Sport

Doi gimnaşti legitimaţi la Lugoj vor reprezenta România la Campionatul European

Doi gimnaşti legitimaţi la Lugoj vor reprezenta România la Campionatul European

Autoliv

Alexandru Bănicioiu, în vârstă de 17 ani şi Rafael Szabo, care are 15 ani, sunt cei doi sportivi legitimaţi la Clubul Sportiv Şcolar şi Clubul Sportiv Municipal Lugoj care vor reprezenta România la Campionatul European de gimnastică juniori. Competiţia continentală urmează să aibă loc în perioada 25-29 mai în Elveţia, la Berna şi se va desfăşura pe echipe, individual şi pe aparate.

Bănicioiu şi Szabo au început gimnastica la vârsta de 6 ani, avându-l ca antrenor la Lugoj pe Adrian Meleancă. Rezultatele lor pe plan intern au fost de excepţie, aceştia câştigând multiple titluri naţionale. Ca urmare, ambii au fost cooptaţi la lotul naţional de gimnastică de la Bistriţa. Rafael Szabo a fost chemat la lot în urmă cu un an şi jumătate, iar Alexandru Bănicioiu se află la Bistriţa de doi ani şi jumătate.

 “Din cei 5 sportivi care fac deplasarea 2 sunt din Lugoj, fapt ce demonstrează că gimnastica lugojeană reprezintă o forţă la nivel naţional. Este prima lor întrecere internaţională de anvergură. Ne dorim ca Alex şi Rafael să aibă o comportare cât mai bună. Nu ştiu dacă putem spera la medalii, mai ales că Rafael este foarte mic, are doar 15 ani”, a declarat Adrian Meleancă, antrenorul celor doi sportivi de la Lugoj.

În competiţia juniorilor sunt înscrişi 158 de gimnaşti, din 34 de ţări.

3 pentru un loc la Rio la seniori

În aceeaşi perioadă, în capitala Elveţiei, va avea loc şi întrecerea continentală la seniori. Din echipa naţională a României va face parte şi timişoreanul Vlad Cotuna, sportiv crescut la CSM Lugoj şi care a apărat mulţi ani la rând culorile clubului lugojean. În momentul de faţă Vlad se află sub contract cu Steaua Bucureşti. Sportivul a ratat calificarea la Jocurile Olimpice în turneul desfăşurat la Rio de Janeiro, în Brazilia, clasându-se pe locul 5 cu echipa României şi speră să-şi ia revanşa la Campionatul European de la Berna, în urma căruia are şanse să prindă un bilet la Rio la individual.

“Pentru Olimpiadă mai este un singur loc în afară de Marian Drăgulescu, iar antrenorii vor decide cine va face deplasarea. Acest lucru se va hotărî şi în urma europenelor, în funcţie de rezultat, de ce şanse avem la finală. Ne batem 3 pentru un loc la Rio, eu, Andrei Muntean şi Marius Berbecar”, a declarat Vlad Cotuna

La seniori sunt înscrişi pentru acest concurs 165 de sportivi, reprezentând 37 de ţări.

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Sport

Foto! Jucătoare noi pentru CSM Lugoj la primul antrenament oficial

Alina Damian18 august 2017

Președintele Federației Române de Ciclism, despre concursul de la Lugoj: „Cea mai importantă competiție din vestul țării”

Banatenii2 august 2017

GOOOOOOOOOOOL! Ilie Dobre a intrat pentru a unsprezecea oară în Cartea Recordurilor

Banatenii27 iulie 2017

Începe Cupa Max Ausnit de la Lugoj, cu premii în valoare de peste 10.000 de euro. Încă te mai poţi înscrie

Banatenii26 iulie 2017

Moto Extrem Lugoj şi-ar putea încheia activitatea din cauză că a primit prea puţini bani de la Consiliul Judeţean

Alina Damian24 iulie 2017

100 de jandarmi asigură ordinea pentru meciul dintre Poli şi Steaua. Cum se face accesul în stadion

Banatenii21 iulie 2017

Primarul Timişoarei îi cheamă pe timişoreni să o sprijine pe Poli, la meciul cu FCSB: „Echipa are mare nevoie de bani”

Banatenii18 iulie 2017

Timişul va avea cea mai modernă bază hipică din România. Vor veni concurenţi din toată Europa şi din ţările arabe

Banatenii18 iulie 2017

Supercupa României la fotbal în sală se va desfăşura la Lugoj. Nume mari precum Belodedici sau Rotariu şi-au anunţat prezenţa

Alina Damian12 iulie 2017

VIDEO – Vreţi să săriţi cu paraşuta? O puteţi face în acest weekend, la Buziaş

Banatenii10 iulie 2017

Elevă de 10 pe linie, în pericol să abandoneze şcoala. Cum o poţi ajuta

Banatenii4 iulie 2017

Reșițenii sunt invitați la mișcare în aer liber pentru sănătate, manifestare ce va avea loc în centrul orașului

Banatenii28 iunie 2017