Inchiriere spatii Lugoj

Administrație

E oficial! Începe construcţia celor două blocuri ANL, de la Lugoj

E oficial! Începe construcţia celor două blocuri ANL, de la Lugoj

Autoliv

Banatenii

Marţi, 23 mai, la Bucureşti, la Ministerul Dezvoltării, a avut loc  licitaţia pentru execuţia celor 60 de apartamente cu două camere, din municipiul Lugoj. Cele două blocuri vor fi construite pe terenul pus la dispoziţie de către Primăria Lugoj şi trebuie finalizate până în luna mai, 2018.

“Vor fi două blocuri, în zona Ţesători, locuinţe ANL, de către 30 de apartamente fiecare, toate cu 2 camere, P+3, acoperite cu ţiglă, izolate termic. Fiecare bloc va avea câte două scări, de 15 apartamente. Sunt locuinţe ANL, pentru tineret, nu sunt locuinţe sociale, iar solicitanţii trebuie să aibe până în 35 de ani, buletin de Lugoj, să nu aibă altă proprietate şi să fie încadrat în muncă pe raza municipiului”, a declarat pentru Cetăţeanul, Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj, care a mai precizat că lucrările vor începe scurt timp, termenul de execuţie fiind de maxim un an.

În momentul de faţă pe lista ANL de la Primăria Lugoj sunt aproximativ 200 de cereri, însă lista va fi verificată şi refăcută, urmând să rămână doar ce care se încadrează în condiţiile ANL.

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Administrație

Lucrări la drumurile din Banat. Unde se circulă cu restricții

Banatenii27 octombrie 2017

Consilierii județeni vor reglementa situația transportului de persoane până în 2019

Banatenii25 octombrie 2017

Cursă reluată spre Bucureşti, de la Aeroportul Timişoara

Banatenii24 octombrie 2017

Încep să pice primarii care au făcut afaceri cu Măran. Doi au ajuns la DNA. Câți mai urmează?

Banatenii19 octombrie 2017

Biroul Vamal de Interior Timiș are un nou sediu

Banatenii18 octombrie 2017

Consilierii județeni alocă bani pentru modernizarea și lărgirea mai multor drumuri din Timiș

Banatenii17 octombrie 2017

Consilierii judeţeni se întrunesc în şedinţă. Mai multe drumuri din Timiş intră în reabilitare

Banatenii11 octombrie 2017

Un consilier local din Timișoara “inventariază” gropile din drumurile municipiului de pe Bega

Banatenii2 octombrie 2017

Pe ce drumuri din Banat se circulă cu restricţii, din cauza lucrărilor de remediere

Banatenii29 septembrie 2017

Consilierii judeţeni din Timiş se întâlnesc în şedinţă, pentru a discuta vânzarea unor spaţii, desfiinţarea unor centre de copii şi alte proiecte

Banatenii22 septembrie 2017

Drum închis spre o stațiune din Caraș-Severin. Se execută lucrări de consolidare

Banatenii19 septembrie 2017

VIDEO Robu publică două filmări cu șoferi periculoși din Timișoara. „Indiferent de câte injurii voi avea parte…EU VOI FI ÎNVINGĂTORUL”

Banatenii14 septembrie 2017