Educație

Evaluări Naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a

Evaluări Naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a

Autoliv

Peste 1000 de elevi de clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a participă la evaluările naţionale care vor avea loc la finalul lunii mai. Testele vor fi corectate de două cadre didactice, din care unul va fi învățătorul de la clasă. Rezultatele obținute nu se afișează și nu se trec în catalog. Pe baza lor se vor elabora planuri individualizate de învățare, acolo unde se impune. Scopul testelor este informarea elevilor și a părinților asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.

“Pentru clasa a II-a, testările vizează evaluarea competenţelor de scris-citit în Limba română, Limba maternă și evaluarea la Matematică. Fiecare va dura 30 de minute. Pentru clasa a IV-a, testările vizează evaluarea competenţelor de înţelegere a textului scris în Limba română, evaluarea competenţelor la Matematică, iar cei care aparţin minorităţilor naţionale vor susţine o testare şi la Limba maternă. Elevii de clasa a VI-a vor da testare la Limbă şi comunicare, Matematică şi Știinţele naturii, iar cei care aparţin minorătăţilor naţionale vor susţine şi un test la Limba maternă. Fiecare evaluare durează 60 de minute. Elevii de clasa a II-a vor fi supravegheați de învățătorul de la clasă. La clasele a IV-a și a VI-a, testarea va fi supravegheată de un profesor care nu predă la clasa respectivă”, a declarat prof. Sebastian Gheorghiță, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 4.

Potrivit calendarului, evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a II-a are loc în intervalul 18 – 22 mai. Pe 18 mai este programată proba scrisă la Limba română, pe 19 mai – proba de citire la Limba română și de scriere și citire la Limba română pentru minoritățile naționale, pe 20 mai – Matematică, pe 21 mai – scris Limba maternă, iar pe 22 mai – citit Limba maternă. La sfârșitul clasei a IV-a, evaluarea este programată astfel: 26 mai – Limba romana, 27 mai – Matematică și 28 mai – Limba maternă. Evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a începe pe 2 iunie cu proba de Limbă și comunicare și se încheie pe 3 iunie cu proba de Matematică și Științe ale naturii.

Potrivit Ministerului Educaţiei, elevii nu vor fi separaţi câte unul în bancă, însă testele vor fi pe mai multe numere, astfel încât doi elevi care stau unul lângă celălalt nu vor avea aceleaşi subiecte. Totodată, la aceste evaluări nu vor fi camere video.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Educație

Mai multe în Educație

Cersanit a sponsorizat dotarea cu obiecte sanitare a băilor Colegiului Naţional “Coriolan Brediceanu” din Lugoj

Banatenii21 august 2017

Un colegiu din Lugoj primeşte 70.000 de euro pentru activităţi care să ducă la creşterea promovabilităţii la Bacalaureat

Banatenii8 august 2017

Copiii din centrele de plasament din Caraş Severin, în excursii la mai multe obiective din ţară

Banatenii27 iulie 2017

Peste 100 de percheziții la profesori și studenți din cadrul a două universități din vestul ţării

Banatenii26 iulie 2017

În Timiş şi Caraş-Severin sunt zeci de posturi de directori la şcoli, pentru care nu s-a înscris nimeni la concurs

Banatenii12 iulie 2017

Cum vrea Universitatea de Vest din Timişoara să atragă studenţi din Oltenia

Banatenii7 iulie 2017

Colegiul “Brediceanu” din Lugoj, cele mai mari note din Timiş la Bacalaureat. Singurul liceu cu trei elevi în Top 10

Banatenii5 iulie 2017

O elevă din Lugoj a obţinut la Bac cea de-a doua medie din Timiş. A fost acceptată deja la trei universităţi din Olanda

Banatenii5 iulie 2017

Visul singurei eleve din Banat cu 10 la BAC. Vrea să devină medic chirurg

Banatenii5 iulie 2017

S-au afişat rezultatele la Bacalaureat 2017, în Timiş şi Caraş-Severin. Ce note au obţinut elevii din Banat la bac

Banatenii5 iulie 2017

Elevii unui colegiu din Lugoj nu mai vor să se lase intimidaţi!„Stop bullying-ului – Spune Nu intimidării”

Banatenii3 iulie 2017

Elevii de la Colegiu “Brediceanu” s-au întors cu multe premii de la un concurs de matematică în limbi moderne

Banatenii28 iunie 2017