Actualitate

Curățenia de toamnă. Peste 700 de kilograme de deşeuri electrice şi electronice colectate la Lugoj

Curățenia de toamnă. Peste 700 de kilograme de deşeuri electrice şi electronice colectate la Lugoj

Autoliv

Sâmbătă, 5 noiembrie, s-a încheiat campania „Curăţenia de toamnă”, organizată de societatea Salprest şi Primărie. De această dată, activitatea de colectare a deşeurilor s-a desfăşurat în Lugojul Român  – jumătatea Mu­nicipiului Lugoj situată pe malul drept al râului Ti­miş.

Salprestul a acţionat sâmbătă cu 51 de angajaţi şi 13 utilaje pe străzile din Lugojul Român, pentru a aduna deşeurile şi lucrurile netrebuincioase scoase de proprietari în faţa imobilelor. Acţiunea a început de la orele 7.30 şi până la 16.00 muncitorii au reuşit să colecteze 442 metri cubi de deşeuri. Salprestul a mai strâns în acest weekend, în urma solicitărilor făcute de lugojeni, 450 de kilograme de deşeuri electrice şi electronice.

În prima zi de curăţenie, sâmbătă, 29 octombrie, societatea a colectat 673 de metri cubi de deşeuri de la locuitorii din Lugojul German şi 310 kilograme de deşeuri electrice şi electronice.

„Au fost salubrizate toate zonele cu probleme din oraş şi s-au colectat 1.115 de metri cubi de deşeuri (în special material vegetal şi mobilier), din care 673 de metri cubi în prima etapă şi 442 metri cubi în etapa a doua. Totodată, au fost colectate şi 760 de kilograme de deşeuri electrice şi electronice (310 în prima etapă şi 450 în etapa a doua)”, a precizat directorul Salprest, Mircea Ghera.

În cadrul acestei acţiuni, S.C. Salprest S.A. Lugoj a intervenit cu patru tractoare, cinci camioane, o autogunoieră şi o maşină pentru colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

 

 

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

VIDEO Prăpăd făcut de furtună, la Lugoj. Acoperiș înlocuit recent, smuls și aruncat zeci de metri

Banatenii23 iunie 2017

Avertizare de furtuni! Se strică vremea în Banat: vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină

Banatenii23 iunie 2017

Tineri din Timiș, prinși pe stradă de jandarmi cu droguri asupra lor

Banatenii23 iunie 2017

Mafia primește informații „pe surse”. Banda de hoți care a speriat Vestul, scăpată de o „cârtiță”

Banatenii22 iunie 2017

Galerie FOTO – Cele mai scumpe apartamente din Timisoara! Cum arată penthouse-ul de 670.000 de euro

Banatenii22 iunie 2017

A furat alcool din magazin și a fost prins de polițiști. Acum merge la închisoare

Banatenii22 iunie 2017

Deținuți din cinci penitenciare românești joacă fotbal la Timișoara: „Sportul educă foarte mult”

Banatenii22 iunie 2017

Timișoara, Lugoj și mai multe comune vor avea întreruperi de curent săptămâna viitoare

Banatenii22 iunie 2017

In vizita la Isawilly, cea mai noua cofetarie si patiserie din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

Pensionarii de la Centrul pentru persoane vârstnice,,Sf. Nicolae” din Lugoj  vor face paradă în costume populare de Ziua iei

Banatenii21 iunie 2017

Ce se construieste lângă magazinul Unicarm din Lugoj

Banatenii21 iunie 2017

UPDATE Singurul premier pe care l-a dat Banatul după Revoluție, demis de propriul partid

Banatenii21 iunie 2017