Actualitate

Episcopii greco-catolici din întreaga țară se întâlnesc la Lugoj

Episcopii greco-catolici din întreaga țară se întâlnesc la Lugoj

Autoliv

Banatenii

Episcopia Greco-Catolică de Lugoj este gazda Sesiunii de toamnă a Conferinței Episcopilor din România care își desfășoară lucrările în perioada 21-23 septembrie la Palatul Episcopal din Lugoj.

Pe ordinea de zi a lucrărilor sunt trecute teme care privesc viața Bisericii locale, dar și evenimente apropiate la nivelul Bisericii universale. Programul Sesiunii cuprinde și momente de rugăciune comună, în special celebrările Sfintelor Liturghii, la care sunt aşteptaţi să ia parte şi credincioşii.

Episcopii vor marca deschiderea oficială a întâlnirii luni, 21 septembrie, ora 18.30 la Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj prin celebrarea Sfintei Liturghii solemne. Marţi, 22 septembrie de la ora 18.30, la Sanctuarul „Maica Domnului, Apărătoarea Noastră” de la Scăiuş, se va celebra Sfânta Liturghie în rit bizantin. În ultima zi a conferinţei, miercuri, 23 septembrie, de la ora 8.30 se va oficia Sfânta Liturghie în rit latin, la biserica romano-catolică din Lugoj.

Conferinţa Episcopilor, instituţie cu caracter permanent, este adunarea episcopilor unei ţări sau de pe un anumit teritoriu, episcopi care exercită împreună anumite funcţii pastorale în slujba credincioşilor din teritoriul lor, cu scopul de a promova cât mai mult posibil binele pe care Biserica îl oferă oamenilor, îndeosebi prin forme şi modalităţi de apostolat adaptate la circumstanţele de timp şi de loc.

În România există șase dieceze romano-catolice şi șase eparhii greco-catolice. Din Conferința Episcopilor fac parte toți episcopii diecezani şi auxiliari ai Bisericii Latine, respectiv Bisericii arhiepiscopale majore „sui iuris” greco-catolice. Președintele Conferinței Episcopilor din România este actualmente ÎPS Ioan Robu, mitropolit şi arhiepiscop de București.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Parcul din preajma restaurantului timişorean „Flora” va fi reamenajat de către administraţia locală

Banatenii25 iulie 2017

Avertizări de inundaţii în Timiş şi Caraş Severin. Creşte debitul pe mai multe râuri!

Banatenii25 iulie 2017

VIDEO Gestul făcut de o mamă pentru salvarea fiului filmat cum fură şi făcut de ruşine pe Facebook

Daniel Dancea25 iulie 2017

GEC Nera acuză din nou tăieri ilegale de pădure într-o zonă de protecţie integrală din Caraş-Severin

Banatenii25 iulie 2017

Cum au fost rezolvate dosarele de evaziune care „zăceau” în fişetele poliţiştilor din Timiş: „Nu cred că a fost vorba de delăsare”

Banatenii24 iulie 2017

Nu sunt pericol public, chiar dacă au îngrozit un oraş! Romii scandalagii din Lugoj au fost eliberaţi

Banatenii24 iulie 2017

RATT devine istorie. Timişorenii vor circula cu autobuze şi tramvaie ale STPT

Banatenii24 iulie 2017

Aproape 400 de şoferi au fost penalizaţi. Cei mai mulţi au primit amenzi pentru viteză

Banatenii24 iulie 2017

EXCLUSIV Conflict reizbucnit între clanurile ţigăneşti din Lugoj care au vrut să se măcelărească

Banatenii21 iulie 2017

Pistolar urmărit în Germania, prins în Timiş. A fost reţinut şi va fi repatriat

Banatenii21 iulie 2017

O tânără de 24 de ani, din Timiş, căutată de poliţişti pentru că nu s-a mai întors acasă de două zile

Banatenii21 iulie 2017

La Buziaş funcţionează una dintre cele mai bune şcoli de piloţi din ţară. Aero West oferă pregătire pentru o gamă largă de licenţe şi calificări de zbor

Banatenii21 iulie 2017