Știri naționale

Fonduri europene pentru tinerii fermieri. Ce condiții trebuie îndeplinite

Fonduri europene pentru tinerii fermieri. Ce condiții trebuie îndeplinite

Autoliv

Banatenii

Fermierii care au o vârsta de până în 40 ani au posibilitatea să acceseze fonduri europene nerambursabile, în valoare de 50.000 de euro pe proiect, prin intermediul submăsurii 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, din cadrul PNDR 2014-2020.

Scopul acestor tipuri de investiții este de a sprijini stabilirea pentru prima dată a tinerilor fermieri ca șefi/conducători unici ai unei exploatații agricole. Pentru a fi eligibil la accesarea fondurilor europene, agricultorul trebuie să se încadreze în definiția „tânărului fermier”, în conformitate cu definiția prevăzuta la art. 2 din R(UE) nr.1305/2013, care se instalează ca unic șef al exploatației agricole.

Mai exact, „tânăr fermier” înseamnă o persoană cu vârsta de până la 40 de ani la momentul depunerii Cererii de Finanțare, care deține competențele și calificările profesionale adecvate și care se stabilește pentru prima dată într-o exploatație agricolă ca șef al respectivei exploatații.

Exploatația trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • Să aibă o dimensiune economică cuprinsă între 12.000 – 50.000 SO;
  • Să fie înregistrată ca microîntreprindere/ întreprindere mică;
  • Să fie înregistrată obligatoriu în Registrul Unic de Identificare – APIA, în Registrul agricol și/sau în Registrul exploatațiilor – ANSVSA;

Exploatația agricolă trebuie să fie înregistrată de solicitant, în nume propriu, conform formei de organizare pentru accesarea sprijinului, la Primărie în Registrul Agricol, la APIA în Registrul Unic de Identificare și la ANSVSA în Registrul Exploatațiilor – după caz, înainte de solicitarea sprijinului pentru instalarea tinerilor fermieri.

Asociații vor desemna membrul asociat și administrator al societății pentru a reprezenta societatea în relația cu AFIR, acesta fiind tânărul care se instalează.

Un singur reprezentant al unui SRL (asociat unic /asociat majoritar și administrator) poate primi sprijin prin această submăsură.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri naționale

Mai multe în Știri naționale

Începe recrutarea tinerilor care doresc să devină soldaţi. Care sunt condiţiile

Banatenii7 iulie 2017

O nouă majorare stabilită de Guvern. Creşte tariful rovinietei

Banatenii4 iulie 2017

Un artist a colorat copacii dintr-o pădure din România, pentru a protesta împotriva tăierilor abuzive

Banatenii3 iulie 2017

Mașinile pentru examenul auto, dotate cu camere de supraveghere. Ce se întâmplă cu filmările

Banatenii30 iunie 2017

Nu e glumă! CFR te invită să străbați România cu trenul și să mai scrii și eseuri despre cât de frumos a fost

Banatenii23 iunie 2017

Locul de muncă din România pentru care câștigi 3.500 de lei în mână, cazare și masă și nici nu ai nevoie de facultate

Banatenii20 iunie 2017

VIDEO – Doi tineri și-au cumpărat un castel în Transilvania, cu banii pentru un apartament din București

Banatenii19 iunie 2017

Elevii care care iau Bacul cu 10, primesc bilete gratis la cele mai tari festivaluri din țară

Banatenii6 iunie 2017

Primarii ajung mai greu la închisoare! Funcţionarii din primării sunt mult mai expuşi după noile modificări ale legii administraţiei locale

Banatenii16 mai 2017

Ajută-l pe Vlăduţ! La doar 13 ani, luptă eroic cu o formă gravă de CANCER OSOS

Banatenii15 mai 2017

CFR Călători a introdus agenţi de pază în trenuri

Banatenii9 mai 2017

Veşti proaste pentru românii care au credite în lei. Cresc ratele pe care le au de plătit!

Banatenii4 mai 2017