Inchiriere spatii Lugoj

Actualitate

Cum încearcă să scape cei din conducerea Spitalului de la Jebel, după ce o pacientă dispărută de o lună a fost găsită moartă în curtea spitalului

Cum încearcă să scape cei din conducerea Spitalului de la Jebel, după ce o pacientă dispărută de o lună a fost găsită moartă în curtea spitalului

Autoliv

Banatenii

Cazul Gheorghina Lungu, lugojeanca găsită moartă în curtea spitalului de la Jebel, la o lună după ce personalul spitalului a anunțat dispariția ei, e departe de a fi încheiat.

Andreea, fiica femeii a fost joi, la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Jebel, pentru a cere lămuriri în legătură cu moartea mamei sale. Nu a fost primită de conducerea instituției, ci de juristul spitalului, Marius Olariu, care i-a comunicat, că având în vedere că se află o anchetă penală în derulare, nu poate să îi ofere mai multe date decât cele comunicate oficial.

Membrii familiei femeii decedate au dorit să aprindă o lumânare în locul unde a fost găsită, însă nu li s-a permis fiind anuțați de către juristul spitalului, că nu pot avea acces până la încheirea cercetărilor.

“Este o situație regretabilă și pentru noi. Aveți posibilitatea legală de a acționa instituția în instanță, circumstanțele legale vor fi stabilite de organele de cercetare legală. Conform procedurilor, tot ce presupune această părăsire neavizată, pentru că noi nu am avizat părăsirea unității și chestiile astea sunt consemnate, începând cu foaia de observație și toate celelalte proceduri, care nouă ni s-au solicitat. Le-am dat mai departe, dar nu putem divulga informații conform Codului de procedura penală, nu că nu vrem, ci pentru că este o anchetă în curs. Dar până atunci, din păcate sau din fericire, din fericire pentru noi pentru că este un mare caz ăsta, este în curtea noastră, dar va trebui să-l gestionăm, dar din păcate pentru dumneavostră, veți avea acces la toate informațiile necesare, dar după încheierea anchetei. Vă rog înainte de a face vreo solicitare să consultați toată documentația legată de internare într-un spital de psihiatrie”, le-a comunicat juristul celor din familia femeii decedate.

Cei din conducerea spitalui au emis un comunicat de presă în care încearcă să se disculpe arătând că toate procedurile au fost respectare în momentul dispariției bolnavei, ignorând să spună cine se face vinovat de dispariția în sine a femeii și cine răspunde pentru aceasta. Mai mult, în comunicatul de presă precizează faptul că decesul a survenit din cauze patologice fără legătură cu dispariția din spital.

“Conform documentelor pe care le deţinem, rezultă ca şi cauza decesului o afecţiune patologică fără legătură cu părăsirea neavizată a instituţiei. Corpul neînsufleţit al defunctei, a fost ridicat de la morga spitalului azi, 03.08.2017, de către familie, în vederea înhumării. La nivelul instituţiei a fost demarată o acţiune privind cercetarea disciplinară cu privire la circumstantele în care s-a produs evenimentul, cf.Legii 53/2003 cu modificările şi completările ulterioare. Conducerea spitalului se arată profund îndurerată pentru pierderea suferită de familia defunctei, pe această cale ţinand să transmită sincere condoleanţe şi profund regret pentru cele întâmplate”, se arată în comunicatul semnat de managerul instituţiei Simona Ciobanu şi juristul Marius Olariu.

Conform unui comunicat la Ministerului Sănătăţii singura sancţiune în acest caz a fost o mustrare verbală acordată unei infirmiere.

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe în Actualitate

Enel întrerupe curentul în mai multe localități din Timiș

Daniel Groza11 decembrie 2017

Polițiștii locali ar putea să primească aceleași atribuții ca și cei de la Rutieră

Banatenii5 decembrie 2017

Cum poți ajunge la închisoare din cauza petardelor

Banatenii5 decembrie 2017

Doi bănățeni în primii zece cei mai bogați români

Banatenii4 decembrie 2017

Avansări în grad la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin

Banatenii29 noiembrie 2017

O femeie a sunat la 112 pentru că a răpit-o amantul! Polițiștii i-au dat amenda

Banatenii29 noiembrie 2017

Tinerii din Timiș consumă mai multe droguri. Canabisul, ecstasy și amfetamina în topul substanțelor traficate

Banatenii28 noiembrie 2017

Inspecția Tehnică Periodică pentru mașinile mai vechi de 12 ani se va face anual

Banatenii22 noiembrie 2017

Minoră de 15 ani prinsă la furat într-un magazin din Timișoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Când se deschide ansamblul Openville din Timişoara

Banatenii21 noiembrie 2017

Ce zone va afecta ciclonul polar care va lovi duminică România

Banatenii16 noiembrie 2017
Penitenciarul Timişoara

Deținuții din Penitenciarul Timişoara care vorbesc limba italiană pot avea muncă de birou

Banatenii16 noiembrie 2017