Sport

FINISH la poză în Cupa Max Ausnit. Vezi câștigătorii la toate categoriile!

FINISH la poză în Cupa Max Ausnit. Vezi câștigătorii la toate categoriile!

Autoliv

Bătălie aprigă și doar miimi de secundă i-au despărțit pe primii doi clasați la categoria Elite în cadrul concursului de ciclism de șosea Cupa Max Ausnit desfășurat la Lugoj.

După două ore și jumătate, cei doi au trecut ”la poză” linia de sosire de pe centura Lugojului, după ce au parcurs 110 km la 35 de grade.

Chiar dacă secundele au fost aceleași pentru ambii cicliști, sistemul electronic l-a dat câștigător pe Nechita Andrei (Tușnad Cycling Team), cu timpul de 2:31:27, pe locul doi clasându-se Eduard Grosu de la echipa italiană Nippo-Vini Fantini.

”Încă de la început ne-am desprins trei cicliști de restul plutonului și am mers așa aproape tot traseul. Cu 20 de km înainte de sosire, eu și cu Eduard ne-am desprins de cel de-al treilea și iată că am ajuns la mustață, din fericire de această dată eu am fost cel norocos. Traseul a fost unul frumos și de dificultate medie”, este declarația marelui câștigător al Cupei Max Ausnit, ediția 2015, care va încasa suma de 800 de euro.

Și primele clasate de la categoria feminin au ajuns în același timp, câștigătoare fiind Take Marike, din Ungaria cu 03:06:36.

La celelalte categorii primii clasați sunt:

Frunzeanu Marian – 2:46:12 (masculin 30-39),

Morcov Ștefan – 2:51:38 (masculin 40+),

Schmidt Roland – 02:55:31 (masculin 18-29).

La ora 13:30, după două ore și jumătate din concurs erau sosiți 80 din cei 219 competitori. Pînă la acea oră numărul abandonurilor s-a mărit de la 6 la 10. Ambulanța a intervenit la o accidentare ușoară, la un ciclist care s-a sgâriat după o căzătură.

La categoria inedit, dacă era nevoie de ceva deosebit care să poată pună în încurcătură organizarea evenimentului, a apărut mașina de la Drumuri și Poduri care tăia iarba pe centura Lugojului, aceasta încercând să intre chiar și pe culoarul delimitat exact pentru sosirea cicliștilor. După câteva secunde în care traficul s-a blocat, polițiștii și organizatorii au intervenit și au reușit îndepărtarea vehiculului din zona în care cicliștii soseau cu viteze de până la 50-60 de km/h.

Citește și … VIDEO! START în Cupa Max Ausnit. Află totul despre traseu, restricții, abandonuri

 

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. Pingback: PREMIERE la Cupa Max Ausnit. Concursul, clasat pe locul 3 în România! – Cetateanul.ro

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sport

Mai multe în Sport

100 de jandarmi asigură ordinea pentru meciul dintre Poli şi Steaua. Cum se face accesul în stadion

Banatenii21 iulie 2017

Primarul Timişoarei îi cheamă pe timişoreni să o sprijine pe Poli, la meciul cu FCSB: „Echipa are mare nevoie de bani”

Banatenii18 iulie 2017

Timişul va avea cea mai modernă bază hipică din România. Vor veni concurenţi din toată Europa şi din ţările arabe

Banatenii18 iulie 2017

Supercupa României la fotbal în sală se va desfăşura la Lugoj. Nume mari precum Belodedici sau Rotariu şi-au anunţat prezenţa

Alina Damian12 iulie 2017

VIDEO – Vreţi să săriţi cu paraşuta? O puteţi face în acest weekend, la Buziaş

Banatenii10 iulie 2017

Elevă de 10 pe linie, în pericol să abandoneze şcoala. Cum o poţi ajuta

Banatenii4 iulie 2017

Reșițenii sunt invitați la mișcare în aer liber pentru sănătate, manifestare ce va avea loc în centrul orașului

Banatenii28 iunie 2017

Patru ore de superspectacol AeroNautic la Surduc. Vezi programul complet al manifestărilor

Banatenii27 iunie 2017

Înotători din Norvegia, la pregătire în Reșița. Sportivii sunt antrenați de o reșițeancă

Banatenii23 iunie 2017

De ce este bine sa ne creem conturi la mai multe case de pariuri

Banatenii22 iunie 2017

De ce se implică Nicolae Robu în transferurile de la Poli: „Eu am avut inițiativa creării acestei echipe”

Banatenii22 iunie 2017

Raliu în Banat! Între Nădrag și Fârdea se desfășoară “Cupa României la Automobilism – ACR-CNAK TIMIS 2017”

Banatenii21 iunie 2017