Sport

Echipa de fotbal CSM Lugoj şi-a luat rămas bun în acest an de la proprii suporteri cu o victorie obţinută în prelungiri

Echipa de fotbal CSM Lugoj şi-a luat rămas bun în acest an de la proprii suporteri cu o victorie obţinută în prelungiri

Autoliv

Echipa de fotbal CSM Lugoj a obţinut o victorie în penultima etapă a Campionatului Ligii a III-a, ultima pe teren propriu. Victimă a fost Pandurii II Târgu Jiu, echipă care a beneficiat de întăriri de la prima echipă. Acest lucru nu i-a demoralizat pe jucătorii lugojeni, care au luptat până la final şi au obţinut o victorie cu 3-2 în prelungiri, golul izbăvitor al CSM-ului fiind înscris în minutul 92.

După o primă repriză încheiată cu scorul de 0-0, CSM Lugoj a deschis scorul în debutul celei de-a doua părţi. Rus a şutat de la 14 metri în vinclu. Pandurii II au egalat în minutul 57, în urma unei acţiuni prelungite de atac, urmată de o centrare din partea dreaptă, corelată cu o nesincronizare în zona centrală a echipei lugojene. Autorul golului a fost Cioiu, un internaţional de juniori. CSM Lugoj a preluat din nou conducerea în minutul 62. Silaghi a înscris cu capul din şapte metri, după o centrarea a lui Bozian.

Roberto Dumitru de la Pandurii II a readus egalitatea pe tabela de marcaj în minutul 74. Acesta a executat perfect o lovitură liberă de la 22 de metri direct în vinclu. Dumitru este un jucător de la prima echipă a celor de la Pandurii şi care din cauza unei probleme administrative, nu a putut să evolueze deseară împotriva formaţiei ACS Poli. Acesta a avut o problemă cu viza pe carnet.

CSM Lugoj a obţinut victoria în prelungirile partidei. Arbitrul a dictat lovitură de la 11 metri în minutul 92, la un fault asupra lui Olariu. Bozian a înscris şi a adus toate cele trei puncte Lugojului.

“A fost un meci foarte disputat. Am avut o primă repriză cu destule ocazii de gol, dar neconcretizate pe tabela de marcaj. Un meci deschis oricărui rezultat, împotriva unei echipe de perspectivă, având în componenţă o serie de jucători cu prezenţe constante în loturile de juniori. O partidă pe care am controlat-o în mare parte. Am avut şi trei bare, pe parcursul celei de-a doua reprize, care ne-ar fi oferit posibilitatea să închidem jocul. Am pus o presiune constantă asupra porţii adverse. Am înscris de trei ori şi cred că am avut vreo patru cinci situaţii bune de a marca. Îmi pare rău că i-am ţinut pe specatatori cu sufletul la gură până la final, dar importante au fost cele trei puncte. Le mulţumesc spectatorilor care deşi într-o zi de vineri şi de la ora 14, au fost într-un număr destul de mare alături noi. Mă bucur că nu i-am dezamăgit ca joc şi ca rezultat”, a declarat Cosmin Petruescu, antrenorul echipei de fotbal CSM Lugoj.

Echipa lugojeană de fotbal va disputa ultima etapă în deplasare la Naţional Sebiş, una dintre pretendentele la promovarea în cel de-al doilea eşalon fotbalistic românesc.

CSM Lugoj: Păduraru, Precupanu, Miculescu, Drăghici, Roşie, Rus, Lazea, Drăgoescu, Ciubotariu, Bozian, Silaghi. Au mai intrat: Ciobanu, Horcea, Olariu şi Marta. Antrenor principal- Cosmin Petruescu, antrenor secund- Claudiu Jivulescu, antrenor cu portarii- Sorin Micşa.

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Sport

Înotători din Norvegia, la pregătire în Reșița. Sportivii sunt antrenați de o reșițeancă

Banatenii23 iunie 2017

De ce este bine sa ne creem conturi la mai multe case de pariuri

Banatenii22 iunie 2017

De ce se implică Nicolae Robu în transferurile de la Poli: „Eu am avut inițiativa creării acestei echipe”

Banatenii22 iunie 2017

Raliu în Banat! Între Nădrag și Fârdea se desfășoară “Cupa României la Automobilism – ACR-CNAK TIMIS 2017”

Banatenii21 iunie 2017

Piloţii de la Moto Extrem Lugoj, din nou pe podium în etapa de la Zărneşti

Alina Damian14 iunie 2017

Lugojeanul Ioan Ladanyi a fost eliminat de la Campionatul Mondial de Biliard

Banatenii14 iunie 2017

Medalie de argint pe echipe la Campionatul Naţional pentru gimnaştii lugojeni de la Clubul Sportiv Şcolar

Alina Damian12 iunie 2017

Turneu internațional de baschet la Lugoj, pentru old-boys

Banatenii9 iunie 2017

Lugojenii sunt așteptați să se înscrie la un campionat de bowling

Daniel Groza8 iunie 2017

Lugojeanul Ioan Ladanyi va participa din nou la Campionatul Mondial de biliard

Banatenii3 iunie 2017

Un lugojean în vârstă de 72 de ani este în premieră campion naţional la pescuit

Alina Damian30 mai 2017

Reprezentanţi ai zece sporturi se vor reuni pe platoul Casei de Cultură

Alina Damian26 mai 2017