Actualitate

EXCLUSIV Propunerea de arestare a patronilor de la Îngerii Galbeni, la limita abuzului. Judecător: „Este total nelegală”

EXCLUSIV Propunerea de arestare a patronilor de la Îngerii Galbeni, la limita abuzului. Judecător: „Este total nelegală”

Autoliv

Banatenii

Dosarul în care soții Răzvan și Delia Nedelcu, patroni ai firmei „Îngerii Galbeni” au fost propuși pentru arestare preventivă socate la iveală o situație extrem de rar întâlnită în justiția din Vestul țării. Judecătorii au respins cererea de arestare preventivă a soților Nedelcu, arătând negru pe alb că procurorii s-au prezentat  cu inculpații la arestare fără a avea probe, „frizând chiar abuzul”.

Motivarea sentinței prin care patronii firmei Îngerii Galbeni, acuzați de 16 infracțiuni de șantaj și propuși pentru arestare preventivă, au fost lăsați în libertate sub control judiciar scoate la iveală faptul că dosarul în care soții Nedelcu sunt anchetați ridică mari semne de întrebare din punct de vedere al probelor. Chiar dacă „Îngerii” și-au ridicat în cap un oraș întreg prin metodele de haiducie instituite în parcările pe care le dețin, atât magistrații Judecătoriei Timișoara cât și ai Tribunalului Timiș au arătat în sentințele prin care au dispus cercetarea în stare de libertate că procurorii nu au probe care să impună arestarea preventivă.

Potrivit unui document intrat în posesia „Cetățeanul”, procurorii au cerut arestarea preventivă pentru că soții Nedelcu dovedesc dispreţ total faţă de regulile de drept şi faţă de regulile sociale. „Inculpaţii, prin societăţile dânşilor, au închiriat mai multe locuri de parcare pentru a obţine venituri, însă modalitatea inedită prin care aceştia au săvârşit faptele denotă necesitatea dispunerii măsurii arestului preventiv”, a arătat procurorul în cererea de arestare preventivă. Potriviti aceluiași document, procurorul a arătat că „deşi faptele nu sunt foarte grave, instanţa trebuie să ia în considerare modalitatea inedită prin care inculpaţii au procurat sumele de bani”.

Avocații soților Nedelcu au arătat în instanță că pentru taxele de deblocare a mașinilor pe care le blocau pentru că intrau pe proprietatea lor, Îngerii Galbeni emiteau bon fiscal, iar unul dintre avocați a dezvăluit chiar că procurorul de caz care i-a dus pe Îngerii Galbeni la arestare a emis în luna ianuarie a anului 2015, față de Nedelcu, o soluţie de clasare pentru o faptă identică cu cele pentru care a fost propus la arestare.

Procurorul „desființat” de judecători

Cererea de arestare preventivă a soților Nedelcu a fost judecată în primă instanță la Judecătoria Timișoara. Contestația s-a judecat la Tribunal. Atât Judecătoria, cât și Tribunalul au respins cererea de arestare preventivă. Judecătoria Timișoara a motivat lăsarea în libertate a soților Nedelcu prin faptul că „din probatoriul administrat rezultă că măsura arestării preventive nu este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpaţilor NRS şi NDF, neexistând probe că cei doi inculpaţi se vor sustrage sau vor impieta ori influenţa buna desfăşurare a urmăririi penale ori a procesului penal”.

Tribunalul Timiș a mers mai departe, desființând referatul cu propunerea de arestare preventivă. „Afirmaţiile din referatul cu propunere de arestare preventivă nu sunt susţinute de nicio probă convingătoare sau cel puţin de un indiciu că aceste afirmaţii au un suport factual. (…) Acuzarea a depăşit limitele procesuale indicate de textul legal precitat, întemeindu-şi cererea pe teza potrivit căreia măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea faptei, având în vedere anturajul şi mediul din care provin inculpaţii, precum şi faptul că cei doi sunt predispuşi la un comportament antisocial”, au arătat judecătorii Tribunalului Timiș în motivarea deciziei de lăsare în libertate a soților Nedelcu.

Judecătorii Tribunalului Timiș au mai arătat că pentru arestarea preventivă e nevoie de îndeplinirea a două condiții esențiale, niciuna dintre acestea nefiind îndeplinită. „Acuzarea, deşi nu a făcut dovada îndeplinirii acestora, consideră că se impune luarea unei măsuri preventive pentru a corecta o tendinţă spre un comportament presupus dar nedovedit antisocial, dar şi pentru apartenenţa inculpatei la un anumit anturaj şi mediu de provenienţă. Este dincolo de orice îndoială că, în aceste condiţii, demersul acuzării este total nelegal, frizând abuzul”, se mai arată în sentința Tribunalului Timiș.

Magistrații au mai arătat că doar presiunea public, în lipsa unor probe, nu poate fi temei pentru arestarea preventivă a Îngerilor Galbeni. „Este adevărat că, în rândul opiniei publice, s-a creat un curent ostil acţiunilor inculpaţilor, dar luarea unei măsuri preventive nu se poate dispune sub presiunea străzii, în absenţa condiţiilor cerute de lege. Instanţa nu neagă posibilitatea ca acţiunile inculpatei să fie de domeniul ilicitului, dar, până la acest moment, acestea aparţin, raportat la probele administrate, ilicitul civil”, se mai arată în sentința Tribunalului Timiș.

FOTO www.tion.ro

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

Parcul din preajma restaurantului timişorean „Flora” va fi reamenajat de către administraţia locală

Banatenii25 iulie 2017

Avertizări de inundaţii în Timiş şi Caraş Severin. Creşte debitul pe mai multe râuri!

Banatenii25 iulie 2017

VIDEO Gestul făcut de o mamă pentru salvarea fiului filmat cum fură şi făcut de ruşine pe Facebook

Daniel Dancea25 iulie 2017

GEC Nera acuză din nou tăieri ilegale de pădure într-o zonă de protecţie integrală din Caraş-Severin

Banatenii25 iulie 2017

Cum au început să fie rezolvate dosarele de evaziune care „zăceau” în fişetele poliţiştilor din Timiş: „Nu cred că a fost vorba de delăsare”

Banatenii24 iulie 2017

Nu sunt pericol public, chiar dacă au îngrozit un oraş! Romii scandalagii din Lugoj au fost eliberaţi

Banatenii24 iulie 2017

RATT devine istorie. Timişorenii vor circula cu autobuze şi tramvaie ale STPT

Banatenii24 iulie 2017

Aproape 400 de şoferi au fost penalizaţi. Cei mai mulţi au primit amenzi pentru viteză

Banatenii24 iulie 2017

EXCLUSIV Conflict reizbucnit între clanurile ţigăneşti din Lugoj care au vrut să se măcelărească

Banatenii21 iulie 2017

Pistolar urmărit în Germania, prins în Timiş. A fost reţinut şi va fi repatriat

Banatenii21 iulie 2017

O tânără de 24 de ani, din Timiş, căutată de poliţişti pentru că nu s-a mai întors acasă de două zile

Banatenii21 iulie 2017

La Buziaş funcţionează una dintre cele mai bune şcoli de piloţi din ţară. Aero West oferă pregătire pentru o gamă largă de licenţe şi calificări de zbor

Banatenii21 iulie 2017