara s-a alimentat de la benzinărie cu băutură, pe care nu a plătit-o

Banatenii21 iulie 2017