Educație

Emoții pentru absolvenții de gimnaziu. A început Evaluarea Națională!

Emoții pentru absolvenții de gimnaziu. A început Evaluarea Națională!

Autoliv

Luni, 22 iunie, începând cu ora 9.00, elevii de clasa a VIII-a au început primul lor examen important şi anume, proba scrisă la limba şi literatura română. Aproape 500 de elevi din Lugoj şi câteva sate din împrejurimi s-au înscris la sesiunea specială a testelor naţionale.

„Pe lângă elevii de la şcolile din Lugoj, susţin testările în centrele din oraş şi elevii de la Şcolile din Victor Vlad Delamarina, Ştiuca, Darova, Boldur, Coșteiu, Belinț și Ghizela. Toate centrele sunt supravegheate video și audio”, a declarat Francisc Halasz, inspector şcolar adjunct la ISJ Timiş.

La Lugoj sunt patru centre de evaluare: Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu”, Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu”, Şcoala Gimnazială Nr. 4 şi Şcoala Gimnazială „Anişoara Odeanu”.

Pe 23 iunie va avea loc proba scrisă la limba şi literatura maternă. Pe 24 iunie elevii vor susţine proba scrisă la matematică. Afişarea rezultatelor va avea loc pe 26 iunie, până la ora 16. În aceeaşi zi, între orele 16 şi 20, elevii care nu sunt mulţumiţi de rezultate vor putea depune contestaţii. Acestea vor fi rezolvate în perioada 27 – 29 iunie, iar pe 30 iunie se vor afişa rezultatele finale.

După examenele naţionale, elevii vor da admiterea la liceu. Înscrierea în clasa a IX-a, la învăţământul de zi se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru profilul respectiv şi în limita locurilor aprobate prin planul de şcolarizare. În perioada 3-7 iulie, elevii împreună cu părinţii vor completa în fişele de înscriere toate opţiunile pentru liceul la care vor să înveţe.

Iată lista cu locurile disponibile în anul şcolar 2015-2016 în liceele lugojene și ultimele medii cu care s-a intrat anul trecut:

1. Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu”
– Matematică-Informatică – 56 de locuri – 7.27
– Ştiinţe ale Naturii-română – 28 de locuri – 6.72
– Ştiinţe ale Naturii-germană – 28 de locuri – 4.98
– Filologie – bilingv/engleză – 28 de locuri – 6.71

2. Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu”
– Matematică-Informatică – 56 de locuri – 5.29
– Ştiinţe ale Naturii-română – 56 de locuri – 6.04
– Filologie-bilingv/engleză – 28 de locuri – 6.43
– Filologie-română/franceză – 28 de locuri – 5.02
– Filologie – ucraineană – 28 de locuri – 3.93

3. Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte”
– Turism și alimentație – 56 de locuri – 4.34
– Electronică automatizări – 28 de locuri – 3.54

4. Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”
– Economic -28 de locuri – 4.48
– Mecanică -28 de locuri – 3.40
– Electronică automatizări –28 de locuri – 3.26

Prima repartizare computerizată va avea loc pe 14 iulie, iar rezultatele acesteia vor fi afişate în unităţile de învăţământ pe 15 iulie. Cea de-a doua repartizare computerizată va avea loc pe 23 iulie, iar între 1 august -7 septembrie are loc cea de-a treia etapă de admitere, pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2015 – 2016.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Educație

Copiii din centrele de plasament din Caraş Severin, în excursii la mai multe obiective din ţară

Banatenii27 iulie 2017

Peste 100 de percheziții la profesori și studenți din cadrul a două universități din vestul ţării

Banatenii26 iulie 2017

În Timiş şi Caraş-Severin sunt zeci de posturi de directori la şcoli, pentru care nu s-a înscris nimeni la concurs

Banatenii12 iulie 2017

Cum vrea Universitatea de Vest din Timişoara să atragă studenţi din Oltenia

Banatenii7 iulie 2017

Colegiul “Brediceanu” din Lugoj, cele mai mari note din Timiş la Bacalaureat. Singurul liceu cu trei elevi în Top 10

Banatenii5 iulie 2017

O elevă din Lugoj a obţinut la Bac cea de-a doua medie din Timiş. A fost acceptată deja la trei universităţi din Olanda

Banatenii5 iulie 2017

Visul singurei eleve din Banat cu 10 la BAC. Vrea să devină medic chirurg

Banatenii5 iulie 2017

S-au afişat rezultatele la Bacalaureat 2017, în Timiş şi Caraş-Severin. Ce note au obţinut elevii din Banat la bac

Banatenii5 iulie 2017

Elevii unui colegiu din Lugoj nu mai vor să se lase intimidaţi!„Stop bullying-ului – Spune Nu intimidării”

Banatenii3 iulie 2017

Elevii de la Colegiu “Brediceanu” s-au întors cu multe premii de la un concurs de matematică în limbi moderne

Banatenii28 iunie 2017

Prima probă scrisă la Bacalaureat . 7.600 de elevi din Timiș și Caraș-Severin sunt așteptați astăzi în sălile de examen

Banatenii26 iunie 2017

Rezultatele Evaluării Naționale. Aproape 7.500 de elevi din Banat au dat examenul de capacitate

Banatenii26 iunie 2017