Actualitate

Demonstraţie spectaculoasă la parada motocicliştilor de la „Rock pe 2 Roţi”

Demonstraţie spectaculoasă la parada motocicliştilor de la „Rock pe 2 Roţi”

Autoliv

Banatenii

Motocicliştilor plecaţi de la baza sportivă a fostului Liceului Agricol, li s-au alăturat bicicliştii de la „Lugojul Pedalează”care îi aşteptau în dreptul Universităţii Europene Drăgan.

Ajuns în faţa sensului giratoriu de la Primărie, convoiul motocicliştilor a făcut un popas de câteva minute, timp în care sportivul lugojean Mihai Stoichescu a făcut o demonstraţie de zile mari.

„Mă bucur că am reuşit şi anul acesta să vin în faţa lugojenilor, să le arăt nişte acrobaţii cu motocicleta, ceea ce nu vezi toată ziua,  doar în filme”, spune campionul din Lugoj.

Cele peste o sută de motoare turate la maxim au fost un deliciu pentru publicul prezent în faţa Primăriei.

 „Mă bucur că am avut timp să vin la paradă, am mai fost şi în alţi ani, dar acum a fost diferit, motocicletele sunt vedetele weekendu-lui în oraş”, spune unul dintre spectatori.

„Spectacolul l-a făcut Mihăiţă”, adaugă un alt spectator impresionat de cascadoriile motociclistului.

Festivalul „Rock pe 2 Roţi” început vineri se va încheia duminică 10 iulie cu concerte rock şi un spectacol pirotehnic.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Panică pe linia ferată. O locomotivă care a luat foc din cauza unui furtun de ulei nu a putut fi „ruptă” de vagoanele pline cu gaz pe care le tracta

Banatenii20 iulie 2017

Un nou show aviatic în apropiere de Lacul Surduc. Ziua Aviaţiei este marcată în satul lui Traian Vuia

Banatenii20 iulie 2017

Un IT-ist din Timişoara primeşte de la Statul Român peste 5.000 de euro, despăgubiri morale şi materiale, pentru că a lovit un câine pe autostradă

Daniel Dancea20 iulie 2017

Toate explicaţiile despre cum “s-a rupt” trenul Timişoara-Bucureşti, la Radomireşti. Culmea e că nu sunt oferite de CFR!

Banatenii19 iulie 2017

VIDEO Tinerii cântăreți care au făcut senzație în centrul Timișoarei. Robu a fost impresionat și s-a oprit să îi asculte

Banatenii19 iulie 2017

Servicii Complete pentru Nunta sau Botez, Dj, Foto-Video, Schela de Lumini si Fum pentru Dansul Mirilor (P)

Banatenii18 iulie 2017

Controale pe şantierele de la autostrăzi: calitatea slabă a materialelor, mobilizarea insuficientă a constructorilor şi lucrări neconforme proiectului

Banatenii17 iulie 2017

O timişoreancă a uitat o plasă cu o sumă importantă de bani într-o sală de aşteptare. A avut noroc că au găsit-o jandarmii

Banatenii14 iulie 2017

Jandarmii timişeni au descins în piaţa din Lugoj, ca să-i prindă pe traficanţii de ţigări. Au găsit doar un singur contrabandist

Banatenii13 iulie 2017

Un taximetrist din Timişoara a furat telefonul unui client. A fost reţinut de poliţişti

Banatenii13 iulie 2017

Un hotel simbol din Herculane, sancţionat de Ministerul Turismului din cauza condiţiilor proaste de cazare

Banatenii12 iulie 2017

Doi bărbaţi s-au bătut pentru droguri, într-un cartier din Timişoara, şi i-au prins jandarmii

Banatenii11 iulie 2017