Politică

Deputații Covaci și Stragea au primit o bilă albă după ce au refuzat să voteze la comandă politică

Deputații Covaci și Stragea au primit o bilă albă după ce au refuzat să voteze la comandă politică

Autoliv

Camera Deputaților s-a confruntat cu o situație incredibilă după ce un proiect inițiat de PSD a fost respins tot de PSD.

Din cauza unei legi neclare care prevede că asociațiile de locatari pot încheia contracte individuale de muncă, mai multe asociații de locatari din Timișoara au fost amendate de ITM pentru că aveau încheiate cu femeile de serviciu sau cu administratoririi de bloc convenții civile în loc de contracte de muncă. Pentru a evita astfel de situațiii, în condițiile în care încheierea unui contract de muncă necesită multă birocrație și costuri mai ridicate, Federația Asociațiilor de Locatari din Timișoara (FALT) a propus modificarea legii astfel încât asociațiile să poată încheia convenții civile fără riscul de a fi amendate de ITM. Astfel, la propunerea FALT, mai mulți parlamentari PSD de Timiș, printre care Sorin Stragea, Dorel Covaci, au inițiat un proiect de modificare a legii.

Și-au respins propria lege

În momentul în care proiectul a ajuns pe ordinea de zi a Plenului Camerei Deputaților, reprezentanți ai tuturor partidelor politice au declarat că susțin proiectul și au solicitat un vot pozitiv. Cel care a luat cuvântul din partea PSD a fost chiar deputatul lugojean Sorin Stragea, care a vorbit despre cât de benefic și necesar este proiectul de lege. „Bomba” a venit în momentul votului, când proiectul a fost respins la o diferență de 19 voturi. Printre cei care au votat împotrivă au fost chiar doi dintre inițiatorii proiectului, deputații Gheorghe Ciobanu și Cătălin Tiuch.

Dintre parlamentarii de Timiș care au inițiat proiectul de lege, doar trei au votat pentru aprobarea legii, în ciuda deciziei luate pe linie de partid. Cei trei au fost Sorin Stragea, Dorel Covaci și Ion Răducanu. Pentru gestul lor, cei trei au fost felicitați de președintele FALT pentru că „au avut demnitatea de a-și susține în continuare inițiativa”.
Contactat pentru a spune cum e posibil să respingă o lege pe care a inițiat-o, deputatul Cătălin Tiuch a recunoscut că a greșit.

„E o lege cu care am fost de acord. Nu știu ce s-a întâmplat exact în plen. Eu nu am fost atent. Nu știu de ce s-a întors grupul (n.r. grupul PSD din Camera Deputaților). S-a votat într-un calup de legi ce erau pentru respingere. Eu știu că am greșit”, a spus Tiuch.

Deputatul Dorel Covaci a încercat să își scuze colegii și a dat asigurări că greșeala va fi reparată.

„Cred că nu a fost atât o rea-voință, cât o neatenție. Acest proiect era un proiect bun, nu era un proiect care viza fonduri bănești. Am rămas surprins vâzând rezultatul votului. Mai avem un proiect cu același obiect în această sesiune, o să revenim. Proiectul acesta care a căzut a avut o dezbatere destul de bună a fost susținut și de domnul Stragea. Noi sperăm să putem reveni și să îndreptăm această situație”, a spus Dorel Covaci, care declară că nu se simte trădat de colegii de partid.
Cum se fac de fapt legile în Parlament

Unul dintre inițiatorii proiectului privind asociațiile de locatari este deputatul timișorean UNPR, Ion Răducanu, membru al grupului PSD din Camera Deputaților. Răducanu s-a declarat extrem de revoltat pe situație și a dezvăluit cum se votează de fapt legile în Camera Deputaților.

„Eu o să fac o mare gălăgie în grupul PSD pentru că legea a intrat cu două avize de la Comisia Juridică. Nu s-a discutat niciodată că PSD-ul nu a fost de acord. Habar nu au despre ce se votează în Parlament. Este ceva de domeniul incredibilului. Eu sunt extrem de revoltat. În Parlament suntem 60 care venim la muncă. Atunci când vine votul final apar 300. Ăștia (n.r. cei care au votat împotrivă) s-au uitat și au văzut indicația dată de liderul de grup și au votat împotrivă. Eu o să cer explicații”, a declarat deputatul Ion Răducanu.

Nici Răducanu și nici președintele Federației Asociațiilor de Locatari nu își explică raționamentul care a stat la baza respingerii legii, cu atât mai mult cu cât modificarea nu afecta în niciun fel bugetul de stat. Singura explicație găsită de președintele Federației Asociațiilor de Locatari este aceea că prin încheierea unor contracte de muncă Guvernul bifează câteva zeci de mii de locuri de muncă „create”.

„În România sunt 80.000 de asociații de locatari. Dacă fiecare își angajează cu contract individual de muncă o femeie de serviciu și un administrator sunt 160.000 de locuri de muncă, dar sunt locuri de muncă create artificial”, a subliniat președintele FALT, Petru Olariu.

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. victor L

    5 iunie 2015 at 9:52

    Imi pare rau, dle Daniel Dancea,
    dar articolul dvoastra e atit de incilcit, incit cititorul ramine mai zapacit decit parlamentarii care nu stiu ce au votat.
    Nici nu e de mirare cu „saracii” pesedei condusi de plagiator: el, ca sef al guvernului, initiaza o lege si o trimite in Parlament. Acolo, ca deputat, voteaza impotriva.
    Pas de mai intelege ceva 😛

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Politică

Fostul preşedinte al PNL Lugoj contestă excluderea sa din partid:”Hotărârea mi se pare total ilegală”

Banatenii19 iulie 2017

Fostul preşedinte al PNL Lugoj a fost exclus din partid. Ioan Ambruş îşi pierde şi funcţia de consilier

Banatenii18 iulie 2017

Câţi bani au primit partidele politice de la bugetul de stat în luna iulie

Banatenii12 iulie 2017

Doi foşti viceprimari şi un consilier local din Banat, găsiţi incompatibili şi în conflict de interese penal de ANI

Banatenii7 iulie 2017

Francisc Boldea nu se retrage! Astăzi va fi ales pentru un nou mandat în fruntea PSD Lugoj

Banatenii29 iunie 2017

Primarul Lugojului, reclamat la ANI de către un consilier local pentru conflict de interese

Banatenii22 iunie 2017

Francisc Boldea este primul lider PSD din Timiș, care spune de ce parte este după demiterea lui Grindeanu

Banatenii21 iunie 2017

Prima reacție a președintelui CJ Timiș, Călin Dobra, după demiterea lui Grindeanu

Banatenii21 iunie 2017

Viceprimarul Lugojului, un fost consilier si o femeie, donatii pentru Calin Dobra in campania electorala

Banatenii20 iunie 2017

Parlamentarii din Timiș, Caraș-Severin și Iași, în sprijinul lui Grindeanu

Banatenii20 iunie 2017

Călin Dobra, anunț-avertisment: “Grindeanu nu va fi schimbat! Va fi remaniere, dar premierul rămâne”

Banatenii13 iunie 2017

Fostul șef al Fiscului din Lugoj: “Îs prea deștept pentru funcția de viceprimar la Fârdea”

Banatenii12 iunie 2017