Lugojeanul

Actualitate

Un IT-ist din Timişoara primeşte de la Statul Român peste 5.000 de euro, despăgubiri morale şi materiale, pentru că a lovit un câine pe autostradă

Un IT-ist din Timişoara primeşte de la Statul Român peste 5.000 de euro, despăgubiri morale şi materiale, pentru că a lovit un câine pe autostradă

Autoliv

Un programator în vârstă de 32 de ani din Timişoara a câştigat, recent, un proces deschis împotriva Statului Român după un accident în care a lovit un câine ciobănesc intrat pe autostrada Arad – Timişoara. Timişoreanul a demonstrat că plasele de protecţie ale autostrăzii erau rupte pe mai multe porţiuni, iar judecătorii i-au dat câştig de cauză, obligând statul să îi achite şoferului daune morale de 10.000 de lei şi daune materiale de 14.000 de lei.

Accidentul care l-a avut ca protagonist pe Marius Pop a avut loc în august 2014. Tânărul se întorcea împreună cu soţia şi cu copilul de un an din concediu. Pe autostrada Timişoara – Arad, când mai avea câţiva kilometri până acasă, timişoreanul, care circula cu aproximativ 120 km/h a lovit în plin un câine ciobănesc intrat pe autostradă.

În urma impactului câinele a murit pe loc, iar maşina şoferului a fost avariată. Marius Pop a deschis un proces în care i-a cerut Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale daune materiale de 14.000 de lei şi daune morale de 10.000 de lei.

Judecătoria Timişoara, unde procesul s-a judecat în primă instanţă, i-a respins cererea tânărului arătând că şoferul ar fi trebuit să îl identifice pe proprietarul câinelui pentru a se îndrepta împotriva lui. În acelaşi timp, judecătorul a ignorat pozele depuse la dosar, în care se arată că plasa de protecţie montată de-a lungul autostrăzii are deficienţe.

Judecătorul a arătat că nu se poate demonstra că animalul a intrat pe autostradă prin locurile în care plasa este ruptă. Şoferul a avut, însă, câştig de cauză la Tribunaul Timiş, unde cererea i-a fost admisă, iar statul a fost obligat să achite daune morale de 10.000 de lei şi despăgubiri materiale de 14.000 de lei. „Consider că este foarte grav incidentul pentru că la 120 de km/h orice manevră bruscă poate fi fatală. Dacă încercam să evit câinele intram sub TIR-ul aflat pe prima bandă”, a declarat Marius Pop.  La recurs, Tribunalul Timiş a schimbat decizia.

Mai multe detalii despre caz şi despre cum şi-au motivat judecătorii hotarârea puteţi citi AICI.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Actualitate

Vulpile au invadat o comună din Timiș. Oamenii se plâng că nici câinii nu le mai latră

Banatenii20 octombrie 2017

Andrada Gribincea, instructor de fitness: „Sportul nu trebuie să fie o povară”

Banatenii19 octombrie 2017

Restricții pe un drum important din Caraș-Severin. Circulație închisă timp de 20 de minute

Banatenii19 octombrie 2017

Tinerii care vor să se facă polițiști se pot înscrie pentru admiterea pe cele 1.600 de locuri scoase la concurs

Banatenii18 octombrie 2017

ISU începe verificările în şcolile din Timiş care nu au autorizaţii de securitate

Banatenii17 octombrie 2017

Restricţii rutiere pe drumurile din Banat, din cauza lucrărilor de întreţinere

Banatenii13 octombrie 2017

Proiectele inovatoare la Hackathon-ul din Timișoara. Au participat oameni de pe tot globul

Banatenii13 octombrie 2017

Cinci culturi de canabis și 150 de kilograme de droguri confiscate de polițiștii din Timiș

Banatenii12 octombrie 2017

Un batrân din Timiș a dispărut de la domiciliu

Banatenii12 octombrie 2017

eMAG deschide la Timișoara cel mai mare showroom după cel din București

Banatenii11 octombrie 2017

Siemens donează 10.000 euro pentru refacerea parcului central din Buziaș, distrus în urma furtunii

Banatenii11 octombrie 2017

Cauți un loc de muncă bun? Ai putea să-l găsești la Bursa Locurilor de Muncă de la Timișoara

Banatenii10 octombrie 2017