Cultură

„File din viaţa mea”, autobiografia episcopului greco-catolic de Lugoj, prezentată la „Pro Arte”

„File din viaţa mea”, autobiografia episcopului greco-catolic de Lugoj, prezentată la „Pro Arte”

Autoliv

Episcopul greco-catolic al Eparhiei de Lugoj, Alexandru Mesian, își va lansa marți, 5 aprilie, de la ora 14.00. la Galeria „Pro Arte” autobiografia. Volumul „File din viaţa mea” a apărut de curând la Editura „Surorilor Lauretane” din Baia-Mare.

Amintirile Prea Sfinţiei Sale Alexandru nu sunt un auto-elogiu.

„Cartea aceasta o consider ca un imn închinat lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, un imn de preamărire şi de mulţumire pentru toate harurile primite” spune autorul.

Prea Sfinţitul Alexandru prezintă în rândurile acestei lucrări și câteva aspecte din viața socială a perioadei de timp, dar și felul în care Biserica Greco-Catolică, deși scoasă în afara legii, a funcționat în catacombe și l-a preamărit pe Dumnezeu în timpul comunismului, dar și după aceea.

Lansarea va fi moderată de jurnalistul Cristian Ghinea.

Volumul „File din viaţa mea” a avut o primă lansare la Baia Mare în ziua de 14 martie, următoarele prezentări fiind programate la și Reşiţa.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Cultură

Şcoală de vară în Timiş, pentru studierea Holocaustului. Printre participanţi se află şi doi supravieţuitori

Banatenii24 iulie 2017

Semenic FestRock continuă şi în acest weekend. „Trenul Pierdut” se poate prinde în Poiana Lupului

Banatenii21 iulie 2017

VIDEO Jurnalistul britanic care a realizat documentarul Wild Carpathia, apel pentru salvarea Băilor Herculane: “Guvernul nu face nimic!”

Banatenii19 iulie 2017

A murit actorul care a primit “Oscar”, pentru rolul în care l-a interpretat pe bănăţeanul Bela Lugosi

Banatenii17 iulie 2017

Trupa CARGO urcă în premiera pe scena de La Capiţe, din Timişoara

Banatenii15 iulie 2017

Trupa „Timpuri Noi” deschide SemenicFest Rock de la Gărâna

Daniel Groza15 iulie 2017

Caransebeş, oraşul românesc cu cele mai multe sculpturi monumentale din Europa, realizate de artişti din întreaga lume

Banatenii10 iulie 2017

Amintiri dureroase! Cum au suportat copiii bănăţenilor deportarea în Bărăgan

Banatenii3 iulie 2017

Final de stagiune la Teatrul Naţional Timişoara, cu Rambuku de Jon Fosse

Daniel Groza3 iulie 2017

Baroque||Urban, ediția a II-a, aduce la Timișoara uimitoarele sculpturi ale artistului Virgilius Moldovan

Banatenii28 iunie 2017

Timișoara se pregătește pentru cinci zile de spectacol, cu ansambluri folclorice din 12 țări

Banatenii27 iunie 2017

Reșița este în sărbătoare la sfârșitul săptămânii. Carla’s Dreams și Proconsul, capetele de afiș pentru cele cinci zile de spectacole

Banatenii26 iunie 2017